Mugur Grosu

Grosso Modo(6.6)

Mincinos (6)

Nu mi-a reuşit din prima, au fost câteva mici accidente de care nu prea îmi place să-mi amintesc astăzi. Am făcut câteva experimente nevinovate pe prietenii mei, ca să fiu cât mai relaxat. Fireşte că lor nu le-am spus nimic şi unii din ei au suferit, probabil, mici indispoziţii sau traume. Închideam ochii, nu-i mai vedeam. Îi deschideam, îi vedeam iar, într-o poziţie uşor modificată care n-avea nici o legătură cu mintea mea. Trebuia să învăţ să ordonez totul până în cele mai mici amănunte iar eu nu reuşeam nici măcar să-i reţin o clipă încremeniţi. Primul se nimerise să fie Gerg, îmi era puţin teamă să nu se întâple ceva cu el, ceva pe care să nu-l mai pot repara după aia. Dar era cel mai apropiat prieten al meu, ceea ce făcea ca şansele de reuşită să crească considerabil. Am încercat din prima, poate tocmai de aceea nu mi-a reuşit. Ducea ţigara la gură când am închis ochii şi trebuia să-l găsesc în aceeaşi poziţie câteva clipe mai târziu, când aveam să-i deschid. Mi-am fixat în minte ultima imagine, chiar şi desenul fumului de ţigară prin aer. Însă când i-am deschis, braţul i se bălăngănea pe lângă corp, aruncase ţigara în apă şi tocmai scuipa spre ea. Focalizează, afurisitule, mi-am spus, scuipând şi eu spre cerculeţul făcut de ţigară în apă. Am întors iarăşi ochii spre Gerg, l-am privit cu atenţie cum îşi arcuieşte sprânceana, cum îşi îndoaie buzele, cum îşi subţiază obrazul şi-am închis ochii chiar în clipa în care a doua bulă albă îi ţâşnea dintre dinţi. Am strâns pleoapele încercând să păstrez imaginea aia, cu scuipatul lungit prin aer, apoi am auzit plescăitul şi m-am indispus cumplit. Trebuia să sincronizez sunetul cu imaginea, să redevin stăpânul absolut al minţii mele. Altfel, vai, lumea aceea avea să îşi facă de cap în continuare: şi acela era capul meu. Am deschis ochii şi-am hotărât să iau o pauză. Priveam balta murdară prin care Gerg învârtea, într-o doară, o undiţă. Jil plecase să strângă nişte vreascuri şi preferam să termin primul test înainte ca el să se întoarcă. Dar mai important decât toate era să mă relaxez. Gerg spunea că salivează după o porţie de galpacho salsa şi îşi amintea de ziua când pescuise ultima oară sardine, asta se întâmpla de fiecare dată când mă duceam cu ăştia la pescuit, pierdeam toată ziua fără să prindă nimic dar ei nu se plictiseau, nu, îşi aminteau de isprăvile lor pescăreşti din trecut, de ziua în care plouase cu sturioni, cădeau din cer ca avioanele în picaj, unii plonjau în apă, într-o jerbă de spume, alţii se redresau la câţiva centimetri de sol şi planau uşor ca nişte fluturi pe care puteai să-i apuci cu mâna, ori de ziua în care au reuşit să enerveze un somn până sărise pe mal, după ei, să îi muşte, se prăpădeau de râs amintind scena asta cu peştele sărind după ei ca un cangur, clănţănind prin aer să îi apuce de gât, nu ştiu cum naiba, doar când se nimerea să fiu cu ei nu se lipea nimic de undiţa aia, iar Gerg o-nvârtea neglijent prin apă, să-mi arate că de-aia, pentru că nu prea avea chef să prindă ceva, nu se-ntâmpla mare lucru, încercam să nu mă mai gândesc la nimic, fixam undele stârnite de el prin apă şi ultima frază pe care am auzit-o era tot despre galpacho salsa, "dar neapărat să pui o felioară de lămâie verde în farfurie". Priveam undele alea şi dintr-odată s-a înmuiat ceva în mintea mea, m-a învăluit un abur atât de blând încât nu mai aveam corp, doar ceva ca un dop de plută care plutea leneş într-o substanţă călduţă. Aproape că aţipisem, nu ştiu cât a durat amorţeala asta, apoi aburul a început să se mişte şi lucrurile să prindă iarăşi contur, însă cu totul şi cu totul alt contur decât cel la care mă aşteptam. În faţa mea, în locul în care fusese balta, era o porţie uriaşă de galpacho salsa, am bănuit asta după enorma felie de lămâie verde aşternută în faţa picioarelor mele şi care se pierdea hăt, în zare, parfumând orizontul. Am întors încet capul şi am văzut pe chipul lui Gerg o expresie de panică îngrozitoare. Am strâns imediat pleoapele şi mi-am dorit din toată fiinţa mea să nu mai fie acolo când le voi deschide. Am stat aşa minute întregi, cu ochii şi pumnii strânşi, atât de încordat încât îmi simţeam până şi unghiile cum cresc, împungând podul palmei. Ce uşurare: am deschis ochii şi chiar dispăruse. Mi-am ţinut respiraţia, am privit cu grijă în jur, eram singur. Au urmat câteva minute sau poate chiar ore de beatitudine, privind felia aia de lămâie ce umplea orizontul, o savuram ca pe un apus de soare, firesc, fără să îmi doresc să ating nimic, fără să-ncerc să mă ridic, să scotocesc în zare după alt obiect sau altă senzaţie. Apoi am închis ochii iar şi mi-am amintiti cum fusese totul înainte, am văzut iarăşi balta, cercurile de apă din dreptul undiţei, chiar şi chiştocul acela de ţigară care plutea, am pus totul la loc, doar cu Gerg aveam o problemă, nu reuşeam să mi-l aduc în faţa ochilor, vedeam doar expresia aia de panică şi nu ştiam ce să fac cu ea, am deschis ochii şi totul era acolo, balta, cercurile de apă, chiştocul de ţigară, chiar şi undiţa sprijinită de aer. M-am panicat îngrozitor amintindu-mi că Jil trebuie să apară dintr-o clipă în alta, parcă îl şi vedeam, va citi imediat toată scena, dispariţia lui Gerg, undiţa aia din aer, ar fi cerut explicaţii, nu ştiu de ce, eram convins că mă va bănui imediat pe mine de toată tărăşenia şi gândul ăsta mi-l făcea foarte antipatic. Şi-apoi chiar l-am simţit venind, am întins mâna, am apucat undiţa, am închis ochii şi m-am prefăcut că dorm. Jil, însă, nu bănui nimic, era, de altfel, preocupat să-mi abată atenţia de la faptul că venise cu mâna goală, hoinărise aiurea şi-acum pălăvrăgea într-una, văzuse nu ştiu ce libelule albastre şi mari cât palma, a încercat să prindă una dar n-a reuşit, oricum ştia că n-o să prindem nimic aşa că nu s-a ostenit să mai care vreascuri, unde-i afurisitul ăla de Gerg? M-a întrebat aşa, dintr-odată, dar eram pregătit, am ridicat, plictisit, din umeri şi m-am prefăcut la fel de mirat, adormisem şi uite că nu mai era. Jil, însă, nu se mira, se trânti la pământ, se întinse pe spate cu un fir de iarbă în dinţi şi continuă să pălăvrăgească verzi şi uscate. După o vreme începu să-l boscorodească pe Gerg, care umbla aiurea, boscorodi balta, undiţa, iarba iar eu îi cântam în strună. Apoi m-am prefăcut plictisit, m-am tolănit pe burtă şi-am început să respir ca un om adormit. Jil mă boscorodi şi pe mine, vorbi câtăva vreme singur, apoi respiraţia i se îngreună şi adormi. Am ridicat uşor nasul din iarbă şi am fixat un tufiş, încercând să mi-l reprezint cât mai bine în minte pe Gerg. Închideam ochii şi îi deschideam, sperând c-am să-l văd tolănit acolo, viu şi nevătămat. Însă eram atât de speriat la gândul că îl făcusem să dispară încât nu reuşeam să-mi compun în memorie decât expresia aia, când îi apăruse în faţă o porţie uriaşă de galpacho salsa. Încordarea mă istovise şi credeam că n-am să mai reuşesc niciodată, dar chiar când credeam că am să abandonez mi se desenă totul limpede în faţa ochilor. L-am pus în iarbă, i-am mişcat încolo şi-ncoace braţele, l-am ridicat în picioare şi l-am privit printre gene cum se dezmorţeşte, mirat, cum se împiedică ca un beţiv de firele de iarbă. Am stat aşa, prefăcându-mă adormit şi l-am ascultat fâţâindu-se printre noi. Se oprea în răstimpuri, probabil că privea balta şi încerca să îşi aminetască ceva. I-a luat ceva vreme până s-a dezmeticit, l-a scuturat pe Jil şi au început imediat să se boscorodească la fel ca la începutul zilei, atunci m-am ridicat şi eu în capul oaselor. Am flecărit o vreme toţi trei, ronţăind câte-un fir de iarbă. Apoi, fără nici un motiv, Gerg se-ntoarse spre mine, cu o căutătură ciudată care mă împietri. Zgâria firul apei cu undiţa, parcă-ncercând să-mi arate ceva acolo, dar mintea-i zbura pe alte coclauri decât credea mintea mea vinovată: îşi amintise de istorioarele lor pescăreşti, încerca să mă lămurească de ce n-am avut şi şansa să fiu martor la una din ele: "adevărul e că azi am fost plictisit, n-am avut chef de nimic. Nu-i nici o procopseală să ţii un băţ în mână, să-l ridici în răstimpuri şi să vezi agăţat acolo un peşte. Într-o zi, însă, eram chiar în locul ăsta şi m-a pocnit aşa, dintr-odată, o poftă nebună după o porţie de galpacho salsa. Ţineam băţul ăsta în mână şi ce crezi că mi s-a întâmplat? Tot locul ăsta, aşa cum vezi balta asta din faţa ta, mi-a apărut mie în faţă o porţie uriaşă de galpacho salsa, cu o felie enormă de lămâie verde care se întindea ca un covoraş de la picioarele mele până la orizont." Am început, fireşte, cu înţepăturile mele obişnuite şi Gerg se căzni în zadar să-mi ofere amănunte suplimentare. Fu nevoit să accepte ajutorul lui Jil, care pretindea că fusese martor, inventând amănunte şi mai picante pe care până şi Gerg le crezu imediat. M-am amuzat tot drumul de-ntoarcere cu întorsătura pe care o luase isprava mea şi mi-am propus să încerc câteva scheme mai îndrăzneţe în viitor. La urma urmei aveam la dispoziţie destui prieteni cu care să-mi formez mâna fără să risc cine ştie ce calamitate.