Nora Vasilescu

Orașul și enigmele umorului acruț

Enigme în orașul nostru(Millenium Digital Text) - Horia Gârbea, Editura Fundației PRO, 2001


Horia Gârbea are păreri directe, de obicei execrabile, despre pesonajele sale. "Neagoe Păduraru era contabil, inteligent dar mărginit la spirit, neconvertit și neiluminat. ", Ilie Pronosport era "Simpatic tipul, nu prea mintos, dar bun în meserie.", Vasile Păun "îmbătrânit și acrit", Iacint Manoil "are succes la femei. Era atât de urât, că le impresiona. Și atât de direct în prostia lui, încât părea sincer."

Ca în romanul de acum un veac, nu suntem lăsați să judecăm personajele după reacții, sentimente, funcțiuni, ci ne sunt prezentate, în majoritatea cazurilor, caricaturi obligatorii. N-avem timp nici pentru a judeca singuri, nici să ne jucăm prin hățișuri de contradicții. Eroii ne sunt dați nu spre bătaie de cap, ci ca simpli pioni ieftini cu care suntem invitați a nu sta foarte mult pe gânduri.

Procedeul nu e deloc nou și trimite spre alde Dinu Păturică, Tănase Scatiu et comp. Conveția atunci poate părea o eroare dacă te limitezi la un text, două din antologie, însă, când el se repetă, constați că nu este doar voită, ci și ostentativă.

Gârbea manevrează astfel pentru a creea un orizont de așteptare aproape non-literar. Semnătura de pe copertă rămâne, la urma urmelor, singura certitudine a celui care citește pentru prima oară, că trebuie să joci precum ți se cântă. Că, odată intrat pe mâna lui, faci ce vrea autorul, te lași moale, ca la dans femeia, dacă vrei să te bucuri de focul de artificii din final.

Fiindcă aici ajungem de fapt, de cele mai multe ori. Autorul ne forțează mâna, ne obligă să intrăm în epicul pur, ca, spre încheiere, să ne "scape" într-o rezolvare suficient de vagă să ne simțim ajunși a conduce noi cadrilul, joacă lăsând loc satisfacției gândului, proză începută feminin și încheiată viril.

Dincolo de această arhitectură simțim pana ziaristului, a poetului autor de filipice, dureros de ascuțită de muchiile propriilor ficțiuni, cu cheie sau nu "pântece care fuseseră sărutate cu deliciu pe vremea lui Gh. Gheorghiu-Dej, iar acum încercau să se ascundă în faldurile în cădere liberă ale țâțelor." Cum simțim și autorul de teatru, cunoscător și pamfletist totodată al atmosferei de scenă și mai ales de culise a teatrelor românești.

Mult, spumos, fără rușine și fără blândețe, Horia Gârbea se abandonează umorului. Nu știu de-o fi fost prozatorul nostru golan la viața lui, dar, printre sughițuri, nu mă pot abține: mare pușlama.

 

Nora Vasilescu