Ştim, până acum, de poeţi care şi-au ars variantele, ştim de poezie transmisă oral care îşi întreţine ca formă de existenţă variantele, ştim de ediţii revăzute de autor, versiuni ale unuia şi acelaşi volum. De poezie scrisă coexistând în variante aflăm acum. Până să ajung la textele propriu-zise mă gândesc la exhibiţionism, la strip tease, la ce încredere nemărginită poate avea autorul în sine ca să accepte să existe în variante, la cât de îndrăgostit de propriile texte poate fi să construiască Leviathanul personal.

Când citesc însă lucrurile par altfel, poezia lui Drăghici pare mai degrabă ilustrare la o legătură sensibilă între neîncrederea postmodernă în perfecţiune şi hypertext. Nu hypertextul care de la un cuvânt te duce la alte poezii, cum făcea Dan Iancu într-un volum cu subsol greu, ci link-uri stael-iene, care să te conducă aleatoriu de la un prim vers la mereu altă poezie, ca şi cum textul liric nu s-ar accepta fix, ca şi cum de la madeleină, ne-am aminti în aceeaşi măsură de o mătuşă, de Swan, de primul cearceaf răvăşit sau de ziua de ieri într-o formaţiune în stea similară cu circuitele nervoase ale căror trasee le detectează de fiecare dată memoria, cum ne învaţă Dan Sperber în efortul său de a apropria teoriile cogniţiei la cultură.

Pendulând de la suprarealism la minimalism şi înapoi ermetic, M.D. face poezie de citit cu anii fiindcă "Harrum" este o colecţie labirintică de volume, de structuri şi de voci diferite, cu legi care se contorsionează şi se ridică unele asupra altora nepermiţându-i cititorului luxul odihnei, câteodată nici pe parcursul unui singur poem.

Câteva obsesii, cum ar fi chipul Tăcutei, populează volumul din unghiuri şi lumini diferite:

"Moartea cu ochii sai violeţi
lăsîndu-şi pe umărul meu greutatea de verde papagal bătrînicios
făcîndu-şi pe umărul meu veacul şi gainaţii "

Şi, desigur, ne întâlnim şi aici cu al doilea val de melancolie a revoluţiei ratate (după cel al paşoptiştilor exilaţi), deja bun comun al poeziei postdecembriste, diferind prin perspectiva fiecărui autor, mai mult ori mai puţin golan:

"După acestea politica banii batracianul ateu
golanii încă lucrînd la o artă saracă descurajată
lîngă un foc mic de vreascuri n-au mai băut."

Iubirea încolăcindu-se în memorabile, printre toate acestea ca singur instrument de delimitare a lucrurilor oricare ar fi universul:

"femeie goală fulger sferic adormind din întîmplare
părul tău roşu netăiat
va cădea pe gura mea
mai greu ca aurul
unui mare împărat"

Construiesc camera post-modernă de care să se izbească poetul în cuvintele mereu eliberând şi mereu închizând peste aceeaşi scoică straturi.