despre
Jurnalul lui Samuel Pepys
si alte intâmplări ale acelor vremi
(urmare)
(1633-1703)
Intre
1660-1661 trupele otomane au devastat intreg tinutul actualului judet
Satu Mare. Guvernarea habsburgica de dupa 1711 aduce in zona o perioada
de stabilitate si prosperitate. Colonistii germani se stabilesc aici in
secolul XVIII stabilindu-se pe proprietatile Contilor Karoly de Carei.
Intre anii 1649-1660 Vasile Lupu si fiul sau Stefanita refac biserica
Golia.
In 1660, turcii distrug castelul fortificat al familiei Bathory, construit
in 1532 in Simleul Sivaniei.
In
acest timp in alte parti ale lumii
apar societatile savante, academiile. In 1635 Academia franceza (Academie
Francaise) si in 1660 Societatea Regala din Londra (Royal Society of London).
Aceste academii cereau membrilor lor ca o descoperire noua sa fie proclamata
numai daca nu se refasea in cartile tiparite pana atunci.
In 1690 (!), Domnitorul
Constantin Brancoveanu il aduce in Muntenia pe Antim Ivireanul. In În
1691, Antim Ivireanul ia conducerea tipografiei bucurestene, prima carte
tiparita fiind "Învataturile lui Vasile Macedoneanul catre fiul sau
Leon". Au urmat "Slujba Sfintei Paraschiva si a Sfântului Grigore
Decapolitul" (1692) si "Psaltirea româneasca" (1694).
Între 1696 si 1704 este egumen la Snagov, unde - în primii cinci ani -
va tiparii 15 lucrari : sapte în greceste, cinci în româna, una în slavona,
una în slovo-româna si una în greco-araba. Dintre cele românesti amintim
: "Evanghelia" (1697), "Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu"
(1698), "Învataturi crestinesti" (1700), "Floarea darurilor"
(1701), cunoscuta pentru continutul ei moralizator etc. Si-a creat ucenici,
cei mai importanti fiind Mihail Stefan si Gheorghe Radovici.
Cea mai fecunda perioada ca tipograf o are la Bucuresti între anii 1701-1705,
imprimând tot 15 carti: doua în româna - "Noul Testament" (dupa
editia de la Alba Iulia din 1648) si "Acatistul Maicii Domnului"
(1703) - una în slavo-româna, una în greco-araba si 11 în greceste.
Un destin tragic a unit pe domnitorul Constantin Brâncoveanu cu Mitropolitul Antim - martiriul. Dupa ce pe tronul muntean a ajuns, în Decembrie 1715, Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot, au început zile negre pentru Antim . În 1716, cu ocazia razboiului ruso-austriac, domnul - impus de turci - a parasit Capitala, plecând spre Dunare. La 18 August 1716, dupa o discutie aprinsa, la Calugareni, Antim s'a întors la Bucuresti, la credinciosii sai. Aici a continuat lupta pentru înlaturarea fanariotului, alegând domn pe Patrascu Brezoianu. Reîntoarcerea lui Nicolae Mavrocordat pe tron, în Septembrie 1716, a însemnat si pedepsirea lui. Mai întâi pe linie bisericeasca, domnitorul cerând Patriarhiei Ecumenice caterisirea. Aceasta sentinta injusta a fost corectata, la cererea Patriarhiei Române, de catre Patriarhul Athenagoras I, abia la 8 Martie 1966. A urmat exilul, spre Sinai, unde - din nefericire - n'a mai ajuns. Pe drum a fost ucis de turci prin înecare în râul Tingea, lânga Adrianopol ; era 27 Septembrie 1716, data la care a intrat în calendarul Bisericii noastre. Asa a sfârsit Mitropolitul Antim Ivireanul, martirizat de turci, ca si marele sau binefacator, domnitorul martir Constantin Brâncoveanu.*
Intre anii 1660-1669
Samuel Pepys ne povesteste in paginile Jurnalului sau despre: Aristotel,
Francis Bacon, Catilina, Cervantes, Chauser, Cicero, Corneile, Descartes,
Epictet, Esop, Horatiu, Motaigne, Shakespeare...
E adevarat, nu-l cunostea si nu auzise de contemporanul sau Vermeer din
Delft. Despre Vermeer se va scrie mult abia incepand cu secolul al XIX
-lea, datorita reevaluatorului sau Thore Burger. De ce abia atunci? Nimeni
nu stie.
Poate tocmai de aceea, destinul unor oameni, destinul unor locuri, destinul
unor natiuni vrea sa ne atentioneze soptind: " vedeti, asa se scrie
istoria...".
* "Calea de lumina"
AN III, nr. 29, SEPTEMBRIE 1996
