Alexandra Diaconu

căderea din mine (6)

şi mult mai tîrziu

scriam cu aceleaşi cuvinte-cuţite dureroase. nu aveam alt grai să-mi învăţ trupul a trăi fără o atingere, să-mi învăţ carnea să respire altfel. aceleaşi consoane şi vocale care mă zgîriau pe suflet. nu ştiam a vorbi altfel, storceam amarul din tine ca un storcător de fructe. tu, pom mort ale cărui vlăstare se tot năşteau în mine, deja uscate.
în mine răcnea o noapte retorică: dar cum am ajuns aici, prin ce accident, ce eroare de programare a zborului invers?

***
mă preocupă lipsa sau micimea sufletului tău. din ce substanţă eşti tu oare, de nu te mai doare?
da, mă preocupa lipsa sufletului tău în ziua aceea, mult prea tîrzie. mă ascundeam în spatele pielii mele, mă temeam de tine. aveai auzul fin al paşilor mei, smulgeai fîşii de carne, scotocind după un lucru pe care-l aveai, o trăire ce-ţi aparţine. şi furia îţi creştea, pe unde naiba am pierdut-o pe-alexandra? retrasă pe margine, ghemuită, departe de trupul meu, te priveam. şi rîdeam în sinea mea, speriată. în barba sufletului meu. tu erai bărbatul a cărui lipsă de suflet mă preocupase o dată. apoi fugisem din mine, de tine, şi te priveam de pe margine.

***
tu-ţi îmbălsămai morţii şi nu lăsai pe nimeni să-i îngroape. stăteai cu ei la cină, dansai un tango, ciocneai un pahar. gropile se plictiseau tot aşteptîndu-i. venea pămîntul după ei şi-acoperea totul. tu nu mai găseai puterea să mergi mai departe.

***
veneam în vizită, îţi aduceam florile mortului. de sub pămînt se-auzeau muzici vechi şi proaste. iubeai femeile galbene, fade, îmbălsămate. nu mai dădeai drumul la uşă, la nimeni care-ar fi putut respira viaţă. dimineţi în care ochii mei sîngerau, cheia s-ar fi putut răsuci în broască, pe partea cealaltă, uşa ar fi putut orăcăi bucuroasă. să fi bătut mai întîi cu sufletul, să-l fi strecurat pe sub uşă. să fi pătruns lumina înăuntru, la vederea ei, moartele s-ar fi făcut cenuşă.
las florile în prag şi plec. e ultima mea vizită pe lumea cealaltă. tu ţi-ai vîndut deja sufletul...

***
mă uit în ochiul tău pentru ultima oară. te privesc pentru totdeauna şi văd cum timpul s-a închis ermetic peste noi. prin geamul termopan voi vedea mai tîrziu cum vine primăvara, cum urcă şi coboară seva din copaci, cum oamenii nasc pui de om.

motto:
"Ar trebui să se pună un grătar la
intrarea în suflet,
ca să nu se mai bage nimeni în el
cu cuţitul."
Marin Sorescu - Iona