Un site găsit
din întîmplare m-a provocat să-mi aflu vîrsta reală, calculată pe baza
unui chestionar foarte amănunțit. Am aflat că vîrsta reală poate fi
mai mare sau mai mică decît cea măsurată de la data sosirii pe lume.
În funcție de diferiți factori - alimentație, mișcare sau lipsa ei,
fumat, consum de droguri, condus automobilul, boli prezente și trecute,
ereditate etc, vîrsta reală crește sau scade cu luni, chiar ani de zile.
Personal, am motive să mă felicit - chiar așa, cu un pachet de țigări
pe zi și o viață mult prea sedentară, vîrsta mea reală este cu aproape
trei ani mai mică decît cea din acte.
Dar,
desigur, e loc de mai bine. Cei de la Real Age sunt foarte amabili și-ți
trimit zilnic un "pont". Ce să mănînci, cum să te miști, ce
să faci ca să-ți fie bine și cu cît îți reduce acțiunea respectivă vîrsta
reală.
Ia să vedem la ce rezultat ajung dacă ascult
toate sfaturile lor. Deci, mănînc zilnic de cinci ori legume sau fructe,
asta-mi reduce vîrsta cu 4 ani. Mă văd mai des cu prietenele și prietenii,
încă 1 an și trei luni mai puțin. Ia te uită, dacă-mi vînd mașina și-mi
cumpăr una mai mare, mai scad 1 an jumate. Hai s-o fac și pe asta, ce
nu dă omul ca să întinerească. Dorm 8 ore pe noapte și mai scad 3 ani.
La micul dejun nu-mi lipsesc din menu fulgii de ovăz, datorită cărora
se mai topesc 3 ani. Am adoptat un maidanez, pentru că dacă ai un cîine
mai cîștigi un an de viață. Ronțăi semințe de floarea soarelui, sunt
bune împotriva radicalilor liberi, mai scad, n-o să vă vină să credeți,
6 ani în cap. În același scop, mănînc ardei iute la fiecare masă, inclusiv
la desert. Beau apă, 8 pahare pe zi, eventual mai mult, în nici un caz
mai puțin, mai scap de 4 ani. Fac gimnastică. Îmi cumpăr un costum de
lycra, așa cum mi s-a recomandat și mă apuc de alergat și ridicat greutăți,
ca să mai scad 8 ani și jumătate. Ascult muzică, nu pentru că-mi place,
ci pentru că mă face cu 2,4 ani mai tînără. Elimin grăsimile din alimentație
și odată cu ele colesterolul - încă șase ani.
Altceva? A, da, last but not least, sexul,
desigur, cum era să-l uit, sexul mai reduce șase ani și jumătate din
vîrsta mea. Numai că, dacă mai țin eu minte aritmetica învățată pe la
vîrsta la care am ajuns după toate scăderile, am acum 11 ani și bărbatul
visurilor mele poate fi arestat pentru pedofilie.