Mugur Grosu

Grosso Modo(5)

Varianta

 


În localitatea Ics condusă de primarul Igrec și secundarul Iturc se afla o, exista un, se-ntâmplau niște, se mai zvonea că, însă foarte rar, pentru că libertatea presei era deplină, astfel încât zvonurile fuseseră eradicate. Adică ea, presa, umbla nestingherită pe străzi în pielea goală fără să fie legitimată de nici un organ. Și, uitasem să spun, apărea în exemplar unic, care trecea din mână-n mână prin întreaga așezare până se epuiza fizic. Edițiile de seară erau cele mai reușite astfel încât unii le citeau de două sau de trei ori și povesteau apoi altora cu lux de cratime și diacritice senzațiile lecturii. Unii altora, adică minuntarul Igrec către secundarul Iturc și viceversa, deoarce restul locuitorilor, între noi fie vorba, erau interesați numai de ilustrații. Dinu LazarPentru a-și trezi interesul față de nivelul intelectual al locului, Iturc îi dădea dezlegare lui Igrec să organizeze din când în când dormiri și visări publice în căminul cultural. Lucrurile mergeau ca unse; ar fi mers chiar și fără aditivi, atât de simple sunt legile firii. Și toți erau mulțumiți cât toate erau la locul lor, cerul de-asupra, pământul dedesubt și oamenii vârâți la mijloc între astea două ca-ntr-un mare sandwich. Și, natura, un sos delicios în care tot ce putea ciripi ciripea, ce putea să se ofilească se ofilea. Când scăpai un lucru din mână, el o lua în jos, nu în sus, deci se chema că e bine. Singurul care n-avea habar de toate astea era Mugur Grosu, cel care-n crasa lui ignoranță dormea când alții bântuiau în grupuri organizate. Și-i bântuia pe ceilalți când trăgeau la aghioase. Toate cele care se ofileau pe aiurea, la el ciripeau într-un hal pe care nu-ndrăznesc să vi-l mai descriu. Iar când scăpa ceva pe jos, acel ceva o lua, nu știu cum naiba, în sus, făcea o boltă și, trecând prin geamul primăriei îl pocnea pe Iturc după ceafă când acesta era întors cu spatele la Igrec. În rest, în localitatea Ics condusă de minuntarul Igrec și secundarul Iturc nu se mai afla nici o, nu mai exista nici un, nu se mai întâmplau niște, nu se mai zvonea că. Aceste semne de macrostabilitate erau, până la urmă, o dovadă clară de bunăstare. Dar, într-o zi. Halal de zi. Că se-ntâmplase ceva cu o noapte în urmă dar toți dormeau ca sparții, nimeni nu văzuse nimic. C-ar fi prins-o dom' minuntar pe la ușile secundăriei și-ar fi bătut-o de-a lăsat-o lată toată noaptea pe-afară, cine știe, a doua zi presa era răcită bocnă, îi curgeau mucii prin toate cele și, cel mai plictisitor dintre toate, nu mai ieși în pielea goală pe străzi. Apăru încălțată cu niște cizme grotești, de pescar, de-alea care urcă până la cot. Și cu un fular de lână țepoasă în jurul gâtului. Iar capetele fularului îi atârnau lungi între țâțe. Când ediția de seară o-nfățișă în izmene și cu o cazacă din blană de oaie pe creștet, în localitate se iscă răzmerița. Până ce minuntarul Igrec se consultă cu secundarul Iturc, organul de presă fu molestat de organul de ordine în felurite feluri și-n rușinoase părți ale textului. Ieși atât de șifonată din altercație încât a doua zi lumea trăi pentru prima oară senzația că e-n criză de informație. Brusc, toți doreau să știe ceva și nu știau ce anume. Toți aveau ceva de spus, de presupus și nu știau ce anume. Până atunci se uitau doar la poze, mereu aceleași; absența lor iscă un periculos sentiment de frustrare. Astfel încât Igrec și Iturc s-au văzut nevoiți pentru prima oară să își vorbească. Se sfătuiră, se răsuciră, nimic. Singura variantă ieșea mereu aceeași. Dar la ora aceea, Varianta dormea. Tocmai de-aia era ea Variantă, că dormea la ora când ceilalți bântuiau. S-au dus cu cățel primar și purcel secundar sub geamul său, i-au bătut în fereastră. În cele din urmă, cuiva îi veni ideea să strecoare prin geamul întredeschis un băț lunguieț cu care să-nțepe-n jos, spre locul în care se presupunea că dormea Varianta. Varianta nu se trezi. Credea că o rază de soare-i atinge obrazul și se foia la stânga, la dreapta, să scape. Ceata de-afară mustea ca un zaț de cafea. Lipseau câteva cisterne cu apă și-un foc mic, alintat, dedesubt. Cineva urma să bea foarte curând toată această poșircă.

Mugur Grosu