Dorin Mureșan

Detalii (2)

 

Cadavre

Decreptitudinea feței cadavrului a năruit scheletul logic din mine. Spectacolul pe care mi-l oferise hazardul era de un funest parcă imberb. Întâmplarea trecuse pe lângă mine fără să o pot ține pe loc, pentru o posibilă relatare ulterioară. Am asistat orbește la pierderea unei vieți chiar la picioarele mele. Mă aplecasem peste cadavru, crezând că e doar un bețiv ce-și doarmea mintea. Cerusem un pachet de țigări, întinzând bacnota ștearsă... ortul pe care-l dăruisem martorilor din spatele tejghelei. Venit cu întârziere, un locotenent de poliție a spălat întâmplarea cu un clei de vorbe anodine.
-I-ați dat să bea până l-ați omorât! Păi ce fel de oameni sunteți voi, bă!? Ce mama dracului! Numa' la bani vă gândiți?!
Iar replica:
-Domnule locotenent... nu vedeți că ce a băut ăsta e altceva decât ce avem noi.
În dreapta mea scrâșnetul cauciucului pe șoseaua încinsă... apoi un pocnet sec, ca a unui vas ceramic abia crăpat de o piatră... am zărit trupul unei femei întins între șinele de tramvai... arăta ca un manechin trunchiat. Imaginea bețivului a revenit sub pleoape pentru câteva secunde dezvăluindu-mi sticla de bere moartă. Imediat mintea mi s-a pus în mișcare, alunecând în fel de fel de asocieri, unele alambicate, imposibil de controlat, altele plesnind de claritate... un cristal ce împletea pe spațiile sale șlefuite mii de imagini curate și limpezi ca solzii de pește.
Bolidul guraliv, cu botul umflat și farurile încleștate într-o mutră malițioasă, a năvălit peste trecătorii înghesuiți de pe trotuar. Aplanând mișcarea imaginii, puteam să jur că văzusem cheile unui apartament zburând ușor peste copacul de lângă mine, așternându-se apoi sub tufa murdară, cu frunzele înegrite de pori vii. M-am apropiat și am privit totul în sclipirea lor metalică.
-Doamnă! Ați pățit ceva?
Femeia încerca să-și ascundă mamelonul ieșit de sub tricoul pliat. Nu reușea fiindcă pânza se sfârtecase în frecarea cu grundul asfaltului. Pietrificată, privea în jur tâmp, cu ochii umflați ca doi bolovani arși. Cele câteva minute în care zăcuse pe jos îi dizolvaseră memoria. Rămase așa, cu sânul aruncat afară, sub ploaia razelor de lumină. Obrazul drept îi era rupt în întregime. Puteam să văd prin stratul zdrelit al cărnii osul unuia din pomeți. Sângele îi îmbrăcase gâtul, iar părul continua să cadă în ghemuri mari cu fiecare ropot de vânt.
-Doamnă! Ați pățit ceva?
O senzație dură mi s-a cuibărit în coșul pieptului. Priveam prin ferestrele ovale ale ușii tramvaiului buzele crăcănate într-un zbierăt mut. Irișii bătrânului deveniseră incolori. Numai jumătatea de sus a trupului i se vedea.... restul era ascuns sub planșeul de metal. Mi-am dus mâna la gură și am mușcat din carte... Făcusem automat o inversiune încercând să mă așez pe locul ocupat de bătrân și să mă simt tăiat în două. Tramvaiul și-a deschis ușile. Am alunecat afară, sărind peste cadavru cu ochii închiși și nările astupate. Vatmanul privea irizațiile stranii de pe folia ochilor mortului, cu mâinile înfipte adânc în ceafă într-un gest de spaimă și neputință. Câțiva bărbați au tras corpul de sub vagon, l-au prins apoi de mâini și de picioare și l-au abandonat la rădăcina unui copac de pe marginea drumului. Absurdul devenise incurabil. Tramvaiul a rămas pe loc ore în șir.
Un grup imens de trecători era adunat în centrul intersecției. Polițistul fluiera continuu, agitându-și mâinile slabe, aruncându-se înainte și-napoi, cu fața spongioasă, inundată de valuri de transpirație. M-am apropiat și am privit către centrul cercului printr-un crenel conturat de umeri și capete tremurânde. Pe luciul asfaltului am zărit un trup decapitat.... iar mai încolo, o excrescență brună, umectată.
-Sunt creierii fetei!
-Da... când a ieșit s-a-mpiedicat și a căzut sub roată!
-Doamne Dumnezeule! Ce crimă!
O bătrână privea către cadavru, cu ochii întorși înăuntru, cu mâinile îmbrățișându-și umerii. Buzele i se mișcau sprinten, rostind o rugăciune numai de ea știută. Tresărea din când în când, sub haina sunetelor înalte ale fluierului. Prin pielea albă și subțire a tâmplei, se puteau ghici câteva vase de sânge aspru tumefiate. Desaga uitată pe umeri nu-mi dădea pace. Părea lipită acolo de revulsia aplicată evenimentului. Întors pe dos, peisajul avea o notă splendidă. Am observat încercarea disperată a privitorilor de a se atașa de lucruri, de a le transforma în ceva organic, de a sufla și răsufla prin ele. Asta fiindcă nu-și mai revendicau realitatea. Era ceva dinafara lor... ceva ce nu se dorea asumat. Iar sforțarea asta de a rămâne ei înșiși, de a nu se pierde în detaliile reverberate de înfricoșătoarea imagine, provoca acel interes congestionat pentru lucrurile de lângă ei. Se adulmecau pentru a se detașa de grotescul spectacolului.
Sticla de bere moartă, cheile spoite de ireal, irișii incolori, lucrurile uitate pe umeri...

Dorin Mureșan