Un oarecare poetaş de cartier, nemulţumit de locul pe care, de bine de rău, de silă de milă, îl obţinuse de la colegi de breaslă, se apucă într-o bună zi să-şi definitiveze programul revoluţionar. Cum "domnia" sa are acasă o oglindă strâmbă, îşi închipui că lumea îi seamănă şi, cum cocoaşa reală, fizică şi intelectuală, nu dădea semne de enervare, se apucă să strângă de prin gunoaie mai o flegmă, mai un pumn de muci. Se decoră ca atare şi-şi începu periplul vesel prin târg, că cetate nu prea se numea aia. Avu parte de o oarecare băgare în seamă, mai un critic pe buza jongleriei, mai un ziar de provincie dedat la atacuri la persoană. Nici aceste ieşiri la rampă, şi locul de descărcare a gunoaielor tot aşa se cheamă, nu-i fuseră de ajuns.

Şi cum de felul lui seamănă cu acei bolnavi de lingoare ce repetă identicceea ce văd, şi cultura lui se sprijină pe ce văzuse la alţii, îşi închipui că poezia personală trebuie să fie damnată pentru a fi înţeleasă mai bine. Manifestul fripturist pe care-l produsese se zvonea că-i în urma unei bătăi. Închipuite sau nu. Ca urmare scribălăul lipsit de coloană vertebrală se agăţă de un mare deziderat al omenirii, legalizarea marijuanei.

Adevărul e că ne lipsea asta şi probleme nu mai avem. Nu se ştie cum , dar făcu rost cu coate şi pingele de oarece interviuri la un post de televiziune avid să mai dea ceva şocant din frumoasa şi nesecata noastră patrie. Momi şi un ziar ceva mai central ce provine din acelaşi trust de presă. Altfel purişti oamenii. Postul de televiziune făcu pe niznaiul şi îi luă un interviu în care ipochimenul, ce mai deunăzi răcnea că "noi tineretul" şi aşa mai departe, îşi asocie la părerile lui oarece persoane fără să le spună înainte nimic. Şi uite aşa se treziră unii cu numele citate ca făcând parte din larga mişcare a amatorilor de fumuri din România. Nu mai întreb de ce respectivii jurnalişti nu fac o minimă verificare înainte de a publica tâmpeniile unui avid de publicitate, indiferent de ce se spune în ea. Nu mai întreb de ce un post de televiziune nu are în grijă să nu pună oamenii, fără altă vină decât că au avut nenorocul să-l întâlnească pe nenorocit, pe drumurile suficient de întortochiate ale justiţiei româneşti. Nu mai întreb, pentru că răspunsul e chiar în cum înţeleg majoritatea ziariştilor noţiunea de deontologie profesională. Sub masca unei false informări a publicului, prezintă tot felul de aberaţii, care într-o ţară normală ar fi fost cap de acuzare, nu pentru grafoman, ci pentru chiar organul mediatic ce propagă astfel de gunoaie.

Mai e un aspect. Oare acei dintre confraţi ce i-au dat girul, ce îi fac loc la masa lor pe la Muzeul Literaturii, nu pot prevedea că limba cleioasă a jegului îi va putea târâ într-o groapă de unde nu mai ieşi aşa cum ai fost înainte? Oare chiar nimic nu înseamnă aspectul moral, care te face să nu întinzi mâna unui individ ce mâine poimâine te va pomeni în vreun context din care vei ieşi cu onoarea"nereperată"? Mişto ţara unde lumea doar poate să fugă. Sau se aplică proverbul cu datul unei palme la un căcat? Cine trage apa?