Lucia Verona

Cu pluta pe Internet (3)

Scoala sărutului


 

Dinu LazarNu, acest titlu nu este inventat de mine, este titlul unei rubrici dintr-o pagină de Internet dedicată sărutului. Dacă nu mă credeți, nu aveți decît să căutați la adresa www.virtualkiss.com, acolo, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, sărutul este analizat, catalogat, definit, categorisit, acolo înțelegi că pînă acum ai fost un biet amator, un nenorocit de diletant care săruta așa cum făcea dl. Jourdain proză și asta, evident, nu e bine. Deci, mergeți la, școală, mergeți și învățați, învățați, învățați, cum spunea tovarășul Lenin în veacul care abia a trecut.

De la un mic pupic la sărutul adînc și total zis "French kiss", școala aceasta te învață totul despre buze și limbă, despre utilizarea organelor respective în toate variantele.

O singură omisiune am constatat în programa analitică (sau curriculum, cum e mai șic să-i spui acum) a școlii sărutului: nu se suflă nici o vorbă despre acel important element al vieții social-politice, pupatul în fund. Presupun că și aici există o tehnică, nu poți săruta oricum, oricînd și oricui respectiva parte anatomică. Dar cunosc destui specialiști în acest domeniu și sînt convinsă că se va găsi cineva dintre ei să se ocupe și de acest important capitol, pentru ca absolvenții școlii sărutului să fie pregătiți pentru viață.

Lucia Verona