In "Cartea de nisip" Borges povesteşte despre un volum "al cărui număr de pagini nu este nici mai puţin şi nici mai mult decît infinit", în care imaginile apar şi dispar în timpul răsfoirii, care are paginile numerotate bizar, care nu are început şi nici sfirşit. Numeşte cartea "monstruoasă" prin infinitatea ei. Putem observa că principala calitate a acestei cărţi este că "sparge" canonul parcurgerii secvenţiale si lineare a scrierii . Analogia cu navigarea pe web este evidentă şi poate surprinzătoare deşi nu este nouă.O altă scriere a lui Borges, "Biblioteca Babel", descrie o bibliotecă infinită care conţine toate cărţile cu putinţă, în care combinatorica unui "alfabet" a produs toate înşiruirile de semne posibile printre care regăsim şi totalitatea cărţilor. (scrise deja sau care urmează a fi scrise).

E important să observăm că nu Borges este "inventatorul" acestor concepte. Ce constatăm în fapt este că de multă vreme scriitorii şi poeţii au visat "textul deschis". In conferinţa lui Eco pe care am amintit-o în episodul trecut se găseşte acest fragment revelator (la care am adăugat cîteva linkuri pentru o mai bună documentare):

"Such an idea is not a new one. Before the invention of the computer, poets and narrators have dreamt of a totally open text that the readers could infinitely re-write in different ways. Such was the idea of Le Livre, as extolled by Mallarmé. Joyce thought of his Finnegans Wake as a text that could be read by an ideal reader affected by an ideal insomnia. In the sixties Max Saporta wrote and published a novel whose pages could be displaced so as to compose different stories. Nanni Balestrini (1) gave one of the early computers a disconnected list of verses that the machine put together in different ways so to compose different poems; Raymond Queneau (unul din fondatorii Oulipo ) invented a combinatorial algorithm by virtue of which it was possible to compose, from a finite set of lines, billions of poems (cent mille milliard de poemes ). Many contemporary musicians have produced musical movable scores, and by manipulating them one can compose different musical performances."

Sa încercăm aşadar, în căutarea noului gen literar la care visăm, să înţelegem ce anume poate schimba webul în structura "clasică" a operei literare:

1. Sensul si secvenţialitatea parcurgerii textului

Fără îndoială cea mai explorată direcţie şi nu întîmplător motivul multor obsesii borgesiene. Hyperlinkul şi combinatorica se adaptează perfect computerului şi sînt concepte uşor de înţeles şi utilizat chiar de către profani în ale tehnologiei. Interacţia cu cititorul se limitează la a-i oferi acestuia alegeri (hyperlink) sau în a-l pune în rol de co-autor facînd din el un declanşator (combinatorica). Deşi par diferite în fapt cele două procedee sînt aproape similare din punctul de vedere al cititorului: o alegere, o cărare care se bifurcă, este oferită iar exercitarea unei opţiuni e esenţială pentru explorarea textului. Rezultatul opţiunii este însă deseori incoerent sau chiar haotic, ceea ce crează frustrare. Dacă în cazul poeziei (Cent mille milliard de poemes) frustrarea e ocazională, în cazul prozei aneantizarea unui sens clar al "poveştii" pare a fi de-a dreptul nocivă pentru cititorul învăţat că o carte este pînă la urmă o "poveste". In loc de a fi imersat într-un univers cititorul se trezeşte în poziţia de detectiv pus să recompună din bucăţi disparate un univers haotic şi incoerent. (Este exact ce se întîmplă cu povestitorul cărtii de nisip, incoerenţa conduce la teroare) Apelul la raţiune, la decodificarea unui potenţial mesaj, depăşeste cu mult apelul la emoţie, pînă la urmă demersul fundamental al unei opere literare. Aici găsim principala problemă structurală în utilizarea exclusivă a hyperlinkului în opera literară ca principal suport al "textului deschis". Pe scurt, o scriere care devine prin apelul la raţiune o ghicitoare e din ce în ce mai puţin literatură.(Nu discutăm situaţia banală a hypelinkului "trimitere", comun în scrierile ştiinţifice si anumitor constructii textualiste). Iată cîteva exemple unde puteţi găsi scrieri de acest tip (din nefericire doar în englezăşi franceză):

Open text site
The cyberarts web
"Heat" a web fiction
"Hegirascope" a hypertext fiction

Si in franceză :
hypertextes.com
littinfo un sit cu multe eseuri despre interacţia dintre informatică si literatură.

Spuneam mai sus "utilizarea exclusivă a hyperlinkului". Putem observa cu uşurinţă că dacă hyperlinkul mai degrabă descompune decît compune un univers nu e exclus să existe alte procedee care să-i compenseze limitările. Alte arte pot coexista în armonie cu textul pe un sit web, fara a fi exclusiv decorative, rolul lor fiind exact acela de a compune universul dorit şi de a crea imaginea coerentă pe care hyperlinkul tinde să o distrugă. Asupra acestui subiect important vom reveni pe larg mai tîrziu, într-un episod ulterior, amintind aici doar de o soluţie ingenioasă folosită şi de Dan Iancu în unele din scrierile sale, unde hyperlinkul nu e o potecă care se bifurcă şi ne pierde in text ci o draperie în spatele căreia e o un tablou. E o scurtă oprire si nicidecum un nou drum.
Notă:
(1) Nanni Balestrini: 1993 Machina Poesia per la produzione automatica di poesie elettroniche č presentata al Teatro Valli di Reggio Emilia e al Salone del libro di Torino

2. Interacţiunea cu cititorul
O alegere înseamnă interacţiune exact în măsura în care interacţionăm cu o "slot game machine" cînd blocăm figurile care ne par aducatoare de noroc. Spre deosebire însă de slot machine numarul total de opţiuni într-o opera hypertextuală este destul de limitat (usor de observat dacă ati avut răbdare să exploraţi textele propuse drept exemplu). De aceea alegerea nu e de fapt decît o întîrziere a drumului cititorului, odată toate alegerile posibile făcute interacţiunea e moartă, misterul e ridicat, puzzle-ul rezolvat. Jucătorul care trăieşte o mie de ani si are răbdare să şi-i petreacă apăsînd butoane va ridica jackpotul. Pentru cu totul alte raţiuni jackpotul operei hypertextuale presupune doar cîteva ore sau zile de răbdare. Si în plus premiul este doar un bizar sentiment de confuzie.
Veritabila interacţiune este cea în care opera "răspunde" dorinţei cititorului fiind capabilă să înţeleagă dorinţa acestuia. Destul de greu de imaginat aşa ceva în cazul unui text, vom încerca aceasta în unul din ultimele episoade, acum putem însă să vedem ce mai fac web designerii (urmasii artistilor plastici pe web) în materie de interactivitate reala, de astă dată la un nivel strict grafic.
turux.org
(mişcaţi cursorul mouse-ului in diverse puncte de pe ecran şi asteptaţi putin)

Vă las dumneavoastră analiza mai mult sau mai puţin evidentă a schimbărilor pe care webul poate să le inducă în ce priveste:

2. Personajele (asupra cărora vom reveni în următorul episod)
3. Dialogul

Să ne concentrăm pentru o vreme asupra unui concept absolut comun şi în acelasi timp fundamental în opera literară:

4. Spaţiul
Orice operă literară creează un spaţiu imaginar, o lume. Poate fi o surpriză să observăm că scriitorii romani par a refuza cu obstinenţă creearea acestui spaţiu folosind altceva decît cuvinte şi, în cel mai bun caz, fotografii sau grafică (cel mai des cu rol strict decorativ). E de bănuit că principala raţiune pentru această atitudine se află în lipsa de cunoştinţe tehnice minime, în necunoaşterea posibilitaţilor de expresie ale web-ului şi, poate, pe undeva, în existenţa unui anume orgoliu al scriitorului care îl împinge la a crede că dacă la început a fost cuvintul, cuvîntul trebuie să rămina rege pînă la sfirşit în forma lui strict tipărită. Si pentru a întări bănuiala să observăm ce fac graficienii si alţi artisti plastici de pe alte meleaguri, mult mai stăpîni pe mijloacele webului, si, în acelasi timp, mult mai "nepăsători" în ce priveste dogmele artei lor. Si fac asta, surpriză, în echipă cu scriitorii. Cei care îşi lasă textele spre a fi "interpretate" grafic:
(atenţie, fisiere destul de grele, 200-500k, preferabil de accesat pe conecţii de min 56k, aveti nevoie de pluginul flash)
Ode to the room of the dead fish
Tokio, my love:
Afterbody (poezie):

Puteţi găsi zeci de alte exemple la adresa: bornmagazine.org

Ce am putea înţelege din toate astea?
Doar că hyperlinkul şi combinatorica nu sînt adevăratele soluţii ale literaturii pe web. Că nu e vorba de o problemă nouă ci doar una revitalizată de apariţia unei tehnologii. Că poate adevarata oportunitate si provocare a literaturii pe web este tocmai de a creea o lume (ficţiune) fără a face apel exclusiv la cuvinte.Că a face echipă cu alte arte este poate esenţial. Pentru ce ar fi esenţial?
Despre asta în următorul episod: "De ce am avea nevoie de un nou gen literar".
O discuţie, printre altele, despre cumpărator, produs şi marketing. Si pînă la urmă despre unde sînt banii. E la modă pe grupurile de discuţii.

Comentariile, dubiile şi criticile se primesc la adresa cinci_intrebari@hotmail.com