Nora Vasilescu

Claudiu Mitan - Clonarea
Editura paralea 45, 1999


MitanClaudiu Mitan ne atrage într-un univers oscilant, între "copilăndria" legământului de taină cu floarea , al corturilor din ramuri de nuc și unul al adultului poet, retras în somnul cuvintelor/ca într-o pâlpâire de pești abisali, rătăcit într-o lume de locuri virane vânate/posibile incubatoare/în care ai putea să depui un semnal. Obsedat de puterea/ impotența/abuzul cuvântului, autorul pare într-un du-te vino al adopției, respingerii propriului scris.

Clonarea, care dă titlul volumului, e mai degrabă decât aluzia la un posibil final al iubirii, un fel de ființă a noastră cerească așa cum Tigrul și Eufratul odată aveau dublul lor într-o lume ideală. Numai că nu despre un context ideal este vorba în versurile aceste, ci despre înseși versurile, însăți ființa noastră de cuvinte și fragilitatea ei angoasantă, iritant-dulceagă asupra omului de carne căruia, revelându-i-se li se închină și le respinge pe rând. "Când se destramă cuvintele/când ele se oxidează/de prea multă tandrețe/eu stau pe malul opus"Mitan

Poate că totuși autorul a sacrificat din selecție structurii-poem a ciclului (Copilăndria, Dragostea noastră, Clonarea) fiindcă volumul, neavând căderi propriu-zise, conține și piese oprite parcă din creștere, ca și când ar fi fost de la început sădite pe un strat subțire, iar acum au dat de nisip. Așa de pildă se întâmplă în "Alge"-le create de cuvânt dar din care, estetic, nu mult rămâne afară de mirarea artistului, bună sămânță de poem, prea puțin transmisă.

Mai puțin scriitor de poem, cât de volum, C.M. se adaugă sieși într-un singur discurs, titlurile nefăcând decât o formă de metapoetică.

Dan Iancu