Mircea Țuglea

(1)

Arca

îmbarcarea

cînd vor începe și pentru tine nopțile dimineața
ochii noștri fosforescenți vor coborî din pereți, nuci sunătoare
te vei juca cu ele și se va revărsa un val prin fereastră,
unicul nostru naufragiu, podea străvezie prin care
vom privi camera goală de sub camera noastră,
o vei mobila cu nucile tale și-ți voi pune părul perdea,
va veni cineva și-n sfîrșit va fi închiriată, noi
ne vom întoarce sus să ne-necăm acasă (1)

(ridică-mă la cer)

ție îți datorez totul, pierdere, cine zicea
ridică-mă la cer, ție îți datorez bani, iubire
ridică-mă tu la cer, îți datorez nervi, sex
amintirea brațelor tale albe, yonice ție
ți-o datorez, ridică-mă la cer, tras de păsări
prin ceața densă, tîrzie, strălucitor vultur
de-aer, ridică-mă cum fumul din țigări
către cer, îți datorez tot ce-am avut cîndva
și-am pierdut, tot ce n-am avut și nu
voi avea niciodată, ridică-mă tu la cer
cu mîini de ape moarte, crude, deasupra
portului, în liniștea mirositoare, ridică-mă
în aerul sărat al mării, către pîntecul tău
încă de nimeni pătruns, ție îți datorez
ceea ce sînt, voi fi și aș vrea să fiu, îți
datorez totul, bani iubire nervi sex
        ridică-mă tu la cer

această mare tăcere este umărul tău în care
eu intru cu puțin înaintea orei somnului, este
umărul tău minunat, umărul tău ca o eșarfă
în care valurile vin să moară... tu pleci și deodată
arborii cad, pietrele se retrag ca niște melci zăpăciți
oamenii pe care-i întîlnesc își îmbracă vechiul lor
costum de scafandru, pregătindu-și veninul pentru
plimbarea în vînt, pentru că tu pleci, iubita mea
ca să ne întîlnim în somn, în gesturile pe care
noaptea le face la marginile orașului (2)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1. Paul Celan, Cîntec de dragoste
2. Virgil Teodorescu, La provocation/Provocarea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mircea Țuglea