George Vasilievici

Georg(2002)

OGLINDA

Moto:

- De ce un om de rând preferă să creadă că un tip ca Isus a fost fiul lui Dumnezeu, în loc să creadă acest lucru despre el însuși?
- Pentru că a mers la scoală.

( dialog între Charles și Rui, doi copii din Barcelona)

1.

Stau în pat și fumez. Cu alte cuvinte visez. Am douăyeci și patru de ani si într-o oră voi fi crucificat. Paznicul Dan încearcă să-mi smulgă o ultimă mărturie, fără să știe însă că peste doar câteva minute v-a primi ordin de a urgenta pe cât posibil execuția ce ar fi trebuit să se desfăsoare mâine, pentru că în ciuda faptului că nu sunt investit cu nici o putere politică și prin urmare nu dețin accesul la informația militară sau financiară, simpla mea prezență printre cei vii va însemna sfârșitul vechii legi și începutul uneia noi .
-Ce ai de spus? Mă întreabă paznicul , privindu-mă printer gratii.
-Că faceți aceeași greșeală. Mereu aceași greșeală. Și mai mult decât atât chiar de ați fi convinși de adevărul spuselor mele tot nu ați putea schimba ceea ce trebuie scris că s-ar fi intâmplat.
Am stat ceva vreme cu țigarea stinsă între degete. Deși mă gândisem de câteva ori la ea, nu știu ce mă convinsese să nu o aprind. Paznicul Dan a tăcut.
Totul a început când am cunoscut-o pe Carmen negresa și ne-am hotărât să lucrăm împreună. Noi doi și Fratele Geamăn. Pentru că și acum după douăzeci și patru de ani umbra Fratelui Geamăn mă însoțește pretutindeni fără posibilitatea de a-mi pierde credința în ea, ca o rupere de nori ce-și va relua ciclul normal, comform celor venerate cu grație de Jupuitorii de Oameni, al caror nume ce le definește nația, nelăsându-i astfel să se piardă în stigmatele individualității, scapă memoriei mele. O data cu el însă și amintirea crustei spărgându-se între dinți, amintirea festinului intrauterin , durabilitatea acestui surogat al trupului meu pierzându-se în el însuși pentru a fi apoi eliminat sub o formă sau alta cu ajutorul celor două hăuri materne pe care sodomiți de toate vârstele le sacrifică din cele mai vechi timpuri pe altarele unei iubiri dumnezeiești, dispare și ea lăsând în urmă doar vâscozitatea roș-brună amestecată cu rugina piroanelor crescute printre oase și cartilagii. Un oraș trist de oase, jupuite mai devreme sau mai târziu, concentrate în jurul celor trei structuri metalice ce le sprijină existența. Războiul permanent între rațiunea unei deveniri matematice și seducția înfricoșătoare a trupului negru, de femeie, căruia numai lama cuțitului și a instrumentelor de tortură ( ah, tortura, dulcea tortură prin care cu secole în urmă obțineam și eu pielea Fratelui Geamăn, fără de care nu aș fi putut supraviețui mistuitoarei cărni ce-mi alcătuia universul) îi dezvaluie pentru o fracțiune de secundă miezul alb, lăsându-l apoi pradă Mării Roșii ce vine să sfințească prin coagularea sa învolburată o nouă generație de pigmei ce se apucă cu hărnicie de lucru pentru reconstrucția marelui templu. Această jupuire a fiecărui strat pentru o simplă și ultimă amintire a devenirii.
Acest război între Fratele Geamăn și Carmen Negresa, acest război al sfârtecării mele între oglindă și toate corespondențele ei, cum altfel decât conștiente, are cu siguranță la capăt acel îngrozitor secret al unei perpetue evadări ce-mi pecetluiește destinul. O evadare din formă în altă formă, din structură în altă structură, mereu mai încâlcită, până când firele ce o alcătuiesc nu se vor mai deosebi unele de altele redevenind același punct de plecare. . Toate astea ar fi fost imposibile fără delirul, devenit mult mai târziu obsesie, prin care scufundam pielea Fratelui Geamăn în desișul exotic, plin de fructe unice pe care-l descoperisem ca un explorator conștiincios sub pantecul negru și supt al femeii, permițând astfel o privire interioară spre locurile natale. Priveliște de care eu nu aveam să mă bucur însă niciodată ,ca și cum acest tărâm roz își oferă îmbrățisarea numai celor ce nu l-au părăsit în întregime, celor ce nu sunt vinovați de refuzul îngemănării.

George Vasilievici, foto Mugur Grosu