Dan Iancu

Smaranda Cosmin - Summa poetica
Editura paralela 45, 1999
Antologie

 


Antologia Smarandei Cosmin, Summa poetica, seamănă mai mult cu un volum de versuri mai aproape de o voce fără multe posibilități de diferențiere a discursului. Dacă nu întotddeauna putem vorbi de evoluție sau mai corect spus de o căutare la nivelul aprofundării limbajului, aici este poate doar o continuare și nu cred că vom putea spune direct vârsta sau sexul final al poetului. pentru că de fapt suntem împreună cu o altfel de petrecere a timpului unde subiectul e de fapt cel care este desfăcut monocord, aceasta nu înseamnă plictisitor, desfășurat ca un giulgiu sfânt la care se cade să contemplăm fără îndoieli sau discursuri explicative. de aici poate uneori brusca părăsire a textului, aplecarea spre un soi de melodramatice stări, pendulând între o adolescență uneori mistică și o maturitate fără elan, mai mult glorificând decât analizând. "Trimite în fine o rază/ Și spânzură-mă pentru ultima oară/ De lacrima gigantică/ A învierii tale.

Jocurile grafice sunt și ele la fel de prezente în prima carte, din 1983, Aventura, ca și în ultima din 1998, Viața după Benjamin (inexistentă pe coperta 4). Uneori nu am înțeles de ce se strigă, și mi s-a părut un fel de grafie periculos activată doar pentru a crea false cereri de sensuri. De altfel selecția scoate la iveală mai mult aplecarea spre un anumit fel de texte, pasional referite și în poezie, nu numai în profesie. "...Ceva rămas mai pâlpâie-n vitralii/ Croix de la Rose... Ori poate Quintesența."

Sunt două lucruri care m-au făcut să nu abandonez volumul înainte de final. pentru că Smaranda Cosmin este un poet care se citește în doze mici ca să nu te surprinzi adormit de un melos repetitiv. Cele două ar fi după părerea mea, surprinzătoarea ironie, blândă, duioasă parcă, ca un zâmbet de sfânt ce nu ridică piatra ("Arta gropiței în bărbie/ De-acolo am deprins-o și țimbalul/ și pervertirea mâțelor spartane") și o muzicalitate deosebită în tonuri sumbre, unori mizând pe efecte de tăietură ("Doamne, îndură-te de această Casandră, / Doamne acoperă faptele/ Cu zăpadă...) sau lăsând versul să respire adânc (...Aștept și uit și masacrez cuminte/ Monștrii pierduți în alte labirinte").

Uneori ești enervat de modul de a alege cuvintele, prețios sau exaltat, tezist evident ("Și în loc de leagăn îi cioplesc o cruce") și devii agresiv față de prea poeticele truisme culese parcă dintr-un oracol de liceeană ("o corolă uscată"), dar poate aici stă însăși trăirea acestui tip de glas egal între aceeași existență.

Dan Iancu