Dan Iancu

delicatețea developării zâmbetului

nici măcar nu am fost vreodată în sibiu ca să văd de ce imaginea noastră pe lume ar fi alta decât un quasimodo internaționalizat de banal cum să iei două căpițe moi ca sânii auriți de apus ai țărânii pășitoare printre mirări de fructe și densitatea de rece a violetului unei furtuni peste un copac trecut sub boltă zâmbetul mai aduc din când în când în memorie ca să mă limpezesc de încrâncenare de lemnul în care mă duc clipă de clipă din țărână ai venit în țărână nu nu poate fi adevărată pedeapsa eu mă voi întoarce-n lemn sau în roua de peste castel în sclipirea pusă streașină de ce oare ar fi mai simplu să alegi ceva din ochiul lăuntric e doar cuvântul cel mai greu pe care să-l tai în decantarea orizontului în straturi delicate de zâmbet doar atunci când zâmbetul e deschidere și bucurie

Cronici inoperante

Dan Iancu