Un spectacol coerent, excelent construit, un spectacol pe parcursul căruia transfigurarea parabolei dispune de suportul gestului coregrafic iar metafora scenică dobândeşte valenţe ale palierului filozofic la nivelul căruia înfloreşte viziunea poetică...
Acesta este spectacolul coregrafului Sergiu Anghel, spectacol ce preţuieşte valorile de sens, de sens umanist, ale acestei complexe dramaturgii pe care o reprezintă piersa "Furtuna" a marelui Will. Incercarea a fost temerară iar reuşita impresionantă; ...rezultatul? coerenţa demersului scenic-coregrafic împlinit cu concursul artiştilor Teatrului de balet "Oleg Danovski" din Constanţa.

Datele scenice ale acţiunii sunt gândite şi regândite de Sergiu Anghel de o manieră în care imaginea scenică tinde a se împlini în baza rafinamentului celei coregrafice, dar - în egală măsură - actul coregrafic găseşte sprijinul viziunii teatral scenice. Scenariul şi regia, coregrafia şi colajul muzical definesc împreună realitatea unei concepţii unitare imaginate de Sergiu Anghel... iar aceasta dând viaţă unei lumi a simbolurilor scenice şi gestuale, de sunet şi de imagine, deloc ambigue, întotdeauna cu orientare graduală, vizând imaginea de ansamblu a unei gândirii ce reuşeşte a defini o lume. Este, cred, cel mai complex, cel mai amplu spectacol de acest fel dintre cele prezente în momentul de faţă în repertoriul companiilor noastre de dans.
Trebuie observat faptul că toate, dar absolut toate nuanţele de sens ale dramei shakesperiene sunt prezente aici, în acest spectacol în care unicele personaje care preiau textul shakesperian sunt magicianul Prospero şi Caliban, aceşti poli în adevăr diametral opuşi ai spiritualităţii umane; tocmai din acest motiv exprimarea lor scenică este prioritar noţională, actul constructiv al despotului luminat fiind contrapuntat de acea zonă de deriziune a umanului, zonă întruchipată de colportarea meschină, conjuncturală, nu total antipatic prezentată scenic, şi proprie - ah vai ! - condiţiei umane pe care o etalează acest personaj pitoresc, admirabil întruchipat scenic de Maria Varsami; aidoma unor excrescenţe de contrast, pitorescul expresiei prolixe a personajului se contrapune la rândul său purităţii limbajului scenic coregrafic din care a fost exclusă - drept element inutil, parazitar - chiar şi pantomima, acest liant obişnuit al spectacolului coregrafic de tradiţie romantică.
"Suntem făcuţi din plămada din care sunt făcute visele şi scurta noastră viaţă o întregeşte un somn"... sunt cuvintele rostite de magicianul, de demiurgul Prospero spre sfârşitul demersului său, sunt cuvintele ce se constituie în cheia de boltă a sensului consolator al dramei shakesperiene, invitându-ne a visa la o lume a solidarităţii umane, a generozităţii, a iertării.
Ceea ce nu se spune prin cuvânt se rosteşte aici prin intermediul dansului dar, în egală măsură, în alt sens, sensul mişcării capătă coerenţa idiomului rostit aşa cum o face Prospero detaliind pentru noi meandrele închipuite de preasupusa sa slugă, de Ariel, personaj creat de acest virtuoz dansator actor care este Sara Marchetti.
Spectacolul dispune de două mari puncte de convergenţă care sunt - pe de-o parte - scena naufragiului împlinită simplu şi sugestiv cu concursul scenografei Mihaela Ularu, şi - pe de alta - scena cutremurătoare a destrămării vrajei, scena în care se recade în uman, scena în care întreaga ţesătură a minunilor iscate din peştera lui Prospero, se dezleagă... este momentul în care Ariel îşi recapătă libertatea jinduită cu atâta nesaţ... iar semnul acesteia, plastic şi instabil, este întruchipată de zborul aleator al fulgului iscat de te miri unde, de-aiurea...
Reintrat în ultimul moment în rol, Victor Rebenciuc se dovedeşte o dată în plus a fi artistul unei experienţe neofilite; ... construieşte în rolul Prospero un personaj al înţelepciunii constructive aducătoare de sensuri hrănite de un demers umanist, generos; este o confluenţă stabilă spre care se adună sensuri importante ale acţiunii dansului. Aşa se întâmpă că relaţia acestui personaj pilon al dramei, devine una ordonatoare vis-a-vis de rolul dansat al Mirandei, fiica sa, o partitură ce solicită dansatoarei Jenna Johnson largi disponibilităţi în plan coregrafic dar şi dramatic, solicitări împlinite în baza unui ferm , unui admirabil profesionalism.
Dedicat artiştilor lirici aflaţi în dificulatate, coborâţi de ani buni din lumina reflectoarelor scenei, spectacolul teatrului din Constanţa a fost imaginat drept un simbol al solidarităţii umane; Solidaritatea Culturală Română, organizatoare a acestui demers, este un grup al societăţii civile ce refuză indiferenţa multora dintre cei din preajma noastră.
"Mulţumesc pentru iniţierea acestui spectacol dat în beneficiul artiştilor noştri lirici cei care, după o carieră de-o viaţă, se regăsesc astăzi, aidoma lui Prospero, pe o insulă pustie... ...mulţumesc artiştilor care au lucrat în mod absolut benevol la reuşita acestui eveniment"... a spus în deschiderea spectacolului maestrul Ludovic Spies, directorul operei bucureştene.
La sfârşitul aceleiaşi seri, o licitaţie de tablouri aparţinând unor cunoscuţi artişti plastici, a dorit a împlini demersul colegilor coregrafi şi actori. Este o lecţie de umanism pe care este bine să nu o uităm... pentru a înnapoia artiştilor lirici măcar o parte din bucuria pe care ei ne-au dăruit-o odinioară.