Magdalena Marinescu

É pur si muove...

"Carte funciară" - un subiect fierbinte şi la ordinea zilei. Şi cine nu vrea, dar mai ales cine vrea să-şi vândă terenul sau casa năduşeşte alergând "după carte funciară" - adică după înscrierea proprietăţilor în noul sistem de publicitate ce-l înlocuieşte (altminteri, Slavă Domnului!) pe cel vechi, de transcripţiuni-inscripţiuni. Câţi dintre dumneavoastră, în timp ce stăteau la coadă (una dintre!..), nu şi-au dorit pentru o clipă să fie proprietari în Ardeal, unde sistemul cărţii funciare operează de peste un secol! E adevărat, luxul total ar fi ca operaţiunile de publicitate să se poată realiza prin intermediul Internetului, dar cum noi abia putem derula operaţiunile bancare în acest fel, veţi surâde probabil zeflemitor citind rândul de mai sus.

Dar iată că suntem martori la prima încercare oficială, în România, de a beneficia de avantajele enorme pe care le oferă Internetul în dauna birocraţiei. Deşi priveşte un domeniu relativ restrâns şi aparent arid, referindu-se doar la bunurile mobile, nu şi la cele imobile şi anume la regimul acestora ca garanţii, titlul VI din Legea 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice produce schimbări pe care le-am putea numi, fără teama de exagerare, spectaculoase, privite deopotrivă juridic şi din punct de vedere al tehnologiei informaţiei.

Minunea se numeşte Arhiva electronică de garanţii reale mobiliare. www.romarhiva.ro nu este o pagină oarecare de web, cum au atâtea instituţii ale statului. Înfiinţată prin lege, această arhivă nu reprezintă nici măcar o opţiune la vechiul registru de la judecătorie, ci înlocuieşte definitiv şi radical sistemul de publicitate mobiliară, sau, mai bine spus, îl "transferă" pe Internet.

Ca să simplificăm puţin lucrurile pentru necunoscători, este vorba de un registru de publicitate , ce se accesează pe Internet, în care sunt înscrise bunurile mobile date ca gaj pentru garantarea îndeplinirii unei obligaţii. Astfel, Icsulescu acordă lui Cutare un împrumut, dar îi cere acestuia să garanteze restituirea banilor printr-un gaj pus pe maşina sa. În cazul în care Cutare acceptă, Icsulescu înscrie în arhivă gajul pus pe maşină care astfel devine cunoscut publicului şi, în primul rând, oricărui potenţial creditor.

Dacă recapitulăm puţin parcursul pe care trebuia să-l facă Icsulescu pentru înscrierea gajului, veţi înţelege de ce considerăm că este vorba de o schimbare revoluţionară. Aşadar, el trebuia să se ducă la judecătorie şi să solicite judecătorului înscrierea contractului de împrumut în registrul de gajuri; judecătorul solicita, la rândul lui, dovezi că maşina îi aparţine lui Cutare (titluri, facturi), verifica legalitatea contractului de gaj, identitatea părţilor şi dispunea în cele din urmă înscrierea. Icsulescu se ducea apoi la grefier şi primea o ştampilă pe contractul de gaj, specificându-se amănuntele "tehnice" ale înscrierii (număr de înregistrare, dată, etc), amănunte care erau trecute şi în registrul de amaneturi şi gajuri. Foarte asemănător cu ce trebuia să facă cumpărătorul unei case până la apariţia cărţii funciare, nu?

Iată că din decembrie 2000, Icsulescu trebuie să se adreseze unui operator al arhivei electronice (operator al arhivei poate deveni orice persoană juridică şi fizică interesată şi care îndeplineşte o serie de condiţii ), arhivă aflată sub supravegherea Ministerului de Justiţie, iar gajul său (în afară de gajuri, în arhivă se mai pot înscrie privilegiile, hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, certificatele de depozit, precum şi obligaţiile de plată a impozitelor şi taxelor) va putea fi cunoscut de orice utilizator de Internet. Evident, înscrierea se face contra cost. Dar aşa se instituie şi regimul concurenţial între operatorii în arhivă, ceea ce înseamnă că unii dintre ei vor accepta (acceptă deja!) să se deplaseze ei la domicilul clientului pentru ridicarea documentelor ce trebuie înregistrate. Fără învoire de la birou, fără funcţionari indolenţi, fără cozi interminabile, fără nervi, nu vă rămâne decât să investiţi inteligent banii împrumutaţi. Mai puţin încântaţi sunt cei ce şi-au înscris deja gajurile la judecătorie, plătind pentru aceasta, şi vor fi nevoiţi a plăti din nou pentru a le înscrie în arhiva electronică.

Aşa că trebuie să recunoaştem că este vorba de ceva senzaţional din cam toate punctele de vedere. O schimbare de regim juridic ce implică aproape automat o schimbare de mentalitate. Ideea că Internetul este mai mult decât o imensă piaţă publicitară; că este un instrument de lucru, şi nu doar unul superior din punct de vedere tehnic. Nu este doar instrumentul folositor pentru că poate fi accesat de oricine şi într-o durată de timp adesea infimă. Ci în primul rând pentru că Statul demonstrează astfel că îl consideră suficient de sigur şi de demn de încredere pentru a i se putea încredinţa acte de interes public. Ceea ce înseamnă că ziua cărţii funciare pe Internet nu este nici ea departe. Faptul că de la Marea Unire ne-au trebuit cam 80 de ani ca să începem să unificăm sistemele de publicitate imobiliară din Transilvania şi din Regat cu drept cuvânt grăieşte că nu trebuie ne pierdem speranţa ...