Ioan Hălălae

Viruşii nu vorbesc (2)⁽¹⁾

sau de ce este bine că 'inteligenţa artificială îşi bate joc de noi'⁽²⁾

Să continuăm discuţia cu… o cană de ceai.
Pentru început, resping ca pe o chestie sublimă, desăvîrşită dar lipsită cu desăvârşire de temei afirmaţia că suntem rezultatul unei 'curiozităţi epistemologice'⁽¹⁾ (auzi vorbă: 'freamăt epistemologic'!)
… adică, pardon monşere, freamăt să fie, dar să ştim şi noi!

'Dulcea închidere în sine a lui Confucius'⁽³⁾
(autoportret al interfeţei când era tânără)

Zice Blanc (tot zice Blanc, săracu') că degenerescenţa viruşilor aşa a început, când au început să producă 'interfeţe' pentru 'corpurile' lor. Mai exact, a devenit vizibilă atunci când am început noi să producem computere.
Pe această linie, ne definim acum, funcţional, ca interfeţe care produc propriile interfeţe, după nevoi şi criterii proprii, ale noastre, străine originatorului.
Tot pe această linie, discuţia noastră este un autoportret de interfeţe.

'Înţepătura lui Laotze'⁽³⁾
(astăzi nu mergem la lucru, stăm acas', facem seppuku ⁽⁴⁾)

Oare degenerescenţa noastră o să înceapă când propriile noastre computere or să-şi proiecteze şi construiască computere pentru ele?
Ajungem acum la un concept care nici n-a fost încă luat în discuţie ca paradigmă în filozofia AI: conceptul de nevoie proprie.
Şi, că tot zice Blanc că noi reprezentăm o evoluţie pentru viruşi: cum o să se definească evoluţia în momentul când computerele noastre or să-şi construiască computere pentru ele? Adică, de fapt, cum or să definească computerele evoluţia, din punctul lor de vedere.
Sau, echivalent: pentru ce or să-şi construiască computerele noastre computere pentru ele? Ajungem din nou la conceptul de nevoie proprie. În cazul de faţă, nevoie proprie a computerului: resimţită şi conceptualizată ca atare de către computerul însuşi.
Aici, să discutăm despre noile maşini inteligente: oare faptul că ne străduim să producem maşini inteligente este deja un semn al începutului degenerescenţei noastre? Sau, deja, fără să fi apucat să ne dăm seama, e chiar începutul ritualului pentru un mare seppuku, la nivel de specie?

'Paradisul lui Buddha'⁽³⁾
(analele din roşiorilor 1⁽⁵⁾)

Ajungem şi la întrebarea: de fapt, ce este şi ce nu este obligatoriu ca să putem vorbi de evoluţie?
Un călugăr din secta Amida spunea: 'dacă avem credinţă în Amida Buddha, vom merge în ţara Sarkabasti. Trebuie să credem în asta'. Dar un om mi-a răspuns : 'În acest paradis, nu se poate bea sake; or, mie îmi place sake- ul şi, dacă acolo nu exista sake, nu vreau să merg acolo'.⁽⁶⁾
Vedem filmele sf, şi spunem, de exemplu: Yoda is great! Yoda is huge! Mai mult, păţim ca şi cel care conducea masina, când un grup de prieteni s-au dus la Atacul clonelor; iar când a încetinit maşina şi altul l-a întrebat de ce, el a răspuns : păi, poate găsim o yodă prin staţie! Ni se inoculează ideea ca unii deja… sunt aproape. 'Să construim roboţi inteligenţi, sensibili şi conştienţi'⁽²⁾, şi (atenţie producători): 'atletici, tot timpul cu mai multe seturi de duracell la ei, să aibă ochi exclusiv pentru noi, să fie întotdeauna tandri ca actorul din filmul de aseară, şi …' adaugă prietenele mele.⁽⁷⁾
Spun comentatorii despre aceşti roboţi:
au: inteligenţă, sentimente, conştiinţă
nu au: subtilitate, putere de spirit, conştiinţă
În lumină Analelor din Roşiorilor 1, ceea ce nu au nu pare a fi chiar o problemă.

'Relativitatea caută potrivire; potrivirea e o artă'⁽³⁾
(cum se vedea Einstein în oglindă, sau cum este cu adevărat important să ne uităm la ceea ce ne înconjoară)

Mai aproape de concret, programarea evoluţionistă limitează inteligenţa la capacităţile de adaptare ale sistemelor. Apar pe piaţă animatele: animale artificiale cu structura concepută aleatoriu, în aşa fel încât să le permită să-şi creeze propriile conexiuni. Ele încearcă să reproducă comportamentele cele mai primitive ale animalelor, şi apoi să le complexifice progresiv. Se încearcă la animate provocarea apariţiei manifestărilor care îndeplinesc aceleaşi funcţii ca emoţiile animale. Lăsând hazardul să lucreze, maşina poate deturna una din structurile sale spre o funcţie neprevăzută de la început.⁽²⁾ Şi, e clar pentru toata lumea că pare doar un început.
Toţi cei cu adevărat tari spun că ajung la adevărata cunoaştere studiind natura.
Teoria fractalilor a acreditat ideea existenţei, în cadrul naturii, a unor dimensiuni intermediare; adică, în realitate, natura nu lucrează doar cu numere întregi, aşa cum se spusese mult timp. Se pot distinge dimensiuni intermediare, atunci când observăm cu destulă răbdare cum evoluează universul înconjurător.
Posibil combinatorială, natura pare infinită. Apare întrebarea ce să studiem mai întâi pentru a ajunge la esenţe. Şi, bineînţeles, cum?
Sau, cum am spus mai sus: ce este cu adevărat important din ceea ce ne înconjoară? Să ne amintim călătoria lui Einstein pe o rază de lumină⁽⁸⁾.
În ultima sa notă autobiografică, Einstein povesteşte despre momentul în care i s-a conturat teoria relativităţii. Pe la 16 ani, în timp ce visa cu ochii deschişi, el s-a întrebat: "Cum ar fi să alergi paralel cu o rază de lumină, cu viteza luminii?" Fără o idee clară în minte, Einstein a continuat să se joace cu această întrebare, timp de 10 ani. "Să presupunem", s-a întrebat el câţiva ani mai târziu, "că mergi pe o rază de lumină, te afli chiar în vârful ei, şi tii o oglindă în faţă. Oare ai putea să-ţi vezi imaginea reflectată în oglindă, sau nu?" Lui Einstein nu i-a plăcut răspunsul pe care i-l dădea fizica clasică. Având mai multă încredere în intuiţia lui decât în legile acceptate ale fizicii, el şi-a imaginat un univers care să-i permită să-şi vadă reflexia într-o oglindă, chiar şi atunci când te afli pe o rază de lumină. Abia peste mulţi ani viziunea lui s-a transformat într-o teorie matematică.
"Invenţia nu este produsul gândirii logice", a tras concluzia Einstein, "deşi produsul ei final trebuie să aibă o structură logică". Să încercăm să şi progresăm în cunoaştere. Avem deja animatul. Pe de altă parte, aspiraţiile noastre (vezi Analele din Roşiorilor 1).
Prin anii '90, descopăr prin revistele centrale un fost coleg de facultate, nu spui cine, că-i şi acum persoană importantă. În lumina noilor indicaţii, încerca să-şi lanseze o formă de IT şi, bineînţeles, să- şi construiasca o imagine publică de băiat cool. La întrebarea care îi sunt pasiunile, el a răspuns 'inteligenţa artificială şi feminitatea naturală'⁽⁹⁾. Cel de al doilea răspuns rămâne, probabil, adevarata provocare pentru implementatori (mai ales modele de lux, 'pour les connaisseurs').
Am acum şi o oferta de entomologie IT: tuturor celor care sunt pregătiţi să ridice această mănuşă, sunt gata să le-o prezint pe fosta mea prietenă Vera. Pot oricând să le ofer spre studiu despre ce poate fi şi cum poate funcţiona dimensiunea intermediară între animat şi om. Pentru cei care vor să ştie clar despre ce este vorba, e un model superperformant pentru algoritmul 'îmi ţine' interfaţat cu un simulator perfect de inteligenţă si sentimente, plus o deosebită (la propriu) subtilitate a observaţiei. Las clasificatorilor fractalişti s-o poziţioneze pe scala dintre animat (nivelul 0) şi feminitatea naturală (nivelul 1). Şi să discearnă, ca exerciţiu avansat, zona dintre simulare vizibilă (vulgară) şi sentimente naturale, prin analogie cu modelul fractalic al plajelor ca dimensiune intermediară între ocean şi ţărm. Cum ar fi, vă dau şi vouă, că-i ofertă specială. Dar, atenţie: interfaţarea e perfectă, deci neofiţii sau entuziaştii se exclud din start.

'Roji, sau trecerea la propria iluminare'⁽³⁾
(somnul virusului naşte … antibioticul)

După ce ne-au produs pe noi, viruşii s-au… culcat: ei au devenit simpli viruşi, introducători ai aleatoriului la nivelul suportului fizic (corpul nostru).
Cam ca şi noi, de când am început să producem computere.

P. S.
'Noi am făurit o armonie, care e slabă împotriva atacurilor' ⁽³⁾

Note
(1) Povestirea 'Viruşii nu vorbesc' apare în antologia G. Klein 'Planeta cu şapte măşti', Ed. Albatros, 1973
(2) H. Poirier, 'L'intelligence artificielle se moque de nous', Science & Vie, octobre 2001, p.92-96
(3) Cartea ceaiului, a lui Okakura Kakuzo, apare în antologia Itinerarii spirituale, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983
(4) dintr-un show live Divertis, de pe la începutul anilor '90
(5) str. roşiorilor nr.1 reşiţa 1700 este adresa căminului studenţesc; în mod vizibil, un loc remarcabil, care nu duce lipsă decât de un cronicar pe măsură.
(6) povestirea apare în culegerea L'ESPRIT DE CH'AN. Aux sources chinoises du zen, editată de Taisen Deshimaru, Albin Michel, Paris, 2000
(7) din folclorul din roşiorilor 1; după lista de mai sus poate părea mai potrivit să spun penalele din roşiorilor 1 dar, după armata de telenovele de succes, mi se pare uşor exagerat.
(8) Win Wenger, Richard Poe: 'Factorul Einstein. O metodă dovedită de creştere a inteligenţei', Ed. Amaltea, 2002
(9) cunosc personajul destul de bine ca să garantez că formularea nu-i aparţine. Dar, cum nici el nu specifică citarea, nici eu nu vi-l spun cine este.