Laurenţiu Mihăileanu

CIORNA 4
(de vorbă cu Martha franţuzoaica)

E vineri e dimineaţă afară e ceaţă eu îmi spăl dinţii fac gargară cu miniştrii şi prinţii cu îndrăgostiţii zburători ai Marthei Bibescu să nu uit că sunt european. Aş scrie ceva mare cât o Europă cunoscătoare ce mugeşte-n neputinţă văzându-şi tăuraşii cum se iau în coarne îşi sparg burţile cu ţurţuri cu sloiuri telecomandate cum picadori în roşu-albastru îi aţâţă nu le pasă că în rumeguş cade sânge din sângele ei. Pe Martha au primit-o Roosevelt Goering Churchill Bernard Show Mussolini dracul şi lacul - în nici un caz Anna de Noailles - la Mogoşoaia la palat n-am mai apucat s-ajung la ceai ca invitat. Proprietăţile mele se întind la Petroşani puţin la Bucureşti puţin la Tulcea Iaşi până-n Gura-Humorului şi Cluj. E vineri e dimineaţă afară e ceaţă eu sunt un om avut. M-au avut întâi părinţii la Potlogi m-au avut bunicii la Petroşani m-a avut fratele la Tulcea iubita la Iaşi iar fiul la Cluj. Literatura m-a avut dintotdeauna sunt semnul ei ticălos parşiv de carte - unul care fură pune deoparte să devină şi el carte. Dacă Marthei nu-i place Dostoievski că-i rus nici mie că ea se dă franţuzoaică. Măcar eu mă dau poet - nu ştiu de care - ai mei se trag din Oltenia din Muntenia din Moldova poate din Ardeal poate din alte părţi dar caz nu fac. E vineri e dimineaţă afară e ceaţă eu dialoghez cu Martha franţuzoaica despre starea vremii de cine i-a pus foc reşedinţei din Posada eu cel puţin l-am dibuit pe micuţul piroman de şase ani ce mi-a aprins prosoapele puse în balcon pe sârmă - mai sus cu un etaj el voia să vadă cum de zboară fulgerul aşa
singur a încercat şi el cu chibrituri aprinse aruncate într-acolo. E vineri e dimineaţă afară e ceaţă eu stau acasă cu Martha de vorbă la masă şi mă întreabă de arborele familiei mele dacă-i albastru. Cum să fie altfel arborele meu decât ramificat pe boltă-n Voroneţ din rădăcini adăpate-n Gilort în Argeş în Siret în Someş? Pe Martha o frământă dacă există ruşi de Nisa pe mine dacă medicii roşi-albaştri vor avea pricepere s-o vindece pe săraca Europa care se dă de ceasul morţii aşa de tare o doare sub coasta ei de sud-est. Că şi-ai mei îşi frâng mâinile văzând-o prăvălită lângă gard cum suflă greu cum pe uluci se aşează un vultur cu două capete un papagal verde cu ciocu-n semilună un stol de canari galbeni - sanitari de nădejde ce vor şterge sângele după operaţie vor lăsa albe strălucitoare oasele bătrânei Europe. Iar noi tăuraşii ei adoptaţi mereu în ultima clipă vom fi chemaţi desigur la parastas unde se împart atâtea. E vineri e dimineaţă afară e ceaţă eu stau de vorbă cu Martha mă sfătuiesc cu ea la ce pension să îmi dau poemele - la unul franţuzesc la unul nemţesc la unul englezesc şi dacă-i prea scump acolo atunci la unul rusesc că-i mai aproape de noi şi se vorbeşte în dialectul limbii ruse pe care-l ştim cu toţii. E vineri e dimineaţă afară e ceaţă eu cu drag mă gândesc la aurolacii la parlamentarii şi viitorii noştri dictatori luminaţi.

26 martie 1999

din volumul
HĂITUIRI DE SUFLET
Ed. Limes/2000, Cluj-Napoca