Nora Vasilescu

Mihai Goțiu -Povestea unui poem discursiv
Editura Paralela 45, Colecția Debut, 2000


 

Poemul discursiv însoțește, prefigurează și transfigurează fragmentele poveștilor pe care ni le construim zilnic, fie și numai mergând pe stradă ca să zărim amintiri ale fetițelor pe care în grădiniță le-am tras cândva de păr. Autorul nu doar fragmentează timpul joyce-ian, dar aplică și o tehnică de răsturnare a spațiului încredințat evenimentelor, ocolindu-le sau expediindu-le pe cele convențional importante "Drumul până la garsoniera lui, sau a ei,/ nu are sens să-l mai povestească.", în vreme ce dilată flash-urile mici de conștiință, "Un picur din păr s-a zdrobit de pământ", acelea care și în realitatea noastră cea de toate zilele conduc la revelații, dacă am avea vreme să le observăm, și care îi permit poeului -iată! .- să enunțe grăbit, ici și colo adevăruri esențiale și simple, "și zgomotul iubirii te-a trezit din reverie".

Dinu LazarPoemul discursiv este însă la fel de șmecher, insinuant și obraznic ca și femeile sale încolăcindu-se în jurul leit motif-elor, construind mai pe-ncetul sau mai dintr-o dată un Cluj personal "prea ars de soare și prea plin de biserici", aruncând în stânga și-n dreapta cu aluzii culturale, unele dintre acelea pe care le vom recunoaște și peste două mii de ani, dar și dintre cele ce se vor uita la prima reformă a învățământului universitar, călcând rapid pe lângă profesiunea de credință "Da. Tu ai cartea. / Or, acesta este un păcat care nu se iartă/ nici chiar atunci când tu ești/ cel care i-a rezervat Lui Dumnezeu / bilet la TAROM, clasa a I-a, la cursa de seară.", în vreme ce nonșalant pretinde de ochii noștri ca ne relatează, bârfește aproape despre iubita care s-a m,ăritat cu avocatul snob, despre singurătatea fetei cu vestă de piele neagră și nostalgia după "domnișoare cu o mănușă neagră / pe mâna dreaptă."

Și așa se face că Mihai Goțiu scrie poezie, sau scrie, de la poezie la text, toată drama sa, a lumii și a unui Cluj recreeat între un Dumnezeu absent (minded) și Unul pe "care-L regăsești/ ba în fumul unei țigări/ ce stă să cadă din farfurioară/ care ține loc de scrumieră/ ori în aburul cafelei arabice, la ibric, /ori în zâmbetul fetei care doarme/ în patul din sufragerie visând".

Nora Vasilescu