Maria Nadolu

Andrei Mănescu - Fără titlu


Andrei Mănescu - PORTFOLIO, sala Dales, între 8-13.08. 2001, organizată cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor și a Oficiului Național pentru Documentare și Expoziții de Artă.

Expoziția nu se cere explicată - nu au existat discursuri de deschidere a vernisajului, lucrările nu au titluri. Portfolio se vrea privită.

Mai degrabă adept al artei ca descoperire, Andrei Mănescu pare să se ferească de arta ca rețetă. Rețetă de exprimare, de expunere, de afirmare. Conceperea lucrărilor, modul în care a fost gândită expoziția sunt rezultatele asumării unei personalități.

O personalitate ce își permite să depășească ideea de tehnică văzută ca un factor limitativ. Folosește fotografia, gravura, pictura cu acrilice pe suport de lemn , piatră,sticlă fără a se pierde sau diminua în vreuna din tehnici. Se foloseste de calculator, prelucrări Photoshop, muzica mixată, conștientizând pericolul de a cădea în patima sa.
O personalitate ce își dorește un cod vizual personal. Morfologia formală de bază trebuie căutată în lucrările sale anterioare, evoluția se face, așa cum tind să cred, spre esențializare.
O personalitate ce își asumă abstractizarea în urma unei experiențe personale. Figurativul se presimte câteodată- uneori contras, alteori provocat ca viziune, sau intuit ca amintire.
O personalitate ce nu impune o idee, ci mai degraba o stârnește.

O personalitate ce nu acceptă complacerea în definitiv și care pare mai apropiată de devenire, de transformare, de o constrângere temporală care îl obligă la sinceritate.
Portfolio, în contextul operei Andrei Mănescu, ar putea să fie reprezentativă pentru ceea ce înseamnă DINCOLO ȘI DINCOACE DE PIETRE - chiar dacă pietrele pictate nu mai sunt expuse, își fac amintită existența în mod direct- prin fotografie și indirect - prin semne transmise unor alte materialități.

Portofolio reprezintă însă și un act creator în sine. Este lumea lui Andrei Mănescu într-un anumit loc, într-un anumit moment. Să panotezi lucrările într-un mod personal, să le faci să se dezvăluie unele în raport cu celelalte și toate în raport cu un spațiu înseamna să realizezi o simfonie în forme, culori, semne, sensuri. Și aici, Andrei Mănescu se ferește de rețete. Preferă o respirație mai largă, un spirit mai cerebral. Opțiunea expunerilor în serii, cărora li se acordă un anumit segment spațial , subliniază și creează o fermitate a relației inter-obiectuale, cu atât mai interesant cu cât esența semnelor rămâne. Se sugerează astfel căutari, completari, simetrii, jocuri vizuale.

Fără titluri, dar plin de idei.... Andrei Mănescu e Andrei Mănescu.

Maria Nadolu