Nora Vasilescu

Mugur Grosu - Tu nu, frumusețe
avanpremieră


 

Ce face poetul când ajunge "primul dincolo de pereți"? Păi, se apucă de lucru (nu de muncă, voi ce-ați crezut?) și pune de-o lume-n șapte cicluri, o lume îmblănită, care se trăiește prin cheaguri, cade mereu (în ispita de-a face fotografii, dar rezistă), își duce omnia mea într-o trompetă, iar Mirele, înainte de a se așeza pe tron, se lasă sărutat prin lifturile acoperite cu linguri.

Dinu LazarO lume în durerea, surescitarea, iubirea și intensitatea ei prea frumos curgătoare. Așa se face că "Tu nu, frumusețe!" se poate citi încet, ca o carte de poeme, ca și când n-am muri nicicând, lăsându-i zilei versurile ei și revenind când mai simțim nevoia (o expresie frumoasă pentru a spune când om mai avea timp), dar, dată fiind amplitudinea și detalierea universului cuprins, se poate la fel de bine parcurge ca și când am pleca deseară, ori ca și când cartea se va termina la ora trei, ca un roman care-și devorează lectorul în aceeași măsură în care se lasă citit.

Inițial am crezut că impresiunea pe care versurile o lasă este numai prețul intensității cu care Mugur Grosu creează imagine:

"împins din teaca mea împins de
cuvinte cad ca o
unghie
pe covor"

Lăsând însă foiletatul la o parte, ochiul mi s-a împrins ba, în moștenirile sale suprarealiste:

"dă-mi puțin bumerangul

să bat un cui două
s-a dezlipit ceva în jur nu-mi dau seama
dar simt cum alunecă scapă de sub contur"

ba, de leitmotivele care străbat știutoare de sine volumul

"nu m-ai
găsit chiar pe nici o listă? de necrezut
să se facă măcar câteva
fotografii?"

"cel mai bine i-a ieșit figura cu ochiul pierdut
și cu nasturii
nu s-a facut
nici o fotografie"

"ce păcat!
nu s-a facut nici o fotografie"

ba, de aluzia culturală atârnată postmodern și discret, ca usturoiul după uși:

"și-apoi urc un deal neobișnuit de înalt chiar abrupt
ca la vreo trei coroane de papă puse una peste alta"

și, iată cum se articulează aparent firesc, fără efort, un univers incredibil de amplu și coerent, în mijlocul căruia autorul orchestrează ca un păianjen în simetrii o adevărată operă. "Tu nu, frumusețe!" nu este o colecție de poezie, așa cum mulți dintre noi construim, ci o casă plină, plină atât de obiect estetic, cât mai ales de camere cu multe uși, pivnițe deschizând alte pivnițe și poduri invitând ochiul spre colțuri secrete, este adică un adevărat volum, dintre acelea pe care e bine să le ții în bibliotecă, altfel ți se face dor.

Se poate să ți se facă de divinitatea interpelată pe o voce care, recuperându-i pe Nechita și Arghezi ca să nu facem listă de nume, își rămâne sieși credincioasă:

"Tu dar Tu ești atât de puternic
și-atât
poate ai nevoie de-un câine de-un sfetnic
poate dormi înecat într-un cheag pe cuțit
sau ești prea iute prea nesfârșit
fă-mă o pândă chiar pânda Ta
na
o cană de sânge și bea
ți-o fi sete și ție
de altcineva!"

de jocul titlurilor-vers, de aliterația care-și bagă ici și colo coada, de însăși magia onomatopeică cotindu-l agreabil pe maestrul Barbilian, de metafora răsucită sau de cuvintele fals etimologizate, după moda curentă:

"să-ți dea ochii din cap și cămasa de pe dânsul
după lungi încercări oricum renunță
și-ți spune ca el de mult nu mai poartă maieu
și oricum maieutica"

"mă făceam un tron vlăguit pe care te așezai
pe rând mai întâi cu bucurie apoi
cu întreaga familie"

de arta poetică din "iar pe asta din colț zis Agugu", extinsă la tot bulevardul (lui de scriitor!), ori numai de umorul care răbufnește tânăr și batjocoritor pe la cusăturile acestei vieți re(de)construite în 93 de pagini:

"acum scuipați de trei ori în sus
concentrați-vă focalizați
eventual țintiți tavanul
apoi de trei ori în sân
de preferat în sânul dumneavoastră personal"


"spuneți tot [noi oricum
deci știm tot...]"

Cartea lui Mugur Grosu este dintre acelea pe care, cu doisprezece ani în urmă, de-ar fi apărut, am fi luat-o cu șpagă și la pachet Acum, în valul de publicații de toate calitățile, riscă să se tacă o vreme asupra ei, dar important rămâne c-a fost scrisă, iar, la urma urmelor, dacă va aștepta o vreme, poetul abia va avea răgazul să se gândească... după "Tu nu, frumusețe!", ce-i va fi rămas de scris.


 

Nora Vasilescu