Nora Vasilescu

Aurel Pantea - O victorie copleșitoare
Editura paralea 45, 1999


PanteaPăcătuirea bântuie și volumul (al V-lea) de poezie al lui Aurel Pantea, deși autorul dă înapoi speriat "că prea mult se scrie/că se vorbește cu desfrânare" (p.37) crezând că "toate în jur/au obosit să semnifice" (p.35). desigur că, așa cum notează și prefațatorul volumului, dl. Ion Pop, este vorba de "o ființă (...)gramaticală sau de limbaj" și de păcătuirea ei adică, dar, în ceea ce ne privește, credem că golul dintre lume și cuvânt îl suge pe artist și acesta nu are armele potrivite imersiunii pe care singur și-o propune.

Exploatarea Bibliei, în cazul acesta, devine obositoare și deja înglobarea Cărții Sfinte cu efect sigur asupra discursului poetic, dar mai ales asupra cititorului creștin, nu mai e decât loc comun. Trăim, cu siguranță, decenii obsedate de credință, dar, dacă o anume înțelegere a poeziei are loc numai prin context, să ajungem ca orice înțelegere să fie condiționată de acesta face textul să-și piardă atributele. Și rezultatele se văd când lectura se împiedică în banalități ai putea să renunți și nu poți / undeva trebuie lepădate fețele murdare (p.23) și încrâncenări cu iz de liceu și totuși mereu te întorci, ori în enumerări fără creștere, efect cumulativ, asociativ, ori... în cele din urmă, orice scop estetic: Și suprafețel, și volumele, și Panteagolurile, / gesturile, fețele/au fost fragede când arsura nopții concentrate/(...) căuta parola.

Obsesiile tematice identificabile (parolele, fața) nu salvează ciclul de poeme dintr-o medie prea puțin aurită, cum n-o fac nici cele câteva răbufniri senzuale, din păcate lipsite de forță, in-credibile: Salvareae violentă/ trupul fluid, acum, phallus.

Dacă Aurel Pantea ar fi fost un debutant la șaisprezece ani poate că "O victorie copleșitoare" a sa ar fi putut fi o promisiune, așa rămâne să-l așteptăm cu un următor volum de poezie.

Dan Iancu