Romulus Bucur

Literatură și hipertext


După cum știm, Borges își imagina literatura, în sensul de tot ce s-a scris și se va scrie, sub forma bibliotecii Babel, esențialmente un labirint. O structură geometrică, strictă, care în Dicționarul de simboluri al lui Chevalier și Gheerbrant este comparată, la un moment dat, cu o pînză de păianjen (și aici analogia ar trebui să producă un scurt-circuit); obiectivul e de a ajunge la centru, parcursul complicat semnificînd probele care trebuie să-i selecteze pe cei demni de a intra în posesia Adevărului / a se împărtăși din el.

În mod limpede, putem concepe totalitatea cărților / textelor prezente, trecute și viitoare drept un labirint, dacă plasăm în centrul său canonul, înțeles ca o listă a textelor exemplare. Un Adevăr constînd, să zicem, din Homer, Dante Shakespeare și așa mai departe. Sincer vorbind, nu cred că există cineva care să-și fi început lecturile direct cu această listă (pe care intenționat am lăsat-o deschisă) și, chiar admițînd aceasta, s-a limitat apoi la o versiune închisă a ei. Sau care, odată ajuns în acest punct, a reușit să-și șteargă din minte urmele drumului, amintirea încercărilor prin care a trecut.

Și, de fapt, drumul nostru prin literatură (că citim în ea lumea, sau, dimpotrivă, în lume citim literatura, e o altă discuție), găsim o legătură cu o altă carte / alte cărți, și acest proces se repetă, virtual, la infinit, fără ca nimeni să ne oblige să urmăm un anumit parcurs, în căutarea unui anumit adevăr. A, firește, există Index librorum prohibitorum, există fonduri speciale de carte, arhive clasificate, există examene (și cariere dependente de acestea) condiționate de lectura anumitor cărți (uneori și a anumitor comentarii), dar aici discutăm despre lectura liberă, în sensul în care internetul se dorește un spațiu al libertății.

Avem în față o infinită grădină a potecilor ce se bifurcă, un uneori steril joc cu mărgele de sticlă, cu toate acestea, un loc unde, după spusele unui mai puțin cunoscut poet român contemporan*, citat din memorie,
"Dacă numele e liber
Scrisul e libertate"


* Celor interesați le pot pune la dispoziție textul și eventuale referințe mai ample.

Romulus Bucur