Este vorba despre o reuşită producţie a teatrului bucureştean de operă. Este o veritabilă premieră şi nu o reluare. Trebuie privită în ansamblul ei; căci este o reuşită de ansamblu. Muzica lui Bizet, evoluţia vocală, cea orchestrlă, plastica scenică, regia, se împlinesc una pe cealaltă. Pentru melomanul obişnuit şocul poate să fi fost puternic; ...de la nivelul acestei creaţii şi până la capodopera finală a lui Bizet, până la "Carmen", saltul este imens. Regăsim aici, în "Pescuitorii...", multe dintre convenienţele muzicii franceze romantice de mijloc de secol XIX, o anume calofilie, caracterul oratorial, o anume lentoare privind mişcarea muzicii... Sunt aspecte care au fost, la noi, pentru prima oară înţelese de un regizor care vine din afara teatrului de operă.

Domnul Mihai Măniuţiu, regizorul spectacolului, a înţeles aceste date esenţiale ale muzicii lui Bizet; a conferit complementului scenic al muzicii tocmai ceea ce acesteia îi aparţine, a înţeles faptul că ai noştri vocalişti sunt în primul rând cântăreţi... nu i-a bruscat, nu i-a deranjat. A pornint de la datele cunoscute ale formulei operei la noi. A construit pornind tocmai de la acestea. Şi a reuşit. Montarea sa reţine tocmai acest caracter static acceptând contrapunctul unei mişcări coregrafice în parte acceptabile, chiar reuşite. Coregrafa Vava Ştefănescu a conceput mişcarea coregrafică acceptând drept simbol fluturele, semn efemer al iubirii renăscânde; dar, pe de altă parte, mişcarea coregrafică devine deranjantă atunci când duetul vocal al protagoniştilor, spre exemplu, este literalmente explicat cu ostentaţie prin evoluţia balerinilor Andreea Duţă şi Cristian Crăciun... Frumoase, foarte frumoase, spectaculoase chiar, sunt costumele ce devin cadru scenografic, împlinind tocmai acest aspect al calofiliei ce aparţine, în fond, muzicii; este o cromatică pe cât de spectaculoasă, de curajoasă, pe atât de unitară, realizată de cele două plasticiene Iuliana Vîlsan şi Adriana Urmuziescu.

Impresionantă rămâne realizarea muzicală. Acesta ar trebui să fie nivelul obişnuit al spectacolelor primei noastre scene lirice. Evoluţia orchestrală este atent controlată prin strădania tânărului dirijor clujean Adrian Morar; este o fericită achiziţie pentru scena bucureşteană de operă!

Cvartetul vocal al soliştilor a avut o evoluţie unitară de bună calitate. Particularizări? Cu excepţia unui accident, sunetul acut din ultimul act, Roxana Briban a etalat o ţinută muzicală excepţională, cea mai bună din cele în care am putut să o aud în ultima vreme; cunoaşterea stilului, supleţea vocii, fineţea atacurilor, a filajelor vocale, denotă condiţia unei virtuozităţi dobândite în baza relaţiei cu maestra ei de canto, cu soprana Mariana Nicolesco. O excelentă ţinută muzicală a putut fi apreciată şi în cazul tenorului Marius Brenciu; deşi poziţia vocală a falsetului în registrul acut nu aparţine partiturii - am în vedere în mod special celebra arie a lui Nadir din primul act , totuşi acceptarea acestei situaţii a făcut posibilă susţinerea însăşi a spectacolului.

In celelalte roluri, baritonul Iordache Basalic şi basul Valentin Vasiliu au împlinit condiţia de excelenţă privind nivelul evoluţiei protagoniştilor.

In altă ordine de idei...am fost mirat să constat că la nivelul conducerii actuale a scenei lirice bucureştene nu se înţelege faptul că a cânta în limba originală în care a fost concepută evoluţia vocală nu ţine de vreun pretins snobism ci de un anume profesionalism ce trebuie să condiţioneze concepţia şi susţinerea unui spectacol. Domnul director, el însuşi o autoritate internaţională în domeniul operei, ne spune că... "nu trebuie să ne fie ruşine de limba română!" Cu tot repectul pe care i-l port, voi răspunde observând că, în arta lirică vocală, folosirea unei limbi sau a alteia nu se constituie într-o simplă translaţie mecanică. Nu am înţeles textul nici când a fost cântat în limba română; evoluţia corală, excelent condusă muzical de neobositul maestru Stelian Olariu, a fost şi aceasta ininteligibilă pe direcţia textului.

Am fi fost mai câştigaţi dacă era folosit ecranul instalat deasupra scenei. Dar ar fi fost rizibil să urmărim textul scris ascultând spectacolul cântat într-o pretinsă limbă românească!