Dorin Mureșan

Detalii (3)

 

Sandale

Pe marginea bordurii o pereche de sandale trona peste pustietate. Strada era goală iar pe trotuar nici un trecător. M-am apropiat suspicios. Starea lor acceptabilă măsluia mișcarea absurdului ghidându-l înafară, către mine. Am observat urmele degetelor lăsate pe folia din piele lipită de talpă. Dintele unei catarame fusese scos, iar celălalt ruginise. Firește că mi-am pus o suită de întrebări... de la cine ar fi putut fi proprietara la condițiile în care aceasta le purtase. Privind mai atent complexitatea manufacturii, am remarcat mai multe pete de sânge pe fâșia albă a mușamalei. Erau uscate și înegrite de praf. În fiecare dimineață pe trotuarul cu pricina se adunau vânzători ambulanți ce-și goleau casele pentru câteva zeci de mii de lei. Era o plăcere să te plimbi printre păturile arhipline cu fel de fel de lucruri, unele vechi, neinteresante, altele noi, curioase. O și mai mare plăcere o gustai privind fețele vânzătorilor iuți din pricina orei timpurii la care își începuseră treaba. Mai toți fumau și beau cafea din sticle de plastic cu etichete murdare. Tabloul pe care ți-l ofereau cu marfa lor arăta ca un colaj chinuit, în care plăcile electronice ale unor aparate moarte se jucau neclintit cu bucăți de stofă și lenjerie intimă cavsi-purtată. Dar cine dracu' ar fi vândut niște sandale pătate cu sânge? Probabil că nimeni. Prin urmare, apariția lor pe trotuar era doar consecința unei întâmplări nemeritate. Am presupus că femeia care le purtase fusese lovită de o mână grea undeva prin apropiere... și că abandonarea sandalelor acolo trăda fuga înceată a victimei. M-am proptit pe un gard de beton și mi-am aprins o țigară în așteptare. Timp de o jumătate de oră nu s-a întâmplat nimic. Apoi, cu sunete moi, verticale, un cuplu destul de juvenil s-a apropiat de mine. Tânărul împingea un cărucior în care, pe o pătură de un galben strident, se afla un băiețel de câteva luni. Tânăra s-a oprit câteva secunde privind curioasă către sandale. Mi-a aruncat și mie o ocheadă ca și cum m-ar fi întrebat ce caut acolo, lângă papucii abandonați. Gesturile băiețelului au spus totul... s-au mai degrabă au făcut totul. Și-a întins mânuța plină și, folosindu-se de arătător, a punctat prezența sandalelor. Imediat mi-am închis cartea (recitisem câteva rânduri) și m-am îndepărtat lăsând întrebările să-mi cadă la picioare. Existența sandalelor, răsdovedită, devenise de-acum neglijabilă.

Dorin Mureșan