George Vasilievici

gerg
Impresii de călătorie

1. Intrarea se face mereu pe aceeași umbră spre același punct de rigoare eliminand toxinele acelui aliment sentimental fără termen de garanție și în tot acest timp nu mi-am dezlipit cana de la buze. "Astăzi avem o treabă personală cu dumneavoastră. Vă rugăm să vă îmbarcați pe vapor, v-am rezervat chiar și o cameră, lângă cea a căpitanului. " Acum totul se leagă. Deci: jucăriile găsite în buzunarul maestrului și zmeura reprezintă indiciile unui alt caz. Antique.

2. Pentru cunoscători cam asta a fost logica evenimentelor.

3. "Nu facem nici măcar dragoste, nu plângem puțin măcar?" În tot acest timp eram atent la indicii. Dupa penele găsite pe covor, evident că cel mai masiv dintre ei se prabușise peste ceasul cu cuc.

4. O fată intră și mă pipăia pe sentiment.

6. Altcineva ne lovea din toate partile cu balcoane. Gi mi se strecura pe sub streașină direct în suflet. "Toate baloanele vin la tine să le umpli cu ceilalți. " Cu toate că mesajele de dragoste găsite pe gipsul de la piciorul din fața-dreaptă al gazelei păreau indescifrabile, le priveam ca pe cel de al șaselea indiciu posibil.

7. Planeta i se dezvolta pe o arie mult mai largă și vidă, într-o bucata de gazon olfactiv. "Lasă gurile și ceasurile rele să bata în altă direcție cu trupul împărțit la aceasta masă. " Al treilea și al patrulea indiciu rămaseră mereu suspendate la jumatatea distanței dintre Gi și peretele pe care speciile alunecau într-o continuua evoluție fără să coboare însă nici un moment de sub pat fără să se opreasca din cursa pentru medalia personala a umanității.

8. Îmi puneam mănușile de chirurg și cu o remarcabilă finețe, folosindu-mă de bisturiu, am îndepartat singura porțiune expusă, tragând perdelele peste rana deschisă. Într-o senzație de trei metri pe patru izvorâtă de sub reciful amenajat de-a lungul secolelor în scopul delectării privirii și a inserției unei liniști în sufletele celorlalți Femela-lui-Dumnezeu se omagia cu naturalețea prin care în zilele senine îi este frig din tot corbul.

9. În acele momente continuam să-mi scriu viața în vreme ce ea mă ruga insitent să-I permit să evolueze la paralele sau cel puțin la ceva la fel de comic. Ameoba îi aluneca peste celelalte fete.

10. Aceleasi femele ajunse la maturitate ma priveau ca pe cel de al șaptelea indiciu posibil. Kilometrajul fusese măsluit cu intenția clară de a șterge căteva mii de kilometri dintr-o călătorie prin subconștientul rudelor apropiate. Odată ajuns la această concluzie, nu-mi rămânea altceva de făcut decât să mă scald în Mediterana.

11. Omul de lângă mine este depășit în viteza de Gi flatată în cursa ei automobiMistica ambalată într-o mare dragoste. În vagonul restaurant eram doar eu și caii antici în toate părțile.

12. Absolut toate celelalte indicii, din care după calculele noastre (ne)euclidiene lipseau totuși trei, se aflau acum pe masă. Patul încă sângera de visul femeii cu corbi. Lucrasem până atunci într-o zona de duritate conceptuală, în care mii de sclavi își pierduseră viața de-a lungul istoriei fără să spargă însă reciful în profunzimea lui transcedentală. Diamantele se vindeau foarte bine prin saloanele de dans. Atunci mi-am amintit brusc de Gi pe care o lăsasem într-o autoscopie delirantă cu palmele frânte între labii.

13. Mă pierdeam într-o dragoste pendulată temeinic prin senzualitatea ei carnală de altă natură între Gi și Femeia-lui-Dumnezeu fără să le stârnesc nici un fel de gelozie. Câteodata beneficiam de un spate frumos cu fese proaspăt pieptanate. Altădată îmi îmbrăcam trupul într-un prieten foarte apropiat oferindu-i-l lui Jaa, jupuitorul-de-oameni.

14. Prietenul meu impecabil, îmbracat în mine traversa salutând, murdar de tot felul de surprize pe aceeași stradă pe care plantam orgasme-ntre cuvinte toate astea întâmplându-se într-una din zilele cu soț ale celui de al unsprezecelea an din glorioasa mea existență, în vreme ce studiam mecanica fluorescentei lichidelor organice jucându-mă în același timp cu un depărtător vaginal ceea ce mă făcea să-mi amintesc de părul pubian tuns perie al mamei mele ca de un vizibil semn al deșertului siberian prin care aveam să călătoresc mai tarziu.

15. Ai grijă iubitule, te sprijini pe meduză!

16. Cineva mă rupea de mine-n bucăți. Și pisica. Pisica nu mai făcuse niciodată asta. Nu a mai vrut să mearga cu mine până atunci.

17. Eram curat, lucios la linie. Prietenul meu îmi furase sărutul din profiterol, înghițindu-l cu înghițituri mici de tot. Pilotul de încercare era și el vesel ca mine în simulatorul de zbor. "Vino mai aproape dragă să te mângâii pe surpriză."

18. Albă ca Zăpada îmi oferise priveliștea undei decadente de-a dreptul pornografice. Pielea ta îmi furnica așternutul. Prietena ei se supărase pe sute de kilometri pe mine. "Te-ai încurcat Fred! Ai ajuns în pat cu altul!" până la ea m-am mirat extraordinar de mult.

19. Doar atât din tine… și cât de mult obiect!

20. Patina odată ajunsă în dreptul bărbiei nu mai simboliza armonia de altădată, fiind imposibil de oprit. Se bucura ca un copil de o posibilă țintă mobil într-un perimetru amenajat corespunzător de patru pe patru. Eu în schimb îmi purtam mintea încețoșată de o inocență ruptă ca din memoria lucrurilor.

21. Prietenul meu mă fixa iar cu o privire dezamorsată. Ceilalți îl călcau pe focos.

22. Mă obișnuisem cu ideea că în sunet nu există repetiții (ceea ce a facut imposibil de descifrat al zecelea indiciu). Amprenta individuală a sonorității diferă în funcție de locul din spatiu pe care îl ocupa fata de generatorul de sunet.

23. Din când în când opream cercetările pentru a-mi aduce aminte cum se zice verde.

24. Bănuiam traiectorii bizare! La marginea parcului numai aplauze și imbrățișari. Coboram printr-o femelă evacuată prin lentilă.

25. În drum spre bibliotecă mă întindeam larg pe șosea lăsându-mă traversat de elefanții egipteni, dansam toată noaptea împopoțonat cu tot felul de finețuri glaciare. Îmi era îngăduit un salt măsurat mai apoi de comitetul olimpic pentru a studia perfecțiunea de la aterizare.

26. Deși celebrul fizician îmi demonstrase matematic că nu am dreptate, mie tot ca la început îmi placea să cred că este astfel că de pielea noastră arsă de soare se îngrijeau acum ceilalți cactuși în vreme ce trăgeam cu dinții de un precis și singur locuitor al planetei.

27. Din neatenția juvenilă a unei domnișoare alfată într-o întâmplătoare trecere vizuală mă vărsam pe muchia peretelui aproape de nerecunoscut.

28. Cineva îmi oferea un discutabil autograv în ceea ce mă privește, între sprâncene, fix între tâmplele ferestrei unde bulevardul îți gândea subtila existență cu precizia cu care în nopțile senine insomnia îmi tapeta nehotărârea. Din fiecare pendulare a limbii se năștea un nou obiect trecut apoi pe lista substanțelor interzise prin lege.

29. Pentru testul de rezistență la constelația gemenilor ni se oferise posibilitatea utilizării unor terminații telescopice, pe lângă aceasta mai aveam în program un număr destul de senti-mental pentru pinguinii taigalei.

30. Nu ateriza pe balenă!

31. Fiecare delir respira într-o vegetație luxuriantă cu sau fără zebră. Ceva din mine îmi spunea să nu aterizez pe balenă.

32. Camerele de vederi mă fixau cu ochi antici japonezi. Concret, îmi mușcam degetele de durere.

33. Lipsa biletelor de tren ne arunca într-o noapte mai limpede ca oglindaaaa! Persoanele de față îmi relatau evenimente urbane.

34. În cinci-sase secunde totul se ducea de râpă.

35. Ceilalți veneau și -mi povesteau visele lor.

36. Improvizam pe marginea unor scrisori scrise în același moment. Mă dădeam lor prin poezie, …prin gazonul planeteeeiiiiii!

George Vasilievici, foto Mugur Grosu