Lucia Verona

Cu pluta pe Internet (6)

Sinucidere la licitatie


 

Doi tineri sud-coreeni, ea și el, s-au sinucis într-un motel. S-au otrăvit. De ce s-au sinucis ei, nu știu. Poate că părinții nu erau de acord cu relația lor. Poate că unul din ei era căsătorit și nu putea să divorțeze. Poate că motivul era cu totul altul.

Dinu LazarN-am aflat nici numele substanței toxice înghițite de cei doi. Să fi fost cianură, ca-n romanele polițiste? Stricnină? Arsenic? Poate un alcaloid vegetal, să zicem nicotină? Sau venin de viperă, extras din gingașele tîrîtoare folosite pentru prepararea unei tării foarte apreciate pe plan local?

Poliția cercetează cazul. Știți ce-a aflat poliția? Că tinerii au băut cupa cu venin după indicațiile unui site de pe Internet, dedicat sinuciderii.

Reporter frenetic cum mă știți, am plonjat în ciberspațiu, să investighez chestiunea. Nu în coreană, ar fi prea mult pentru mine, ci în engleză, firește, limba lui Shakespeare și a lui Bill Gates. M-am gîndi că trebuie să existe un site www.suicide.com. Și n-am fost prea departe de realitate. Cu un click am ajuns… nu, nu chiar acolo unde doream, ci la pagina unei firme de licitații, care anunța punerea în vînzare a numelui de domeniu respectiv. Prețul este în funcție de cerere și ofertă, ca la orice marfă în economia de piață. Ultimul preț oferit este de 3150 dolari. Prima ofertă, acum două luni, era doar de 25 de dolari. Ieftin ca braga, dar s-a tot licitat și supralicitat, încă nu s-a adjudecat. O dată, de două ori… Dă cineva mai mult?

Dar poate doriți mai multe detalii. Nu poți să cumperi așa, una două, parcă ar fi morcovi sau cartofi. Cu sinuciderea nu te joci. E treabă serioasă. ai firma de licitații e serioasă. Putem afla că pînă acum au fost 16 oferte, înșirate mai jos cu adresă cu tot și cu suma licitată. Aflăm și la din ce categorie face parte sinuciderea online. Ați ghicit? Nu? Păi e foarte simplu. Categoria: Health - Advice. Adică sfaturi pentru sănătate. Evident, păi ce altceva este sinuciderea? Sănătate curată!

Lucia Verona