Andrei Mănescu - PORTFOLIO, sala Dales, între 8-13.08. 2001, organizată cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Oficiului Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă.

Expoziţia nu se cere explicată - nu au existat discursuri de deschidere a vernisajului, lucrările nu au titluri. Portfolio se vrea privită.

Mai degrabă adept al artei ca descoperire, Andrei Mănescu pare să se ferească de arta ca reţetă. Reţetă de exprimare, de expunere, de afirmare. Conceperea lucrărilor, modul în care a fost gândită expoziţia sunt rezultatele asumării unei personalităţi.

O personalitate ce îşi permite să depăşească ideea de tehnică văzută ca un factor limitativ. Foloseşte fotografia, gravura, pictura cu acrilice pe suport de lemn , piatră,sticlă fără a se pierde sau diminua în vreuna din tehnici. Se foloseste de calculator, prelucrări Photoshop, muzica mixată, conştientizând pericolul de a cădea în patima sa.
O personalitate ce îşi doreşte un cod vizual personal. Morfologia formală de bază trebuie căutată în lucrările sale anterioare, evoluţia se face, aşa cum tind să cred, spre esenţializare.
O personalitate ce îşi asumă abstractizarea în urma unei experienţe personale. Figurativul se presimte câteodată- uneori contras, alteori provocat ca viziune, sau intuit ca amintire.
O personalitate ce nu impune o idee, ci mai degraba o stârneşte.

O personalitate ce nu acceptă complacerea în definitiv şi care pare mai apropiată de devenire, de transformare, de o constrângere temporală care îl obligă la sinceritate.
Portfolio, în contextul operei Andrei Mănescu, ar putea să fie reprezentativă pentru ceea ce înseamnă DINCOLO ŞI DINCOACE DE PIETRE - chiar dacă pietrele pictate nu mai sunt expuse, îşi fac amintită existenţa în mod direct- prin fotografie şi indirect - prin semne transmise unor alte materialităţi.

Portofolio reprezintă însă şi un act creator în sine. Este lumea lui Andrei Mănescu într-un anumit loc, într-un anumit moment. Să panotezi lucrările într-un mod personal, să le faci să se dezvăluie unele în raport cu celelalte şi toate în raport cu un spaţiu înseamna să realizezi o simfonie în forme, culori, semne, sensuri. Şi aici, Andrei Mănescu se fereşte de reţete. Preferă o respiraţie mai largă, un spirit mai cerebral. Opţiunea expunerilor în serii, cărora li se acordă un anumit segment spaţial , subliniază şi creează o fermitate a relaţiei inter-obiectuale, cu atât mai interesant cu cât esenţa semnelor rămâne. Se sugerează astfel căutari, completari, simetrii, jocuri vizuale.

Fără titluri, dar plin de idei.... Andrei Mănescu e Andrei Mănescu.