Cătălin Gavriliu

Enţu
(3)

Cînd a sunat la uşa familiei Sandu, avea de gînd să-i facă puţin scandal titularului de contract, ba chiar să-l decupleze cu de la sine putere, din cauza largheţei cu care patronul, fost profesor de Socialism, îi lăsa pe vecinii de palier să se înfrupte din semnalul lui. Se săturase de cîte ori contravenienţii i s-au plîns că autorul moral al culpei lor este dumnealui, aflat într-o permanentă campanie electorală pe banii altora. "Nu fii fraier, ia de la mine desenele pentru ăla micu', atîta bucurie să aibă şi el, săracu', uite aşa mă tot ispitea", zicea la Poliţie cel de vis-a-vis, care avea acasă un copil cu handicap mental şi o nevastă înnebunită după telenovele. Ancheta nu ciocănea însă niciodată şi la uşa profesorului, lucru de neînţeles pentru Moşu, în sarcina căruia cădea rezolvarea acestor furturi. Forma o echipă bună cu plutonierul Mangă, descinderile lor fiind mereu imortalizate de un cameraman nu doar ca să nu existe dubii la proces, ci şi datorită spectacuozităţii lor. Vocaţia de executor / lichidator îi era unanim recunoscută, iar satisfacţia pe care Moşu o resimţea ori de cîte ori instanţa pronunţa o condamnare în favoarea companiei de televiziune prin cablu îl determina adesea să se întrebe dacă e chiar imposibil să urmeze, la bătrîneţe, Dreptul particular care apăruse recent în oraş.
Dar tatăl Lididei ştia cu cine are de-a face, aşa că l-a lăsat să ameninţe în voie - venise singur -, pînă cînd Moşu a început să răguşească şi să nu mai aibă nimic împotriva unui păhărel de coniac. Curînd apăru şi-o ceaşcă de cafea. Tratativele politice puteau să înceapă.
"Nea Moşu, cum e cu licenţa aia? Bat alegerile la uşă, domle, ce dracu!", sparse Sandu gheaţa.
"Eu am pensia în buzunar, facă borş, că doară nu i-am pus eu să se porcească".
"Nu i-ai pus matale, dar nici n-ai intervenit. Erai singurul cu păr alb de-acolo, puteai să zici stop..."
"Domn profesor, fiecare cu treaba lui. De unde să ştiu eu, de pildă, că puştii nu se înţeleseră dinainte cu şeful?"
"Fugi, domle, de-aici! De unde să se ştie că ăla o să se înece în direct?"
"Eu mă refeream la situaţii de genul ăsta, pe care n-ai voie să le pierzi. Zău, e complicată chestiunea. Bine cel puţin că ne lasă în continuare să retransmitem satelitul".
"Dar voi n-aveţi nici o pilă pe la CNA? Dacă vreţi, aş putea vorbi eu cu..."
"Ce faci, mă tragi de limbă, sunt marioneta dumitale, sau ce? Nu te amesteca unde nu te priveşte!", se oţărî dintr-o dată Moşu.
"Cum să nu mă privească, dacă vin acuşi alegerile iar eu nu le pot vorbi oamenilor decît de pe garduri?! Cine se uită la nişte afişe? Numai cîinii, îţi spun eu, şi beţivii, să ţintească jetul mai bine. Eu văd în tine un tovarăş de idei, nea Moşu, de aia mi-am permis să vorbesc aşa de liber cu dumneata. Altfel, te ţineam la uşă, şi habar n-ai fi avut nici ce bibliotecă am, nici cît de moale e fotoliul pe care stai. Sunt mulţi politicieni care intră în casele oamenilor, chipurile ca să se intereseze la sursă cum o duc alegătorii, ce nevoi au, dar rar vezi unul care să se lase vizitat de-un străin, aşa cum am făcut eu cu dumneata. Riscul de a da peste un capsoman care să vadă numai lux este enorm. Poate că dumneata ai acasă şaptezeci de copii care îţi rod pereţii de foame, şi vezi la mine persanele astea, calculatorul ăla modern al fiică-mii, curăţenia din jur...Bineînţeles că-ţi vine să-mi dai cu ceva în cap cînd faci comparaţia ori cînd îmi scapă cea dintîi vorbuliţă populistă. Dar dumneata nu ai figură de pitecantrop, ba îndrăznesc să cred şi că înţelegi relativitatea situaţiei date, adică mă priveşti dint-un colţ cu milă ştiind că nimic nu te împiedică să cîştigi la bingo chiar în seara asta de zece ori mai mult decît am strîns eu într-o viaţă, ceea ce-o să-ţi permită să-ţi dai puradeii la şcoli mai bune decît cea la care învaţă fii-mea, iar nevesti-tii, să-şi dea jos zdrenţele şi..."
"Am înţeles, domn profesor. Gîndim, într-adevăr, foarte asemănător".
"Atunci înscrie-te, omule, la mine în partid. Am nevoie de cineva care să se ocupe de campania electorală, iar munca dumitale se potriveşte ca mănuşa".
Domnul Sandu îşi pierduse de mult speranţa că va putea folosi în campanie televiziunea locală, dată fiind gravitatea faptei care a dus la suspendarea licenţei de funcţionare a postului. Fusese şi el invitat în acea seară la dezbatere, dar Lidia, ca de obicei, îi făcuse dinainte programul. Şedinţa de părinţi se prelungi însă aşa de mult, că satisfacţia de a auzi numai lucruri bune despre ea s-a cam stins la gîndul că a ratat o bună ocazie de a se face cunoscut în oraş. Nici măcar n-a reuşit să se scuze într-un fel pentru absenţă. Cum a ajuns acasă, a deschis televizorul şi a dat exact peste scena de care se temea mai mult: realizatorul întreba cu toată seriozitatea scaunul gol, pe care ar fi trebuit să stea el, dumneavoastră ce părere aveţi, domnule Sandu? S-a înfuriat aşa de rău, că pur şi simplu a uitat să-i adreseze Lidiei o vorbă de apreciere pentru bunele rezultate şcolare, în ciuda agasantei ei întrebări "Şi ce-a mai zis doamna dirigintă?" Fata s-a închis în camera ei fără a mai avea convingerea că are cel mai bun tătic din lume. Dar lui Sandu îi fu dat să urmărească în continuare ceva care îi înlătură orice dubiu că respectivul realizator ar fi avut un dinte împotriva lui. Pînă şi Lidia lăsă baltă pregătirea tezei de a doua zi, intrigată fiind de zgomotele ciudate care veneau din sufragerie. La început a crezut că înnebunise taică-su, ori că e în plin delir bahic. Un minut întreg a ascultat la uşă, pînă să-i vină curajul de a intra să vadă cu ochii ei ceea ce urechile refuzau să creadă. Răsuflă uşurată cînd îşi găsi tatăl horcăind de rîs în faţa televizorului, şi nu-i trebui mult pînă să simtă şi ea că plesneşte dacă spectacolul ăla grotesc nu încetează imediat. Ce se întîmplase? Politica redacţională a postului local de televiziune impunea fiecărui realizator să creeze, în acest tîrg liniştit, evenimente care să poată interesa mass-media de nivel naţional. Fusese inventat bunăoară un Salon al ideilor de afaceri aparţinînd puştimii, unde copiii erau duşi să vadă pe viu ce înseamnă trocul, cum se iau taxele şi de ce, în ce fel trebuie privită proprietatea intelectuală etc. Cel puţin aşa a declarat primarul, seara, pe cele două sau trei televiziuni centrale care au muşcat momeala. Ceea ce nu s-a văzut şi nimeni n-a spus a fost evidentul interes electoral care stătea în spatele acestui tîrg unde se reinventa roata. La vremea respesctivă, Sandu încercase zadarnic să deschidă ochii concetăţenilor săi care nu mai pridideau cu laude la adresa primarului. Nu reportajul de pe postul local a contat, ci acele cîteva zeci de secunde reluate de satelit i-au determinat pe oameni să creadă că au nişte odrasle date dracului de deştepte. Între cei care şi-au adus contribuţia la succesul operaţiunii a fost şi Sorin, un tînăr pe care Moşu l-a adus cu sine de la centrala termică. Între el şi camera Panasonic a fost o dragoste la prima vedere. Nopţi întregi urmărea emisiunile străine şi încerca să pătrundă în pielea realizatorilor. Condiţia de provincial era destul de frustrantă pentru el, pînă în momentul liberalizării amintite. Mintea i s-a deschis atunci ca sub presiunea celui mai persuasiv guru. Peste tot vede idei pentru "camera ascunsă". El, un băiat de la ţară, să poată gîndi astfel de poante, păi asta întrecea cu mult puterea lui de a ocoli insomnia. Moşu era mentorul său, împreună cu el făcea sute de planuri care abia aşteptau să primească semnalul verde. Cînd în sfîrşit i se dădu sarcină precisă de creativitate, nu ştiu cum să termine mai repede insipida emisiune care stătea să înceapă. În acea seară avusese neplăcerea să constate că unul din invitaţii lui nici măcar n-a găsit de cuviinţă să-l anunţe că nu mai poate veni, în ciuda promisiunii solemne făcute doar cu cîteva ore înainte. Motoraşul însă deja îi funcţiona în noul regim de libertate instaurat în creierul său, aşa că absenţa lui Sandu fu prompt speculată, scaunul gol fiind întrebat ce părere are de fiecare dată cînd celălalt invitat îşi termina de expus punctul de vedere în eternele poveşti ale gropilor, cîinilor vagabonzi, locurilor de joacă, găştilor de cartier şi aurolacilor etc. Regizorul de platou n-a avut nimic împotriva acestei găselniţe, mai ales că Sandu era unul dintre duşmanii actualului primar. Încurajat de OK-ul primit şi dinspre cameramani, Sorin trecu la şicanarea invitatului său de faţă, după modelul unui confrate din Antile, pe care Moşu i-l înregistrase împuşcîndu-şi convivul incompatibil. Cînd era pe punctul de a se lăsa învins de bănuiala că devenise penibil tot hărţuind acea pîine a lui Dumnezeu, un monument de bun simţ şi răbdare, lui Sorin îi veni în ajutor însuşi oaspetele, care avu nefericita inspiraţie de a bea un pahar de suc după ce preopinentul său îi tăiase macaroana pentru a o suta oară în jumătate de oră. S-a înecat, a început să scuipe în microfon, acidul îi ieşea pe nas şi pe urechi, dar cel mai impresionant era felul spasmodic în care gîrîia. Sonorul era al unui film de groază în care monstrul se exprimă pe limba lui. Imaginea însă ţinea de crimele "pe viu" care pot fi urmărite accesînd anumite site-uri specializate în scene terifiante. Sorin a prins din zbor ideea şi a ordonat celor din platou să încuie uşa şi să continue transmisia focalizînd pe agonia vizitatorului. "Vai, fac ca un porc, Doamne! De ce mă laşi să decad atît? Sunt om, Doamne, nu porc! Of, mamă, vino să mă iei din noroi. Nu mai pot, nu mai pot!", se tînguia, în direct şi în măsura în care sughiţurile şi gîrîiala îl lăsau s-o facă. Sunetista, mai slabă de înger, încercă să taie microfonul agăţat la reverul victimei, dar ochirea fioroasă a lui Sorin i-a oprit gestul la mijlocul comiterii, unde o apucă grija pentu propria ei persoană. Oraşul era monoindustrial, iar pregătirea ei n-avea nici o tangenţă cu fabrica de textile. Miile de telespectatori deja se comportau aidoma bufonului de ocazie, doar că pîrţîielile lor cvasi-epileptice se produceau în familie, nu pe scenă.
După calvarul celor cinci minute, candidatul a izbucnit în lacrimi, ceea ce o făcu pe Lidia să exclame, ruşinată de sine: "Tată, dar e oribil ce se întîmplă! Cum poţi să rîzi la aşa ceva? Gîndeşte-te că puteai fi tu în locul celuilalt!" Adevărul e că Sandu nu mai rîdea ci, ca majoritatea celorlaţi martori, lacrimile îl treziseră ca de sub hipnoză. De fapt, asta şi scandaliză opinia publică: acribia cu care fusese redat plînsul deznădăjduit de la urmă, care nu mai avea nimic din fîsîiala comică a butoiului de bere spart, ci aducea mai mult cu bocitul unui tată care tocmai a aflat că unicul copil i-a fost călcat de tren.
Nu numai Sorin, ci întreaga echipă de serviciu în seara aceea a fost dată afară, postul fiind nevoit să renunţe la emisiunile proprii, întreaga activitate rezumîndu-se la simpla transmisie prin cablu a celorlalte televiziuni. Doar Moşu a scăpat, datorită vîrstei, dar nu la butoane, ci cu tolba de încasator pe umăr.
Nimeni nu a preluat întîmplarea, astfel că primarul şi-a văzut adus la zero programul lui de promovare a orăşelului, compromis de excesul de zel cu care oamenii săi au vrut să-l ducă la îndeplinire.
Sandu se ridică să deschidă uşa. Era Lidia, care se întorsese de la liceu.
"Asta-i fiica mea de care îţi vorbeam", îi zise lui Moşu.
"Am şi eu un fecior de aceeaşi vîrstă. Poate sunt chiar colegi".
"Se poate... Te mai gîndeşti la propunerea mea? Nu-i mare lucru. Cînd mergi din uşă în uşă, ce te costă să strecori o vorbă bună despre mine, să pui în cutiile poştale felicitări cu mecla mea?"
"Eu credeam că ne-am înţeles. Nu-s agent electoral de ultimă speţă, oricît de adevărat ar fi mesajul pe care vreţi să-l transmit. Şi ca să v-o spun pe aia dreaptă, eu sincer cred că sunteţi primarul de care avem nevoie. Îmi place cum vorbiţi, ce-aţi făcut în viaţă, cum v-aţi educat domnişoara şi multe altele, pe care nu le mai spun de teamă că o să credeţi că vă linguşesc ori că vreau să v-o trag. Dar una e să fiu omul dumneavoastră din televiziune, şi alta-i nea cutare care încasează cablul. Am fost ce-am fost cîndva, dar acum totul s-a isprăvit, înţelegi? Aştept pensia, iar după aia, să mor, credeţi-mă".
"Nea Moşu, îmi vine să te iau la bătaie cînd te aud vorbind aşa!"
Moşu însă plecă înainte ca Sandu să-i poată vedea lacrimile.