Lucia Verona

Caracatița
Un vis pur și simplu


Întîi simți o atingere ușoară, ca o mîngîiere, pe gît. Apoi îi zări ochii, rotunzi și strălucitori în întunericul din jur. Să fie Mițu, motanul vărgat pe care-l adoptase cu doi ani în urmă, într-o seară de iarnă? Cedase rugăminții unei foste colege de serviciu:
-Dinu Lazar Nu vrei un pisoi superb și foarte inteligent? Ada - așa se numea colega - avea o pisică pe nume Sissi, mamă eroină de felul ei pisicesc, care în șapte ani de activitate intensă dăruise societății peste o sută de pui. Cam la trei-patru luni, Ada își teroriza rudele, cunoștințele, prietenii, dușmanii, vecinii, colegii în încercarea de a scăpa de noua generație de odrasle ale lui Sissi.
Nu era Mițu, era ceva lung, umed și rece, tentacule ce se apropiau de gîtul lui, îl încolăceau, el stătea nemișcat, fără un gest, paralizat parcă de ființa alburie cu contur nedeslușit care nu-l slăbea din strînsoare. Simțea că se sufocă, voia să strige, dar nu reușea să scoată nici un cuvînt, nici un sunet. Apoi cleștele slăbi, tentaculele dispărură și el porni pe o străduță, nu, era ditamai bulevardul, plin de mașini și autobuze, era și el într-un autobuz, citea din mers firmele magazinelor și afișele de pe stîlpi. "Il n'y a rien au dessus du Président" scria pe un afiș mare, ilustrat cu o cutie de brînză camembert. "Rotonde", "Coupole"… Deci era pe Boulevard Montparnasse, la Paris. Ce căuta acolo? Coborî din autobuz și intră la "Coupole". Ceru o cafea și un desert. Chelnerul îi recomandă " Creme caramel a la cannelle". Se trezi cu gustul de scorțișoară în gură și cu amintirea tentaculelor reci.
Visul cu caracatița și cafeneaua pariziană îl obsedă toată ziua. Nevastă-sa, Mimi, cu ochii în oglindă, atentă la agrafele cu care-și prindea cocul, zise nepăsătoare:
- Ai mîncat prea mult seara. Ți-am spus eu să nu te culci cu stomacul încărcat.
- Dar eu nu pot să sufăr scorțișoara, nici măcar în celebra ta plăcintă cu mere. De altfel, știi prea bine, eu nu mănînc niciodată dulciuri, nu-mi plac, iar cremă de zahăr ars n-am mai gustat de cînd aveam doisprezece ani. Cît despre caracatiță…
Dar nevastă-sa își dăduse deja cu fixativ cocul și acum se pregătea să plece la școală, era profesoară și nu putea să întîrzie de dragul unei cefalopode imaginare. Sau, mă rog, onirice.
- Ai văzut la televizor ceva despre corupție, își dădu cu părerea un coleg. Sau despre anticorupție.
- Anticorupție?
- Mafia, caracatița, "La piovra", nu mai știi serialul?
- Sau poate ai citit "Octopussy"…
- Octopussy?
- "Salutări din Jamaica", cu James Bond. E acolo o caracatiță, alintată Octopussy sau Pussy.
- N-am citit-o. Și nu văd legătura cu crema caramel.
Visul reveni după două nopți, cu aceeași caracatiță, dar fără scoțișoară și fără Paris. Apoi noapte de noapte. Uneori strînsoarea caracatiței era urmată de un alt vis. O scară pe care urca. Sau o ușă pe care o deschidea cu greu, dar știa că trebuie, pentru că dincolo îi va fi bine.
Noapte de noapte, caracatița îl strîngea de gît. Începuse să-i fie teamă să mai doarmă, să urască somnul, îl îngrozea gîndul că va simți din nou tentaculele încolăcindu-i gîtul, că va avea iar senzația de sufocare. O fi angină pectorală?
- Nici vorbă, zise medicul. Aveți inima perfect sănătoasă. Poate ar trebui să consultați un psihiatru.
- Ce, am înnebunit? Nu-mi trebuie nici un psihiatru.
Se culca tîrziu, se trezea devreme, în zori, dormea pe furiș o oră-două după amiaza, doar-doar o reuși să păcălească vietatea din vis.
Dar caracatița revenea aproape în fiecare noapte.
Treburile îl obligară să plece pentru o săptămînă din țară. În prima noapte, privi cu teamă fața de pernă albă, scrobită, din camera de hotel. Oare carcatița îl urmărește și aici? Dar nu. Șapte nopți, în trei hoteluri din trei capitale europene, nici urmă de caracatiță, de strînsoarea tentaculelor reci. "Am scăpat", își spuse el fericit.
Din nou acasă, se culcă fără griji. Strînsoarea tentaculelor îl făcu să țipe, dar nu auzea nimic. Cu un efort, se trezi, ca să scape de coșmar. Lîngă el, Mimi dormea dusă, cu pletele lungi încolăcite în jurul gîtului lui.

 

Lucia Verona