Pe la serbările şcolare ale copilăriei mele se recita o poezie "patriotică" al cărei prim vers suna exact ca-n titlu. Un truism absolut din categoria cugetărilor "nu poţi urca pe o scară fără trepte" atribuite lui Mao Tzedun. Normal că ne putem "pregăti" doar pentru viitor, necum pentru trecut, şi nu-i nici un motiv de mîndrie în asta, cum sugera micul poem cretin.
Dar viitorul, care vine peste noi şi dacă sîntem "nepregătiţi", este maculatură. Cel puţin aşa afirmă titlul piesei lui Vlad Zografi, cu care mă mîndresc să fi fost coleg de liceu (el cu doi ani mai mare) pe cînd credeam, în ciuda vremurilor, că viitorul îmi va aduce numai fericire.
Piesa lui Vlad Zografi e de un scepticism absolut etalat cu ironie amară şi eroul principal "pozitiv", am pus ghilimele preventiv, Alexandru David, informatician, sfîrşeşte la balamuc.
N-am avut ocazia încă să văd spectacolul realizat la Teatrul Mic după textul lui Vlad Zografi "Viitorul e maculatură" şi nici nu mi-l pot imagina prea lesne. Piesa este scrisă cu un minimim de didascalii, spaţiile de joc foarte diferite se succed rapid şi cred că dialogul, foarte alert, lasă loc unor multiple invenţii regizorale. Cît despre interpretarea subiectului, ea este larg deschisă şi materialul poate fi tratat în fel şi chip ducînd la concluzii dintre cele mai contradictorii. Este şi cazul pieselor dinainte cu care Vlad Zografi a avut un oarecare succes, dar, la rigoare, nu şi noroc, montările fiind, cred eu, cam departe de spiritul textului, prea "spectaculare" artificial.
Iată că am enunţat de pe acum principalele calităţi ale piesei. Vlad Zografi este un dramaturg de vocaţie. El este foarte imaginativ în găsirea materialului epic şi psihologic, dar în acelaşi timp foarte riguros în urmărirea logică a premiselor enunţate, speculînd abil paradoxul (tot liceul nostru de mate-fizică şi facultăţile "tehnice", săracele!). Dialogul este bine condus, concentrat, funcţional, adesea strălucitor.
Dacă e adevărat că orice autor scrie de fapt tot timpul o singură carte, Vlad Zografi ar fi un bun exemplu pentru această idee. În "Viitorul e maculatură" regăsim temele şi personajele din "Petru" şi din "Regele şi cadavrul". Un om de televiziune elveţian şi ajutoarele sale vin în România întocmai ca Petru şi suita lui în Franţa. Aici se confruntă cu mizeria etalată ostentativ şi interesat de o "Fundaţie filantropică şi ecumenică" la care lucrează David, creatorul "oamenilor statistici", un fel de androizi. David e "filosoful" piesei care caută să devină cerşetor eliberîndu-se astfel, el e un viitor Pierre de la Manque. Iniţierea din "Regele şi cadavrul" este şi ea prezentă: un anume Cezar îl învaţă pe David filosofia vieţii de cerşetor. Şi Rougier, elveţianul, îl învaţă ceva: să caute oamenii reali. De fapt îl distruge. David trece din lumea virtuală în cea reală, însă acolo îşi pierde minţile sau, în orice caz, apare celorlalţi ca dement.
Unele defecte imputabile piesei sînt şi ele asemănătoare cu ale textelor evocate mai sus. Mulţimea personajelor împiedică definirea mai clară a unora dintre ele. Dialogul, alert şi inteligent, nu le diferenţiază. Este transmiţător de idei, dar nu caracterizant. Mai mult decît "Petru", "Viitorul e maculatură" nu este o piesă conflictuală, ci mai curînd una expozitivă. Şi, tot mai mult decît în "Petru", mulţimea scenelor disparate şi a acţinilor paralele din "Viitorul e maculatură" ar putea s-o facă dificil de urmărit pe scenă. Misiunea regizorului este grea şi i se cere o rigoare deosebită a construcţiei pentru a transmite în mod coerent intenţiile autorului. Nu mai puţin, textul pretinde actorilor să pună multă culoare pentru a umaniza personajele. Aici însă autorul a lăsat deplină libertate nedînd sugestii de înfăţişare, joc, machiaj, costum.
Nu-mi rămîne decît să sper că regizorii care vor monta textul în viitor (indiferent că viitorul e...) vor găsi chei potrivite de interpretare unui text generos cu ei prin libertăţile pe care le lasă, dar şi pretenţios.
În concluzie, piesa lui Vlad Zografi m-a interesat mult la lectură şi nu rareori m-a delectat, m-a făcut curios s-o văd pe scenă. Pentru un autor de teatru e o provocare în plus această reuşită a unui text de o factură cu totul diferită de ale sale. N-aş putea să scriu niciodată o piesă de tipul acesta, nici măcar nu mi-aş propune, şi totuşi simt solidaritate faţă de încercarea foarte dificilă şi ambiţioasă a lui Vlad Zografi de a urma calea lui atît de personală. Puternica originalitate a autorului îi este probabil cea mai de preţ trăsătură. Viitorul, în măsura în care există, o va dovedi. Să ne "pregătim" pentru el.