Din
volumul :
MORTUL ÎNDRĂGOSTIT
Moartea, ca o chestie de tehnică
Moartea
desigur e o chestie de tehnică.
Moartea e despre cum poti ține capul pe spate, ca să ieși frumos în această
poză din urma. Moartea este prima ta amintire despre tine însuți.
Esti frumos, frumos, vor spune femeile, pentru că ești muritor, vulnerabil,
perisabil, casabil. Ești frumos pentru că asta face frumusetea ta: Moartea.
În afara Morții nu exista frumusețe, căci oare ce anume poate fi frumos
și să dureze toată viața, fără să te plictisești - și ce frumusete e aia
de care te plictisești așa, cînd îți vin toanele ?
Moartea e un seppuku sau un harakiri premeditat ani în șir, în care te
gîndesti cum o să ții sabia, cîte zile vei posti înainte, cum trebuie
să sune ultima rugăciune - și dacă merită să mori cu ochii larg deschiși.
A cîtă foliculină în zadar va mirosi pe lîngă tine și n-ai să mai întorci
capul.
O, nu, nu ai să te mai lași argăsit de mirosurile care ți-ar putea face
cu succes respiratia artificială.
Care vin și se scriu singure pe pielea ta, ți se giugiulesc la sîn.
Moartea e un eseu,
o lovitură de picior căzută.
În terenul adversarului, mica glorie de mai fi marcat încă trei puncte.
Mîinile tale aleargă orbecăind după minge.
