Câteva lucrări pe care îndrăznesc a le pot numi ca fiind fundamentale, multe sunete aflate într-o spectaculoasă aventură a căutărilor, căutări de sine ale autorilor compozitori, căutări de căi de comunicare, de limbaje, unele cunoscute, altele investigate, imaginate... puţin public, mult individualism, intransigenţe stilistice exacerbate, elite satisfăcute, elite rănite, snobi şi snobism, muzică... aceasta este panorama postmodernismului la noi şi în lume, în muzică şi nu numai în muzică.
O singura simfonie a fost prezentă în festival; situaţia este generală, în egală măsură, este conjuncturală; în festival au evoluat puţine orchestre; implicarea formaţiilor muzicale ale Societăţii Române de Radiodifuziune, a întregii instituţii, a fost importantă; dar, pe de altă parte, genul sinfoniei presupune complexităţi majore în planul consistenţei materialului muzical, a problematicei acestuia, a travaliului.
Doina Rotaru şi-a asumat responsabilitatea etalării unei lucrări de acest gen, Simfonia a III-a; a fost prezentată în primă audiţie românească, în condiţii bune, de către Orchestra Naţională Radio, ansamblu condus cu ferm profesionalism de dirijorul englez Alan Tongue; prima audiţie absolută a avut loc în toamna trecută, la Tokyo; lucrarea doreşte a defini "Spiritul elementelor" fundamentale cu sens cosmic dar - suntem lăsaţi a înţelege - şi cosmogonic. Autoarea îşi asumă statutul feminităţii în domeniul creaţiei, a libertăţii gândiri firesc etalate, a atitudinii componistice temeinic fundamentate ... nu este vorba de atitudinea conjuncturală a feminismului militant, la modă. Ca şi în alte rânduri, la Doina Rotaru demersul componistic este aureolat de o viziune predominant poetică şi mai puţin filozofică; imaginea poetică devine posibilă în mod necesar prin sunet.
Lucrări pe care le-aş putea numi ca fiind fundamentale?
Au existat. Mă gândesc la "Incantaţii" pantru şase percuţionişti, de Ştefan Niculescu, comandă a Ministerului Culturii din Franţa, lucrare prezentată în primă audiţie mondială în urmă cu zece ani, în Germania, la Darmstadt; este o lucrare fundamentală dată fiind forţa creaţiei, fermitatea gândului ordonator, dată fiind consecvenţa etalată de autor - nu de azi, nu de ieri! - pe direcţia valorificării conceptului de heterofonie, concept preluat şi iniţiat la nivelul muzicii culte de însuşi George Enescu în prima jumătate a secolului trecut.
In aceeaşi categorie a marilor lucrări ale festivalului trebuiesc menţionate încă câteva anume; mă gândesc la "Beitintervallum" de Octavian Nemescu, pentru trio cu pian, vioară şi clarinet, instrumente cărora li se alătură sunetele electronice... o atmosferă matinală în definiţia spirituală a acesteia, cu o înseninare ce te face să tânjeşti după echilibrul armoniilor universale. In cadrul aceluiaşi program - admirabil susţinut de formaţia "ProContemporania" - fascinantă în adevăratul înţeles al cuvântului s-a dovedit a fi lucrarea "Fascination II", de Irinel Anghel, realizată cu prijinul sonorităţilor unui întreg arsenal de instrumente extrem-orientale, de sunete electronice; timpul pare a se exclude în această relaţie a Orient-ului cu Occidentul, într-o încremenire în care se detaliază profilul muzicianului plenar, a muzicianului care oficiază, a compozitorului performer, a autoarei înseşi.
A fost prezentă în festival creaţia unui clasic al muzicii secolului XX, anume "Musik for 7" datorată americanului John Cage, lucrare audiată în excelenta realizare datorată muzicienilor germani din grupul "Avantgarde", din Leipzig; o altă dinamică personalitate a deceniilor din urmă este compozitorul spaniol Tomas Marco; a figurat în festival cu o lucrare-spectacol scrisă în urmă cu trei decenii dar actuală şi astăzi, lucrare destinată unor grupe de percuţie aflate în mişcare coregrafică, mişcare însă insuficient dezvoltată scenic.
Alte manifestări? ...muzică şi mişcare coregrafică împreună cu compozitoarea Mihaela Vosganian, cu dansatorii Liliana Iorgulescu şi Răzvan Mazilu... apoi, improvizaţie în grup, compozitori de duminică, tendinţe vădite de a flata gustul publicului, jazz-ul ca semn al creativităţii în relaţia cu aşteptările auditorilor, tentaţii insolite vocal-instrumentale de a plasa zona muzicii de cult în proximitatea percuţiei de discotecă... de asemenea maeştri etalând vocaţia spiritului ludic în lucrări quasi miniaturale, circumstanţiale... anume în cazul maestrului Aurel Stroe, în cazul regretatului Anatol Vieru... în acest din urmă caz, muzica simplă marcată de o anume calofilie, lucrarea domniei sale a fost scrisă în urmă cu trei decenii; apoi... tineri maeştri - este cazul compozitorului Dan Dediu - antrenând admirabil un complex arsenal de miijloace, percuţie şi pian solistic, de elemente preluate din marea recuzită a istoriei muzicii, iar aceasta în scopul stabilirii unei comunicări imediate, directe, spectaculoase, cu publicul. Lucrări serioase, atent elaborate, în cazul creaţiilor datorate compozitorilor Cornel Ţăranu, Dan Voiculescu, Fred Popovici, Carmen Maria Cârneci... o mare varietate a opţiunilor stilistice, de la folclorismul rapsodic de virtuoză prezenţă - "De viorit" de George Balint, la construcţia atent elaborată a unei gândiri abstracte, în "Himera apelor" de Laura Manolache, de la spiritul comunicării directe, vivace, în cazul compozitoarei Maya Badian, de la simbolistica muzical-poetică pe care o dezvoltă Petru Stoianov, de la profesionalismul imbatabil, etalat dezinvolt de Liviu Dănceanu, la experienţa componistică a maeştrilor aflaţi la vârsta senectuţii în cazul compozitorului Theodor Grigoriu. Largi diferenţieri în cazul şcolilor componistice... cea din parte de vest a ţării, de temeinică fundamentare profesională, şi etalând o evidentă coerenţă de grup, dar cu un potenţial creativ mai restrâns, cea din partea de est a teritoriilor româneşti, de alură regională determinată. Nu, nu s-a putut asista la totalitatea concertelor festivalului desfăşurate pe parcursul unei întregi săptămâni, în mai mult de zece manifestări ce au cuprins peste 50 de lucrări a tot atâţia creatori din Europa, din Asia, din SUA... nu au putut fi programaţi toţi cei pe care ni i-am fi dorit prezenţi în programe, pe unii dintre compozitorii noştri stabiliţi peste hotare, creatori de talia lui Lucian Meţianu şi Horaţiu Rădulescu, Costin Cazaban, Eugen Wendel, Maya Badian, de asemenea muzicieni performeri ataşaţi fenomenului componistic actual, clarinetistul Aurelian Octav Popa, pianiştii Cristian Petrescu sau Cristian Niculescu, de la Berlin, dirijorii Horia Andreescu sau Criatian Mandeal... cu toţii au fost prezenţi în gândurile noastre...
Au putut fi, totuşi, audiaţi în sălile festivalului marii maeştri ai artei noastre muzicale interpretative, flautistul Gavril Costea, clarinetistul Ioan Goilă, percuţioniştii Grigore Pop şi Alexandru Matei, harpistul Ion Ivan Roncea, violonistul Sherban Lupu... de asemenea un proeminent maestru al performanţei solistice europene, apropiat componisticii noastre, cum este flautistul Pierre-Yves Artaud, de asemenea tineri maeştri de talia acestui sârguincios muzician care este violonistul Marius Lăcraru. Creatori din diaspora, originari din România, compozitorul româno-american Gheorghe Costinescu, compozitorii germani Dieter Acker, Gabriel Iranyi, ansambluri instrumentale de mare prestigiu, cum sunt Atelierul de Muzică Contemporană "Archaeus" condus de compozitorul Liviu Dănceanu, directorul actualei ediţii a festivalului, "Ars Nova" de la Cluj, anssamblu condus de compozitorul Cornel Ţăranu, ansamblul "Game" al tinerilor percuţionişti de la conservatorul bucureştean de muzică, şi tot de aici Orchestra de cameră "Concerto" condusă de Dorel Paşcu-Rădulescu, formaţia bărbătească a Corului Radio condus de Dan Mihai Goia, formaţiile "Aperto" şi "Interzone Jazz Quintet"din Bucureşti, "Moebius" de la Universitatea Columbia, din SUA , "Ars Poetica" din Chişinău... iată un imens panoramic al recentei ediţii a Festivalului "Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi", manifestare desfăşurată în cea de a XII-a ei ediţie... şi de această dată cu greu surmontabile eforturi organizatorice şi financiare.
A existat, trebuie să o spunem, o solidaritate de natură artistică intelectuală, o susţinere la definirea căreia au contribuit nu numai uniunea Compozitorilor şi Ministerul Culturii ci, în importantă măsură, Institutul Francez, "Goethe Institut", Institutul polonez, instituţii din Bucureşti, ambasadele Germaniei şi ale Finlandei, Senatul oraşului Berlin... în fond, un festival de statură europeană ce a evicenţiat creatori, atitudini, muzicieni performeri de inaltă clasă internaţională.