Dan Iancu

Dima Bicleanu - Buimatic de lume
Dima Bicleanu - Buimatic prin lume, roman
Editura Polirom - 1999


Motto:

"Continuau să urce dealul verde
fără să vorbească,
mișcîndu-se descompus, ca niște siluete luminate
de un stroboscop cu lumină albastră, pipăind poteca
moale cu bețele "cîinești",
batoane de acadea multicoloră,
pe care pămîntul reavăn le sugea senzual,
serios, ca un copil precoce."

citat întâmplător așezat așa de mine

Nu sunt nici pe de parte ceea ce s-ar numi un critic în adevăratul sens al cuvântului și cu atât mai mult, fiind împrăștiat, nu am de gând să urmăresc să dovedesc ceva. Stând comod în baie cu capul la un al milion de amănunte ce se perindă între silabe virgule divagații, acest roman mi se potrivește perfect și cinstit să fiu nu îmi dau seama unde divagațiile autorului se termină și unde rămân singur privind la apa care curge într-o cameră de baie alba lucioasă email despărțit în dretunghiuri ca o ciocolată glazurată cu...

Să fac referințe. O critică seriosă ar face trimiteri comparând așezând răftuind cu îndârjire uitând să se mire. Eu încă mă mir și din când în când deschid cartea și citesc la întâmplare să alunec dintr-un lucru într-altul ca într-o facere continuă, deși o facere cum scrie la carte înseamnă o despărțire. Aici aluneci. Treci fără să vrei și oricât de concentrat ai fi te pomenești trezești vorbind despre altceva brusc și încercând să refaci traseul aluneci în altă poveste în altă lume.

Cheia. Unii caută ascunse cetiri sub molcoma parcurgere a cuvântului. Ce idee minunată. Un om un cuvânt. Traducerea directă a dictonului german dă naștere la ideea că un om într-o viață crează un cuvânt. Unul singur. să revin la chei. Nu nu știu despre ce cheie e vorba. Mă lasă al dracului de rece. Eu mă mișc o dată cu povestea, are sau nu are e altă poveste. N-are. Să nu uit comparația cu Cireșarii. Poate o să mă înjure careva, dar asta e. Aș putea preciza că... dar ce rost are? Nu e ceva peiorativ ci o stare. Aaa. Îmi dau seama că o cheie ar putea fi Yellow Submarine. Oare:)))?

Muzica. Ei da aici mai venim de acasă. Uneori parcă ar fi ceva din dorința de a scrie poezie. Ritmul? Referirile? Cuvintele în mod sigur și alunecările neîntâmplătoare. Dar și frazele ample cu volute de explicații cu o precizie ciudată a punctuației. Un fel de hiperrealism gramatical aplicat unei nestăvilite pofte de mângiat cuvinte.

Mângîiere am zis. Povestea e și nu e. Iubirea e și nu e. Foarte riguros e sistemul. Așa se va fi simțit ți el în Creație. Divagând de unii singur. ei este unicul, atât de singur încât ți se par că-și vorbesc sieși. Nu am făcut nici măcar o greșeală de gramatică. E dureros să creezi. Un gest. Lumină.

Și văzurăm că scrisa e bună... Și era seară și se făcu dimineață și ne făcurăm de-o zi.

Dan Iancu