La sfârşit de stagiune, ultimul concert simfonic al Filarmonicii bucureştene a fost închinat memoriei lui Sergiu Celibidache. Maestrul ar fi împlinit 90 de ani;
...filarmonica bucureşteană l-a avut drept director onorific ani în şir, anume deceniul anilor ‚90.
Celibidache este personalitatea ce a marcat gândirea muzicală a celei de a doua jumătăţi a secolului trecut dată fiind evoluţia femenologiei muzicale ca ştiinţă a posibilei fiinţări a operei drept fenomen viu ce se naşte în anume condiţii. Intre ştiinţă şi magie opera se defineşte într-un anume loc, într-un anume timp, într-un anume spaţiu acustic şi psihologic, într-o anume mişcare privind succesiunea, privind raportarea evenimentelor muzicale. Opera se naşte sau rămâne lipsită de viaţă, sunetele devin muzică sau rămân inerte la nivelul fenomenului fizic.
In adevăr sunetele au devenit muzică inclusiv pe parcursul acestui concert al Filarmonicii bucureştene. După aproape zece ani dirijorul Cristian Mandeal a reluat pentru viaţa noastră muzicală acest monumental oratoriu, anume "Elias" de Felix Mendelssohn Batholdy; lucrarea - extinsă, dificil de construit, dificil de susţinut ! - a mai fost audiată la noi în debutul anilor *90, la acea vreme cu concursul Formaţiilor Muzicale ale Radiodifuziunii bucureştene. Este un mare opus romantic ce se aşează în tradiţia oratorială a gustului englez deschis subiectelor biblice, în fond o ferventă susţinere a monoteismului prin fapta de credinţă a profetului Elias. Nu trebuie uitat, Mendelssohn a fost puternic ataşat vieţii muzicale engleze atât în calitate de muzician performer cât şi de compozitor; în acest context a avut loc prima audiţie a oratoriului "Elias", cu câţiva ani înainte de moartea prematură a marelui artist romantic.
Efortul formaţiilor Filarmonicii a fost impresionat;
eficient s-a dovedit a fi dirijorul Cristian Mandeal, cel care a structurat această imensă lucrare prezentată aproape în întegralitate; dispune de forţa de susţinere, de ordonare, a marilor suprafeţe simfonice cărora ştie să le găsească sens în structura ansamblului. Odată în plus, în acest gen de muzică, în zona muzicii romantice şi postromantice, Mandeal se dovedeşte a fi un maestru constructor de impresionantă capacitate a comunicării; în consecinţă, mobilizarea ansamblurilor a fost eficientă la nivelul actului muzical artistic. Ansamblul muzicienilor orchestrei, primul violonist Anda Petrovici, au asigurat sonorităţi omogene de bună susţinere, iar Corul Academic al Filarmonicii, maestrul de cor Iosif Ion Prunner, au adus evoluţia ansamblului vocilor la nivelul implicării dramatice incisive, utile construcţiei lucrarii.
La nivelul evoluţiei soliştilor impresionantă s-a dovedit a fi contribuţia basului Sorin Coliban în rolul titular; dispune de o impresionantă forţa a comunicării, de o dicţiune ce structureză bine fraza muzicală, dispune de armonice bogate ce dau culoare şi consistenţă glasului, este un muzician ce se dovedeşte a fi util nu numai la nivelul scenei de operă ci şi a celei de concert. O dată în plus, imbatabil s-a dovedit a fi profesionalismul sopranei Carmen Gurban; pe aceeaşi direcţie, mezzosoprana Aura Twarowska parcurge utile trepte ale ascensiunilor în genul oratorial.
Alte concerte ale filarmoniştilor bucureşteni, concerte ce au adus bucurie publicului Ateneului Român inclusiv în a doua parte a stagiunii? Au fost destule.
Am în vedere concertul dedicat memoriei maestrului George Georgescu; sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, poemul simfonic "O viaţă de erou" de Richard Strauss ne-a adus în memorie marile momente simfonice ale anilor ‚50 şi ‚60.
Muzica aceluiaşi mare simfonist, poemul simfonic "Moarte şi transfiguraţie", ne-a prilejuit bucuria reîntâlnirii maestrului nonagenar Emanuel Elenescu cu prilejul omagiului pe care Filarmonica bucureşteană l-a adus celui care a fost, celui care rămâne Ion Voicu. Şi tot muzica lui Richard Strauss, Suita simfonică din opera "Cavalerul rozelor" a constituit punctul de greutate al concertului condus de maestrul Sergiu Comissiona. Alte concerte? ...alte evoluţii ? ... mă gândesc la concertul de muzică franceză realizat cu concursul dirijorului Alain Paris, la
concertul de inspirată valorificare a bogăţiei timbrelor aparatului orchestral - am în vedere Suita orchestrală "Boutique fantasque" de Ottorino Respighi, concert realizat sub conducerea dirijorului Horia Andreescu; în cadrul aceluiaşi program, Concertul pentru vioară de Pascal Bentoiu a putut fi reaudiat cu concursul acestui muzician de temeinic profesionalism care este Jeny Abel.
Nu este posibil de încheiat aceste rânduri fără a observa faptul că muzicienii filarmonicii bucureştene, ai orchestrei în mod special, se dovedesc a constitui, realmente, cel mai bun aparat simfonic ce fiinţează în contextul vieţii noastre muzicale. In mod regretabil, nu sunt onoraţi corespunzător; în contextul vieţii noastre muzicale nu este ansamblul cel mai bine susţinut financiar. Este o inechitate ce determină consecinţe inclusiv de ordin dramatic, consecinţe pe care nu este cazul a le discuta aici. Aceşti muzicieni îşi fac datoria. Nu acelaşi lucru se poate spune referitor la forurile administrative, la ministerul de resort care îi tutelează.
Mai trebuie, oare, amintit faptul că Ateneul însuşi, cladire emblematică a capitalei ţării, se află în prelungit - aş spune indefinit! - proces de reconstrucţie?
In acest caz, în aceste cazuri, aşa-numita tranziţie, prelungită peste poate... poate aduce daune irecuperabile.