căderea din mine (5)
căderea din mine
din suflet tu îmi cazi ireversibil și-i o cădere continuă. pe unde l-ai pierdut? nu știu. într-o zi, mi-a căzut din suflet pe stradă, pe asfalt. cu un zgomot casant, iubitul meu s-a făcut țăndări.
***
ai plecat la negocieri. așa ai căzut tu din timp în cer. așa am rămas
eu singură pe pămînt. o viață nouă pentru noi ai fi vrut să ceri. o viață
care să ne încapă, să nă lăfăim în ea, să ne tăvălim a lene. o viață să
ne iubim, o viață în care să nu mai facem nimic altceva. să ne iubim doar.
***
la plecare, în prag, ne-am îmbrățișat și umbrele noastre s-au lăbărțat
peste timp, desfigurîndu-l. așa te-am pierdut eu pe tine. am alergat apoi
prin mai multe vieți, am obosit, am pierdut șirul. pînă aici, să mă odihnesc
în ochiul tău. într-un blocaj al tuturor simțurilor mele. te-am găsit
cu ochii închiși. trist. și m-am obișnuit să stau pe întuneric.
***
sînt lucruri despre care nu vorbește nimeni. despre scările la cer nu
vorbește nimeni. despre căderea din timp. despre noi. nici noi nu vorbim.
despre noi. despre căderea în noi.
***
aveam de gînd să mă iau la trîntă cu nemurirea, să-i ard un pumn, s-o
bufnească sîngele pe gură, să-i pun genunchiul pe piept și să urlu. învingătoare
să urlu. și s-o mai pleznesc o dată, pentru ultima suflare, pentru ultima
secundă. să desființez legile gravitației.
***
unde naiba te-am pierdut? prin ce timp? m-am convins, în viața asta sînt
doar consemnată. o să fac prezența și-o să stau cuminte. să aștept. anii
ăștia sînt doar o arhitectură defectuoasă. mai bine m-aș zidi pe mine-ntr-un
mormînt, într-un trup, în mine. ca data viitoare să nu mă mai prăbușesc
în fiecare dimineață. să reziste arhitectura asta blestemată.
***
mă gîndesc că sufletul meu a fost victima unui accident. ca să-mi salveze
viața, doctorii s-au hotărît să te radă din mine, cu lama, pînă la sînge.
mă chinuiai încet, scrijelindu-mi pe suflet mici răni prin care m-aș fi
putut pierde. o moarte înceată prin care tu-ți sorbeai cu plăcere căderea-ți
din mine.
***
intră în viață îți spuneam, tu îți băgai picioarele în sciriu. sicriul
ăsta nu-i așa o cușcă morbidă în care te-ascundeai, ci cădeai din trup,
prin trup, direct în moarte. nu asta însemna să fii om, nu asta-ți era
pedeapsa de a nu fi înger?
motto:
"Ar trebui să se pună un grătar la
intrarea în suflet,
ca să nu se mai bage nimeni în el
cu cuțitul."
Marin Sorescu - Iona