Dorin Mureșan

Detalii (1)

 

Interbus

-Da-da... sigur că m-am dus... cum unde?... la Sinaia... să vezi tu peste ce gagiu am dat... e înalt și blond... știu că nu se mai poartă... da', între noi fie vorba, n-ai cum să îi reziști... e bun!... și la pat... sau mai ales la pat... păi cum?!... bine'nțeles că m-am culcat cu el... da' ce-ai fi vrut să fac?... chiar mă crezi fraieră...
Era pur și simplu năucitor. Grămada de oameni se mișca dintr-o parte în alta, ca un sac de box. Aerul supraîncălzit, static, mi se cuibărea în nări... părea o spuză abia scoasă din cuptor... nasul îmi ardea, detonându-mi ochii care începuseră a lăcrima în neștire. Una din palme mi se lipise de bara ruginită înfiptă în plafon. Simțeam că port pe mine un strat gros de transpirație insalubră. O femeie cu chip ars mă privea sporadic, spălându-mi fața cu un suflu rânced ce puțea a ciorbă de cartofi. Căsca gura și aspira cu nesaț aerul, răcorindu-se ca un câine. Dinții din față îi erau rupți de carii. În cealaltă palmă țineam strâns o carte... o îndoisem, lăsând-o să-și înfulece marginile. Glasul pițigăiat al fetei din stânga mea continua să se miște liniar, malformat din când în când de răgetele pe care era nevoită să le scoată pentru a se face auzită și înțeleasă de cei care îi deveniseră fără voie ascultători. O tânără cu obrajii inundați de coșuri îi zâmbea, intervenind cu replici scurte, încercând parcă să o imite. Zgomotul acelui dialog în care vulgarul era dat pe față, inocula în atmosferă un lichid murdar... aerul devenise cleios, ca o scursoare genitală căreia îi acceptam cu toții aromele hidoase sub impactul conjuncturii. Am observat lipit pe geam cadavrul pojghiat al unei muște. Mi-am aruncat privirea în verdele fulminant al dosului insectei. Progresiv, sunetele din stânga mea s-au dizolvat într-un soi de rumoare răsfirată, în care cuvintele nu se mai legau unele de altele, pierzându-și sensul. Luciditatea auzului mi-a revenit abia când o voce rugoasă, legănată, a alunecat într-un falset slugarnic, de cerșetor profesionist. Milă lui Cristos să-i dați... Domnul să vă dea sănătate... să nu credeți că vă mint... am acte ca să vă dovedesc... că nu mințesc.... La un moment dat versificația asta agramată s-a blocat într-un nod de tăcere. Cuvintele nu mai veneau. Deși nu zăream silueta cerșetorului, îmi puteam imagina repercursiunile acelui blocaj mnemonic. Rămăsese înfipt în busculada călătorilor, cu ochii pierduți pe culoarul din față. Scena, deși hilară, nu provocase nici un gest sardonic. Cerșetorul devenise la rându-i un călător. Părea că aerul fierbinte îl omogenizase cu grupul prin care începuse să-și facă loc... În urechi îmi zumzăiau încă versurile șchioapete cu care bărbatul își începuse ruga. Ritmul rupt, neurastenic, pendula în mintea-mi leneșă, înfometată de prolix. Pe scaunul de lemn din fața mea, un tânăr cu pieptul scobit, rumega o brânzoaică veche și tare, împrăștiind în jur firmituri albe. Purta ochelari groși iar mustața firavă pe care și-o lăsase, lucea de transpirație. Arunca priviri somnoroase către mine, găsindu-mă probabil prea înghesuit în scaun. Își ridica bărbia în sus, potrivindu-și cu degetele de la mâna liberă ramele ochelarilor... un gest care aducea cu sine căderea în gol a buzei de jos, afișându-i neintenționat dinții galbeni, altfel întregi. Pe scaunul din fața lui trona o femeie imensă. Grăsimea de pe coapsele ascunse sub o stofă subțire se scurgea în valuri de celulită peste bordura scaunului, ca o cascadă fixă de carne. Purta perucă... am remarcat câteva firișoare de păr ițindu-se revoltat de sub platoșa artificială. Contrastul era izbitor. Genuinul era dat la o parte pentru o mască stacojie și murdară. Am icnit în mine de câteva ori, imaginându-mi grămada aceea de carne putrezind în căldura sufocantă care șiroia pe străzi, eliberând un miros de degradare avansată. Sunetul gălăgios al unui staniol mi-a îndreptat atenția către o siluetă voinică, bățoasă. Am găsit în dreapta mea un bărbat înalt, bine făcut, care rodea domol un baton de ciocolată. Saliva abundent... am sesizat sclipirile lichidului bucal dizolvând încet alimentul maroniu. Privea undeva înainte, fără a fi atent la ceva anume... se delecta probabil cu gustul dulce al ciocolatei. Pe unul din obraji dansa un neg, spart de câteva firișoare de păr aproape invizibile. Le priveam încercând să împac diferența dintre mișcările lor microne și imensitatea animalului care le provoca. De lângă bărbatul voluminos, o adolescentă timidă îmi arunca priviri scurte, ușor încondeiate cu dorinți ascunse. Ochii de un albastru plat păreau să se scurgă în jos... fața ei plângea fără să știe. Nu i-am dat prea multă atenție. Oprirea imediată a mașinii a provocat decongestionarea spațiului. Un aer rece și plăcut mi-a invadat fața, curățindu-mi fiecare por deschis de căldură. Mi-am așezat cartea sub bărbie și mi-am uscat palmele plimbându-le aprins pe cămașă. Urma să cobor și eu după câteva minute. Interiorul autobuzului se golea furios, ca o piscină spartă. Se contura astfel silueta cerșetorului, adânc înrădăcinată în spațiul pe care se oprise. Avea o sacoșă de rafie într-o mână, iar în cealaltă o cârjă improvizată dintr-un lemn poros, neșlefuit. Privea pierdut pe geam, dând senzația că nu mai știe unde se află. Părul îi era de un alb perfect. Am pășit către centrul autobuzului și am început să-mi răsfoiesc cartea. Deasupra mea, sunetul mașinii sforăia morocănos.

Dorin Mureșan