Nora Vasilescu

Romulus Bucur - Document:Done
Romulus Bucur, cîntecel(e) fast-food poems,
Editura PARALELA 45, 1998, colecția '80


Cauți ce cauți până descoperi că ceea ce te frământa se află acum doi ani. La Arad, de exemplu, într-un volum pe care degeaba mergeți la Dalles că nu îl veți mai găsi și, chiar dacă l-ați căuta știind că este colo, cu greu ar fi de văzut cotorul transparent, pe al cărui spate homepage.netscape.com se lăfăie anunțând calm în subsol că Document:Done.

Și n-am lăsa cartea (cărticica, la urma urmelor, căci poetului nu-i e teamă de diminutive) bine din mână că am și apuca-o din nou, ca în filmele cu gaguri în care soțul înșelat trece politicos pe lângă amantul din dulap salutând distrat ca, abia după un pas sau doi, să se producă declicul cerebral care declanșează pe mai departe acțiunea. Fiindcă între header-ul netscape-ist și subsolul done al paginii se-ntinde un "cântecel (de cibernaut), nu doar o poezie, ci o poezie hipertext, cu trei legături care să ne lase frustrați, destul cât să deschidem volumul măcar din curioziattea de a vedea unde duc.

Cum cândva concretiștii nu se fereau de prune și de roabă, Romulus Bucur face tentativa supra-încărcării semantice a clișeelor curente. Cititorul neatent poate să alunece pe ghețușul poncifei prefăcute la fel de bine în lectură naivă, cât și în cheie cultă, fiindcă, într-o altă extremă față de înjurătorii de manele, americani și telenovele, poetul și le asumă pe toate, le ia la spinare ca să le redistribuie într-o combinatorică proprie ce înțelege o revalorizare: hamburgheri cu icre negre.

Poemele fast-food nu sunt nuci așa ușor de spart cum ar zice englezul deși praf în ochi primim încă de la titlu (cu avertismentul de rigoare din grafia acestuia). Ele par a ne provoca să nu mai citim sintagme, cum de mult ne-am învățat, ci contexte.
Internetul e scuturat/scotocit ca o pânză de păianjen, dar în care s-ar fi împrins numele iubitei, al unui zeu absent, ori chiar al cititorului de hamburgheri multimedia. Ridurile din jurul ochilor sunt fine, dar degetele mângâindu-le ușor scriu chipul. Iar exemplele pot continua îndelung.

Resemantizarea nu se lasă numai în voia contextualizării metaforice, ci ține și de un anume personaj - auctorial câteodată - căruia îi plouă mereu peste câinii ciuciți la colț de stradă prin întuneric, epste speranța ca un pisoi cu ochii lipiți/încercând să înoate într-o/găleată cu apă, dar în care el, personajul, își fluieră melodioasele preferințe ale iubitei cățeii muzica simfonică și florile. Între poezie, noi și poet, personajul cu pricina, autodescris ca adolescent nedus la femei se joacă pornind de la femeia MRP-istă (ciorapi negri de plasă/curul îi iese în relief) până la pedofilul incert dintre parc și imaginație.

Cât de mult îi reușește poetului acest pariu nu este o afirmație de făcut aici și acum, ci mai degrabă un adevăr susceptibil de gradație. Ceea ce se vede din chiar perspectiva imediată sunt dechideri memorabile, sintagme totuși, care supraviețuiesc cu sau fără contextul minuțios (și melodios) pregătit de scriitor.

te apropii lent fără/mișcări bruște îi/dai de mîncare și/te retragi îi vorbești/blînd încet/vocea/ți se transformă în tors/apoi în mieunat sfîșietor.

Nora Vasilescu