Nora Vasilescu

Marian Drăghici - HARRUM
cartea ratării

Editura Vinea, Avanpremieră

 


Știm, până acum, de poeți care și-au ars variantele, știm de poezie transmisă oral care își întreține ca formă de existență variantele, știm de ediții revăzute de autor, versiuni ale unuia și același volum. De poezie scrisă coexistând în variante aflăm acum. Până să ajung la textele propriu-zise mă gândesc la exhibiționism, la strip tease, la ce încredere nemărginită poate avea autorul în sine ca să accepte să existe în variante, la cât de îndrăgostit de propriile texte poate fi să construiască Leviathanul personal.

fotografie Dan IancuCând citesc însă lucrurile par altfel, poezia lui Drăghici pare mai degrabă ilustrare la o legătură sensibilă între neîncrederea postmodernă în perfecțiune și hypertext. Nu hypertextul care de la un cuvânt te duce la alte poezii, cum făcea Dan Iancu într-un volum cu subsol greu, ci link-uri stael-iene, care să te conducă aleatoriu de la un prim vers la mereu altă poezie, ca și cum textul liric nu s-ar accepta fix, ca și cum de la madeleină, ne-am aminti în aceeași măsură de o mătușă, de Swan, de primul cearceaf răvășit sau de ziua de ieri într-o formațiune în stea similară cu circuitele nervoase ale căror trasee le detectează de fiecare dată memoria, cum ne învață Dan Sperber în efortul său de a apropria teoriile cogniției la cultură.

Pendulând de la suprarealism la minimalism și înapoi ermetic, M.D. face poezie de citit cu anii fiindcă "Harrum" este o colecție labirintică de volume, de structuri și de voci diferite, cu legi care se contorsionează și se ridică unele asupra altora nepermițându-i cititorului luxul odihnei, câteodată nici pe parcursul unui singur poem.

Câteva obsesii, cum ar fi chipul Tăcutei, populează volumul din unghiuri și lumini diferite:

"Moartea cu ochii sai violeți
lăsîndu-și pe umărul meu greutatea de verde papagal bătrînicios
făcîndu-și pe umărul meu veacul și gainații "

Și, desigur, ne întâlnim și aici cu al doilea val de melancolie a revoluției ratate (după cel al pașoptiștilor exilați), deja bun comun al poeziei postdecembriste, diferind prin perspectiva fiecărui autor, mai mult ori mai puțin golan:

"După acestea politica banii batracianul ateu
golanii încă lucrînd la o artă saracă descurajată
lîngă un foc mic de vreascuri n-au mai băut."

Iubirea încolăcindu-se în memorabile, printre toate acestea ca singur instrument de delimitare a lucrurilor oricare ar fi universul:

"femeie goală fulger sferic adormind din întîmplare
părul tău roșu netăiat
va cădea pe gura mea
mai greu ca aurul
unui mare împărat"

Construiesc camera post-modernă de care să se izbească poetul în cuvintele mereu eliberând și mereu închizând peste aceeași scoică straturi.

Nora Vasilescu