Ondine Dietz

duminică moartă în natură cu televizor


 

dintele negru și pantoful roz
unul crescut într-un cap ca o regina nopții într-un ghiveci
celălalt pe un covor pe care copulează semilune cu romburi sferte
se uită împreună la rosemary`s baby
vai, exclamă pantoful, înspăimîntător
vai, se-ascunde dintele sub limbă

e duminică și doar un gîdilat de pui fript
un trotoar care se topește sub un toc
mai fac muzică de fanfară

 

Ondine Dietz