Gheorghe Mocuţa

Salvarea prin Internet*

Proza lui Adrian Oţoiu se distinge prin modul original de a aborda literatura din prisma unui joc elevat (pe calculator), unde textualitatea şi intertextualitatea capătă noi valenţe, nebănuite, interferând cu principiile ludice ale creaţiei. Conştient că ne trebuie o nouă suferinţă stilistică, o nouă ali(e)nare, prozatorul-cibernaut descoperă noul frison al cheilor fierbinţi cu care deschide orizonturi şi situri aflate la confluenţa dintre hard şi soft, care concurează, la rândul lor, cu o nouă realitate, mai fierbinte. Călătoria pe "WEB"-ul liniştit nu e numai decorativă, de plăcere, cibernautul e într-o permanentă concurenţă cu literatorul, cu creatorul. Suntem în faţa unei noi specii literare, a unui experiment pe care literatura cu spiritul ei viu îl asimilează până la urmă prin diferenţa specifică pe care o ia faţă de tentativele globalizării. Satira permanentă pe care o adresează duhului său nu face decât să-i confirme performanţele şi să re-negocieze sursele umo rului, ale ironiei şi autoironiei. Şi asta într- un moment când generaţia optzecist-nouăzecistă părea să se blazeze, epuizată de propriile experimente şi paradigme. Toţi observatorii "fenomenului Oţoiu" îi observă prospeţimea şi situarea nouă, perspectiva de alien, de extra-literator, cu care îi delectează pe cititorii iniţiaţi în aceeaşi măsură în literatură şi informatică . Principiul ludic, al jocului smart, ironic şi grav, se naşte dintr-o foarte intimă relaţie cu literatura, iar toleranţa pe care o îngăduie "spiritelor literatoare" îl face să poată fi adaptat / teleportat în price situaţie şi dimensiune. El, acest principiu, ajunge să răstoarne legile gravitaţiei universale a textului prin sesizarea "stângăciilor şi enormităţilor" literaturii din volumul următor şi prin descoperirea legii Scobar, care îi surprinde chiar pe autor şi editor în procesul imprimării cărţii. Spiritul vioi, cuplat cu tehnicile de ultimă orăî n domeniul ordinatorului naşte o nouă provocare adresată literaturii în derivă.

Speculaţiile autorului cu privire la fragmentarea şi relativizarea textului, nedeterminat şi reversibil, fac parte din recuzita postmodernă a scriitorului: "Computerele te învaţă că un lucru nu e niciodată terminat. la fel. Şi cartea aceasta, care se termină acolo unde s-au isprăvit paginile. Ea va fi urmată în curând de un al doilea volum. Unele texte încep aici şi se încheie în volumul ii. Altele încep acolo şi se termină aici. Altele nu se termină deloc." Ele vin din sfera jocului pe calculator, ceea ce e nou, dar aparţin caracterului ludic, universal, al creaţiei. Fără îndoială, felul în care prozatorul concepe jocul de-a literatura e atractiv, ţine spiritul treaz şi îi oferă satisfacţia unui stil captivant şi liber. Dincolo de aceasta, cibernautul distrat produce totuşi şi literatură. Modul de a începe o poveste, descinzând direct în miezul evenimentelor printr-o replică memorabilă ori indiscretă anulează introducerea convenţională, prezentarea personajelor îi dinamitează intriga. Incipit-ul unui text oţoesc coincide de multe ori, în mod paradoxal, cu punctul culminant. E şiret, derutant, pieziş, într-un cuvânt e 'oţ. Jocul etimologic, lingvistic, împrumuturile lingvistice, traducerile improvizate din engleză sau cuvintele adaptate creează o atmosferă de heterogenie şi metisaj, tipică amestecului de civilizaţii. Floretist redutabil al genului scurt, prozatorul manipulează cu dexteritate mouse-ul şi proiectează abil pe ecranul povestirii vizate peniţa cursorului exact în punctul în care cărările se bifurcă. E un mod de a deruta cititorul, dar şi pe hacker-ul avid de spargerea codului: e un mod de a stăpâni babilonia pe care o produce impactul civilizaţiilor şi al societăţii de consum. O apariţie inedită o constituie în cele douăcărţi "de calculatoare" folosirea simbolurilor încastrate pe fiecare pagină într-o bandă de meniuri. Fiecare text este precedat de un mediu care îl explică sau îl eludează la modul ironic, în funcţie de intenţia autorului sau de intuiţia cititorului. "Există obiecte pierdute, identităţi pierdute, şanse pierdute / o căutare globală a tuturor acestora (şi, poate, regăsirea lor) poate fi declanşată la simpla atingere a tastei search."

În felul acesta, "spiritele literatoare" sunt introduse în teoria şi practica p. c.-ului, care îi deschide noi perspective şi conexiuni. Pe de altă , parte textul e îmbălsămat de opţiuni şi oferte informatice: oferte de job-uri pentru scriitori, e-mail-uri, corespondenţe pe internet. Coabitarea dintre spiritul creator şi cunoaşterea inutilă conferă uneori acestei relaţii un caracter de-a dreptul incestuos.

Un alt capitol al poeticii computerizate o constituie reclamele şi parodia lor continuă cu clişeele de rigoare; ex.: "Mergi pe Kodak şi vezi America". În sfârşit, cultura şi literatura pe calculator oferă pagini pline de fiori şi delicii noi. Formula epică prinde şi câştigă teren. Poate că în orizontul de aşteptare al tranziţiei fără sfârlit, Adrian Oţoiu e un "Godot" îndelung aşteptat şi pre-monit(or)izat. Dar monitorizarea "noii paradigme epice" (după Claudiu Groza) presupune câteva observaţii asupra raportării ficţiunilor la realitatea fierbinte aşa cum e surprinsă în Alarmă, Opţiuni, O seară la teatru, Pe topănci, Pre-viziune, texte în care cibernautul stochează felii de viaţă. Povestirile relatează de obicei situaţii reale care alunecă spre ficţiune, pentru ca în cele din urmă sărevină în planul real. Cele două planuri, real şi ficţional devin complementare.

Orha Ghe Petru, personajul principal din Opţiuni hotărăşte să meargă la vot în ultimul moment, pentru ca situaţia politică să depindă de votul său. Încălzit cu prietenii la un pahar de bere, ajunge în cabina de vot într-o stare de euforie care îl face să alunece într-un vis erotic din care îl trezeşte comisia secţiei de votare.

În O seară la teatru, doi tineri căsătoriţi trec printr-o odisee neverosimilă a căutării unei locuinţe de închiriat Şi constată că, de fapt, au fost manipulaţi abil de cei doi bătrâni care au regizat totul. În Jurassic pork, aceleaşi personaje constată dispariţia miraculoasă a bătrânilor din apartamentul bântuit de ciudăţenii.

Dacă adăugăm şi bucăţile în care computerul a intrat în viaţa personajelor sau cele în care devine el însuşi un personaj şi interferează cu textele Portrete, Shakespeare şi computerele, avem imaginea completă a ţesăturii ieşite dintr-o maşinărie infernală bine întreţinută sau pe alocuri scăpată de sub control. Omul-ordinator, maniacul care butonează, hacker-ul incorigibil pune în mişcare o lume ce părea încremenită.

Fiorul cheilor fierbinţi cu care se deschid ferestrele moi nu face decât să grăbească înălţarea şi să zădărnicească o nouă cădere a literaturii înăbuşite de "Stângăciile şi enormităţile" neasumate. Globalizarea care ne pândeşte spiritul şi identitatea e tot atât de apropiată / îndepărtată ca şi ameninţarea extraterestrilor. Preluând o idee din "Războiul stelelor", Adrian Oţoiu pare pregătit pentru invazie, aruncând un scut protector asupra fragilei noastre literaturi. Salvarea literaturii prin internet nu e singura soluţie, dar ea rămâne viabilă atâta timp cât experimentul este un dialog neinhibat, chiar dacă ameninţat de viruşii globalizării şi ai trivializării. Sugestiile pe care autorul le ia din lumea calculatorului pentru a-şi construi o poetică autentică capătă uneori dimensiuni structurale, intrinseci, în întregul care se conturează. Un întreg care, după povaţa calculatorului, nu e niciodată terminat. Miza acestei schimbări de macaz în peisajul actual al unei tranziţii prelungite în care literatura a luat-o cu mult înaintea existenţei legitime este complexă şi nu suportă un răspuns unilateral.