Gabriel Prăjitură

Cititorul cu contor (3)

Portret de grup cu tablă de șah

Arturo Pérez-Reverte
La tabla de Flandes
Alfaguara, Madrid, 1990

1469. Ducatul de Ostenburg. (A existat? N-a existat? Contează?) Din 1435, asemenea Burgundiei, ducatul nu mai este vasal Franței. Ferdinand de Altenhoffen, ducele de Ostenburg, încearcă să rămînă neutru între Franța și Burgundia. Dar, ca de obicei, cel mai greu este să nu fi de nici o parte. Este căsătorit cu Beatrice, vara ducelui Burundiei. Cel mai bun prieten al său este cavalerul Roger de Arras care timp de doisprezece ani a luptat sub flamura lui Charles al VII-lea, regele Franței. În timpul unei zilnice plimbări în jurul castelului Roger de Arras este asasinat de către un arbaletrier care nu va fi prins.

Dinu LazarDoi ani mai tîrziu pictorul curții, flamandul Pieter Van Huys (A existat? Să fi fost de fapt olandez? Contează?) pictează un tablou intitulat "Partida de șah", în care-i înfățișează pe duce și pe cavaler absorbiți deasupra unei table. Ducele are piesele negre. În partea de jos a tabloului pictează inscripția "Quis necavit equitem" - "Cine l-a ucis pe cavaler?". După care se răzgîndește și pictează altceva deasupra.

Atunci cînd spaniolii cuceresc Țările de jos tabloul este luat ca pradă de război și va rămîne în proprietatea unei singure familii pentru cîteva sute de ani. În anii '80 (ai secolului trecut) proprietarul, un bătrîn dirijor, hotărăște să-l vîndă. Tabloul este trimis la restaurare. Razele X scot la iveală inscripția de sub pictură.

Suntem de acum în Madrid, cu vreo 15 - 20 de ani în urmă. Julia, restauratoarea, și Menchu, cea care trebuie să intermedieze licitația, realizează că povestea din spatele picturii ar putea fi exploatată pentru a ridica prețul și a stîrni un mai mare interes pentru tablou. Un istoric, fost amant al Juliei, le va lămuri locul, personajele și conflictul. După care este ucis. Raportul lui va fi expediat prin poștă către Julia după comiterea crimei.

Într-o seară de discuții cu Julia și Menchu, César, cel care a crescut-o pe Julia după moartea părinților, vine cu o ipoteză: inscripția sugerează o șaradă, care nu ar putea să fie ascunsă decît în partida de șah de pe tablă. În termeni de șah "Quis necavit equitem" înseamnă "cine a capturat calul?". Într-adevăr, unul din caii albului fusese capturat. Trebuie deci să afle cu care piesă anume a fost capturat calul alb.

Vor angaja pe Muñoz, cel mai bun șahist al clubului Capablanca, pentru a rezolva problema prin analiză regresivă. Să refacă adică partida în ordine inversă, plecînd de la poziția de pe tablă, pînă la mutarea prin care a fost capturat calul alb. Este oare posibil așa ceva? Trebuie să fie, dacă într-adevăr partida din tablou ascunde soluția enigmei.

Ca personaj Muñoz este un tur de forță. Un anonim jucător de șah, cel mai bun al clubului, dar unul care nu cîștigă niciodată. Nu-l interesează să cîștige. Duce partidele pînă către final dar nu face niciodată mutarea prin care să dea mat. În viața de toate zilele este un contabil șters, pierdut la marginea existenței. Joacă șah pentru că jocul în sine este cumva o parte a propriei sale naturi. Un mat nu ar fi decît o aterizare forțată în derizoriul cotidian, nu-l interesează decît zborul infinitelor combinații pe care i le ofera jocul propriu-zis. Muñoz face cîteva foarte interesante remarci despre felul în care caracterul unui șahist este reflectat în stilul de joc. "Șahul este în cele din urmă o combinație de impulsuri ostile" va spune.

Va rezolva problema în cîteva zile dar lucrurile nu se vor opri acolo. Partida va continua. Cineva din umbră trimite mutarea următoare, plecînd de la stadiul din tablou. Deci, dupa ce a mers mai întîi înapoi, jocul va merge de-acum în direcția uzuală. Numai că fiecare captură a negrului corespunde unei crime. Muñoz joacă în continuare. Ajunge să înțeleagă că Julia reprezintă regina albă și va trebui să joace partida în așa fel încît să o protejeze. Este pentru prima dată cînd are un motiv să învingă, cînd numai faptul de a juca nu-i va mai fi suficient. Și va învinge.

Poziția din tablou este:

W:

K c4
Q e1
B f1
N b1
R b5, b6
P a6, ac3, c6, d2, e4, f2

B:

K a4
Q c2
B c8
N b8, d1
R c1
P a5, a7, b7, d7

Poziția este, după cum s-a remarcat, practic imposibilă. Ceea ce însă nu este nici pe departe o slăbiciune a romanului ci exact așa cum trebuia să fie. Ca un indiciu că acolo se ascunde ceva. În ficțiune verosimilitatea poziției are alt preț.

Deci: Quis necavit equitem

Încă un amănunt, deși rezultă cumva din cele de mai sus: după cum va deduce Muñoz după fizionomiile jucătorilor, ultima mutare aparținuse negrului.

 

Gabriel Prăjitură

Scopul acestor note nu este critica literară. Nu analizez cărți și nu dau verdicte. Vreau numai să vă fac curioși, să vă trimit spre o carte, spre un autor. Dacă vă spun o poveste se poate însă presupune că ea m - a captivat.