Dan Iancu

inevitabila deformare a echilibrului


dan drafta trage de colțurile imaginației cât să acopere
uruitul metroului ca o pleoapă în care ți se uită oboseala celor
ce te privesc în unicul ochi detașabil de zi doar
orașul vinde apusuri printre fețele înroșite ale dovlecilor electrici

of, firele de trecut săli în care lumea se ascunde după exponate
fiecare clipă aplicată la altă mișcare pentru că doar ceea ce se întoarce în
tine trăiește de aici până în culorile dospite în
hainele puse pe manechine domestice cronica aceasta nu este
pentru o galerie pentru o prezentare îl știți doar
pe dan drafta cel de la caragiale de pe străzi în fond și
la urma urmei orice obiect e făcut de o mână poate caldă
poate atât de blândă ca un sărut poate ca și cum
ți-ai strânge în brațe iubita

ehei, dan drafta se mângâie cu neștiința voastră de a-l privi

Dan Iancu