Mugur Grosu

Grosso Modo(6.6)

Mincinos (6)

 

Nu mi-a reușit din prima, au fost câteva mici accidente de care nu prea îmi place să-mi amintesc astăzi. Am făcut câteva experimente nevinovate pe prietenii mei, ca să fiu cât mai relaxat. Firește că lor nu le-am spus nimic și unii din ei au suferit, probabil, mici indispoziții sau traume. Închideam ochii, nu-i mai vedeam. Îi deschideam, îi vedeam iar, într-o poziție ușor modificată care n-avea nici o legătură cu mintea mea. Trebuia să învăț să ordonez totul până în cele mai mici amănunte iar eu nu reușeam nici măcar să-i rețin o clipă încremeniți. Primul se nimerise să fie Gerg, îmi era puțin teamă să nu se întâple ceva cu el, ceva pe care să nu-l mai pot repara după aia. Dar era cel mai apropiat prieten al meu, ceea ce făcea ca șansele de reușită să crească considerabil. Am încercat din prima, poate tocmai de aceea nu mi-a reușit. Ducea țigara la gură când am închis ochii și trebuia să-l găsesc în aceeași poziție câteva clipe mai târziu, când aveam să-i deschid. Mi-am fixat în minte ultima imagine, chiar și desenul fumului de țigară prin aer. Însă când i-am deschis, brațul i se bălăngănea pe lângă corp, aruncase țigara în apă și tocmai scuipa spre ea. Focalizează, afurisitule, mi-am spus, scuipând și eu spre cerculețul făcuDinu Lazart de țigară în apă. Am întors iarăși ochii spre Gerg, l-am privit cu atenție cum își arcuiește sprânceana, cum își îndoaie buzele, cum își subțiază obrazul și-am închis ochii chiar în clipa în care a doua bulă albă îi țâșnea dintre dinți. Am strâns pleoapele încercând să păstrez imaginea aia, cu scuipatul lungit prin aer, apoi am auzit plescăitul și m-am indispus cumplit. Trebuia să sincronizez sunetul cu imaginea, să redevin stăpânul absolut al minții mele. Altfel, vai, lumea aceea avea să își facă de cap în continuare: și acela era capul meu. Am deschis ochii și-am hotărât să iau o pauză. Priveam balta murdară prin care Gerg învârtea, într-o doară, o undiță. Jil plecase să strângă niște vreascuri și preferam să termin primul test înainte ca el să se întoarcă. Dar mai important decât toate era să mă relaxez. Gerg spunea că salivează după o porție de galpacho salsa și își amintea de ziua când pescuise ultima oară sardine, asta se întâmpla de fiecare dată când mă duceam cu ăștia la pescuit, pierdeam toată ziua fără să prindă nimic dar ei nu se plictiseau, nu, își aminteau de isprăvile lor pescărești din trecut, de ziua în care plouase cu sturioni, cădeau din cer ca avioanele în picaj, unii plonjau în apă, într-o jerbă de spume, alții se redresau la câțiva centimetri de sol și planau ușor ca niște fluturi pe care puteai să-i apuci cu mâna, ori de ziua în care au reușit să enerveze un somn până sărise pe mal, după ei, să îi muște, se prăpădeau de râs amintind scena asta cu peștele sărind după ei ca un cangur, clănțănind prin aer să îi apuce de gât, nu știu cum naiba, doar când se nimerea să fiu cu ei nu se lipea nimic de undița aia, iar Gerg o-nvârtea neglijent prin apă, să-mi arate că de-aia, pentru că nu prea avea chef să prindă ceva, nu se-ntâmpla mare lucru, încercam să nu mă mai gândesc la nimic, fixam undele stârnite de el prin apă și ultima frază pe care am auzit-o era tot despre galpacho salsa, "dar neapărat să pui o felioară de lămâie verde în farfurie". Priveam undele alea și dintr-odată s-a înmuiat ceva în mintea mea, m-a învăluit un abur atât de blând încât nu mai aveam corp, doar ceva ca un dop de plută care plutea leneș într-o substanță călduță. Aproape că ațipisem, nu știu cât a durat amorțeala asta, apoi aburul a început să se miște și lucrurile să prindă iarăși contur, însă cu totul și cu totul alt contur decât cel la care mă așteptam. În fața mea, în locul în care fusese balta, era o porție uriașă de galpacho salsa, am bănuit asta după enorma felie de lămâie verde așternută în fața picioarelor mele și care se pierdea hăt, în zare, parfumând orizontul. Am întors încet capul și am văzut pe chipul lui Gerg o expresie de panică îngrozitoare. Am strâns imediat pleoapele și mi-am dorit din toată ființa mea să nu mai fie acolo când le voi deschide. Am stat așa minute întregi, cu ochii și pumnii strânși, atât de încordat încât îmi simțeam până și unghiile cum cresc, împungând podul palmei. Ce ușurare: am deschis ochii și chiar dispăruse. Mi-am ținut respirația, am privit cu grijă în jur, eram singur. Au urmat câteva minute sau poate chiar ore de beatitudine, privind felia aia de lămâie ce umplea orizontul, o savuram ca pe un apus de soare, firesc, fără să îmi doresc să ating nimic, fără să-ncerc să mă ridic, să scotocesc în zare după alt obiect sau altă senzație. Apoi am închis ochii iar și mi-am amintiti cum fusese totul înainte, am văzut iarăși balta, cercurile de apă din dreptul undiței, chiar și chiștocul acela de țigară care plutea, am pus totul la loc, doar cu Gerg aveam o problemă, nu reușeam să mi-l aduc în fața ochilor, vedeam doar expresia aia de panică și nu știam ce să fac cu ea, am deschis ochii și totul era acolo, balta, cercurile de apă, chiștocul de țigară, chiar și undița sprijinită de aer. M-am panicat îngrozitor amintindu-mi că Jil trebuie să apară dintr-o clipă în alta, parcă îl și vedeam, va citi imediat toată scena, dispariția lui Gerg, undița aia din aer, ar fi cerut explicații, nu știu de ce, eram convins că mă va bănui imediat pe mine de toată tărășenia și gândul ăsta mi-l făcea foarte antipatic. Și-apoi chiar l-am simțit venind, am întins mâna, am apucat undița, am închis ochii și m-am prefăcut că dorm. Jil, însă, nu bănui nimic, era, de altfel, preocupat să-mi abată atenția de la faptul că venise cu mâna goală, hoinărise aiurea și-acum pălăvrăgea într-una, văzuse nu știu ce libelule albastre și mari cât palma, a încercat să prindă una dar n-a reușit, oricum știa că n-o să prindem nimic așa că nu s-a ostenit să mai care vreascuri, unde-i afurisitul ăla de Gerg? M-a întrebat așa, dintr-odată, dar eram pregătit, am ridicat, plictisit, din umeri și m-am prefăcut la fel de mirat, adormisem și uite că nu mai era. Jil, însă, nu se mira, se trânti la pământ, se întinse pe spate cu un fir de iarbă în dinți și continuă să pălăvrăgească verzi și uscate. După o vreme începu să-l boscorodească pe Gerg, care umbla aiurea, boscorodi balta, undița, iarba iar eu îi cântam în strună. Apoi m-am prefăcut plictisit, m-am tolănit pe burtă și-am început să respir ca un om adormit. Jil mă boscorodi și pe mine, vorbi câtăva vreme singur, apoi respirația i se îngreună și adormi. Am ridicat ușor nasul din iarbă și am fixat un tufiș, încercând să mi-l reprezint cât mai bine în minte pe Gerg. Închideam ochii și îi deschideam, sperând c-am să-l văd tolănit acolo, viu și nevătămat. Însă eram atât de speriat la gândul că îl făcusem să dispară încât nu reușeam să-mi compun în memorie decât expresia aia, când îi apăruse în față o porție uriașă de galpacho salsa. Încordarea mă istovise și credeam că n-am să mai reușesc niciodată, dar chiar când credeam că am să abandonez mi se desenă totul limpede în fața ochilor. L-am pus în iarbă, i-am mișcat încolo și-ncoace brațele, l-am ridicat în picioare și l-am privit printre gene cum se dezmorțește, mirat, cum se împiedică ca un bețiv de firele de iarbă. Am stat așa, prefăcându-mă adormit și l-am ascultat fâțâindu-se printre noi. Se oprea în răstimpuri, probabil că privea balta și încerca să își aminetască ceva. I-a luat ceva vreme până s-a dezmeticit, l-a scuturat pe Jil și au început imediat să se boscorodească la fel ca la începutul zilei, atunci m-am ridicat și eu în capul oaselor. Am flecărit o vreme toți trei, ronțăind câte-un fir de iarbă. Apoi, fără nici un motiv, Gerg se-ntoarse spre mine, cu o căutătură ciudată care mă împietri. Zgâria firul apei cu undița, parcă-ncercând să-mi arate ceva acolo, dar mintea-i zbura pe alte coclauri decât credea mintea mea vinovată: își amintise de istorioarele lor pescărești, încerca să mă lămurească de ce n-am avut și șansa să fiu martor la una din ele: "adevărul e că azi am fost plictisit, n-am avut chef de nimic. Nu-i nici o procopseală să ții un băț în mână, să-l ridici în răstimpuri și să vezi agățat acolo un pește. Într-o zi, însă, eram chiar în locul ăsta și m-a pocnit așa, dintr-odată, o poftă nebună după o porție de galpacho salsa. Țineam bățul ăsta în mână și ce crezi că mi s-a întâmplat? Tot locul ăsta, așa cum vezi balta asta din fața ta, mi-a apărut mie în față o porție uriașă de galpacho salsa, cu o felie enormă de lămâie verde care se întindea ca un covoraș de la picioarele mele până la orizont." Am început, firește, cu înțepăturile mele obișnuite și Gerg se căzni în zadar să-mi ofere amănunte suplimentare. Fu nevoit să accepte ajutorul lui Jil, care pretindea că fusese martor, inventând amănunte și mai picante pe care până și Gerg le crezu imediat. M-am amuzat tot drumul de-ntoarcere cu întorsătura pe care o luase isprava mea și mi-am propus să încerc câteva scheme mai îndrăznețe în viitor. La urma urmei aveam la dispoziție destui prieteni cu care să-mi formez mâna fără să risc cine știe ce calamitate.

Mugur Grosu