Dorin Mureşan

Detalii (2)

Cadavre

Decreptitudinea feţei cadavrului a năruit scheletul logic din mine. Spectacolul pe care mi-l oferise hazardul era de un funest parcă imberb. Întâmplarea trecuse pe lângă mine fără să o pot ţine pe loc, pentru o posibilă relatare ulterioară. Am asistat orbeşte la pierderea unei vieţi chiar la picioarele mele. Mă aplecasem peste cadavru, crezând că e doar un beţiv ce-şi doarmea mintea. Cerusem un pachet de ţigări, întinzând bacnota ştearsă... ortul pe care-l dăruisem martorilor din spatele tejghelei. Venit cu întârziere, un locotenent de poliţie a spălat întâmplarea cu un clei de vorbe anodine.
-I-aţi dat să bea până l-aţi omorât! Păi ce fel de oameni sunteţi voi, bă!? Ce mama dracului! Numa' la bani vă gândiţi?!
Iar replica:
-Domnule locotenent... nu vedeţi că ce a băut ăsta e altceva decât ce avem noi.
În dreapta mea scrâşnetul cauciucului pe şoseaua încinsă... apoi un pocnet sec, ca a unui vas ceramic abia crăpat de o piatră... am zărit trupul unei femei întins între şinele de tramvai... arăta ca un manechin trunchiat. Imaginea beţivului a revenit sub pleoape pentru câteva secunde dezvăluindu-mi sticla de bere moartă. Imediat mintea mi s-a pus în mişcare, alunecând în fel de fel de asocieri, unele alambicate, imposibil de controlat, altele plesnind de claritate... un cristal ce împletea pe spaţiile sale şlefuite mii de imagini curate şi limpezi ca solzii de peşte.
Bolidul guraliv, cu botul umflat şi farurile încleştate într-o mutră maliţioasă, a năvălit peste trecătorii înghesuiţi de pe trotuar. Aplanând mişcarea imaginii, puteam să jur că văzusem cheile unui apartament zburând uşor peste copacul de lângă mine, aşternându-se apoi sub tufa murdară, cu frunzele înegrite de pori vii. M-am apropiat şi am privit totul în sclipirea lor metalică.
-Doamnă! Aţi păţit ceva?
Femeia încerca să-şi ascundă mamelonul ieşit de sub tricoul pliat. Nu reuşea fiindcă pânza se sfârtecase în frecarea cu grundul asfaltului. Pietrificată, privea în jur tâmp, cu ochii umflaţi ca doi bolovani arşi. Cele câteva minute în care zăcuse pe jos îi dizolvaseră memoria. Rămase aşa, cu sânul aruncat afară, sub ploaia razelor de lumină. Obrazul drept îi era rupt în întregime. Puteam să văd prin stratul zdrelit al cărnii osul unuia din pomeţi. Sângele îi îmbrăcase gâtul, iar părul continua să cadă în ghemuri mari cu fiecare ropot de vânt.
-Doamnă! Aţi păţit ceva?
O senzaţie dură mi s-a cuibărit în coşul pieptului. Priveam prin ferestrele ovale ale uşii tramvaiului buzele crăcănate într-un zbierăt mut. Irişii bătrânului deveniseră incolori. Numai jumătatea de sus a trupului i se vedea.... restul era ascuns sub planşeul de metal. Mi-am dus mâna la gură şi am muşcat din carte... Făcusem automat o inversiune încercând să mă aşez pe locul ocupat de bătrân şi să mă simt tăiat în două. Tramvaiul şi-a deschis uşile. Am alunecat afară, sărind peste cadavru cu ochii închişi şi nările astupate. Vatmanul privea irizaţiile stranii de pe folia ochilor mortului, cu mâinile înfipte adânc în ceafă într-un gest de spaimă şi neputinţă. Câţiva bărbaţi au tras corpul de sub vagon, l-au prins apoi de mâini şi de picioare şi l-au abandonat la rădăcina unui copac de pe marginea drumului. Absurdul devenise incurabil. Tramvaiul a rămas pe loc ore în şir.
Un grup imens de trecători era adunat în centrul intersecţiei. Poliţistul fluiera continuu, agitându-şi mâinile slabe, aruncându-se înainte şi-napoi, cu faţa spongioasă, inundată de valuri de transpiraţie. M-am apropiat şi am privit către centrul cercului printr-un crenel conturat de umeri şi capete tremurânde. Pe luciul asfaltului am zărit un trup decapitat.... iar mai încolo, o excrescenţă brună, umectată.
-Sunt creierii fetei!
-Da... când a ieşit s-a-mpiedicat şi a căzut sub roată!
-Doamne Dumnezeule! Ce crimă!
O bătrână privea către cadavru, cu ochii întorşi înăuntru, cu mâinile îmbrăţişându-şi umerii. Buzele i se mişcau sprinten, rostind o rugăciune numai de ea ştiută. Tresărea din când în când, sub haina sunetelor înalte ale fluierului. Prin pielea albă şi subţire a tâmplei, se puteau ghici câteva vase de sânge aspru tumefiate. Desaga uitată pe umeri nu-mi dădea pace. Părea lipită acolo de revulsia aplicată evenimentului. Întors pe dos, peisajul avea o notă splendidă. Am observat încercarea disperată a privitorilor de a se ataşa de lucruri, de a le transforma în ceva organic, de a sufla şi răsufla prin ele. Asta fiindcă nu-şi mai revendicau realitatea. Era ceva dinafara lor... ceva ce nu se dorea asumat. Iar sforţarea asta de a rămâne ei înşişi, de a nu se pierde în detaliile reverberate de înfricoşătoarea imagine, provoca acel interes congestionat pentru lucrurile de lângă ei. Se adulmecau pentru a se detaşa de grotescul spectacolului.
Sticla de bere moartă, cheile spoite de ireal, irişii incolori, lucrurile uitate pe umeri...