Grișa Gherghei

Constantin Daradici

 


Constatin Daradici

București, Str. Argentina nr. 39, sector 1, cod 71206, tel.679.77.0

Născut 1 august 1948 în București.Absolvent al Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" București, secția Pictură, profesori: Alexandru Cumpătă, Corneliu Baba, Gheorghe Șaru, Constantin Crăciun. Membru al U. A. P. din România.

Expoziții personale:
1983 Galeria "Hanul cu Tei" București;
1985 Galeria Nouă Oradea;
1986 Galeria de Artă Iași;
1992 Galeria 'Orizont" București;
1993 Galeria "Orizont" București;
1993 Teatrul "Nottara" București;
1996 Reșița;
1997 Galeria " J.L. Calderon" București;
1997 Casa Americii Latine București;
1997 Muzeul de Artă Constanța
2000 Galeri "Căminul Artei" București

Expoziții de grup:
1992 Bankoop București;
1992 Fundația "Sf. Vineri" București;
1994 Galeria "Simeza' București;
1998 Galeria "Simeza" București;
1998 Vasby International Miniart Bienal 98 Stockholm
Suedia.
Lucrări în colecții particulare din: România,Austria, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Iugoslavia, Israel, Japonia, Coreea de Sud, Canada, Spania, Olanda, Suedia, Australia, S.U.A., Turcia.
1.

Picturi de Constantin Daradici

Constantin Daradici fumează și tace, vorbele lui sunt atârnate peste tot în atelier. Dacă e de bine, flori, dacă clipa e prea lungă, cai, drumuri, păduri iscodite de cer, în fel și chip, cu lumini de subașezare, dacă nu-i dacă, urmează o tăcere în grund până începe să ningă. Însfârșit, ajungem și noi la o casă în rame care, desigur, păstreză un foc de butuci pentru cei care vin de departe, poate , chiar din amintiri.

A nins, oasele copacilor abia se mai văd, ferestrele au un fel de dojană în a în alb și nu știu de unde Doamne, se depune un roșu de sânge de pui de țară hrănit cu boabe din palmă, un roșu care nu se potrivește, dar se atașează neistovit. Am văzut și o urmă care ținea loc de ușă, o urmă mov de pas cu pricină la votcă. Ce să mai zic, de această căpiță de fân, aur subțiat cu miere, cine se ascunde în ea nu va fi găsit de jandarm, nici de popă, va trece și el, pe acolo, stropind din busuioc și dumitrice.

Pe unde s-o fi dus femeia asta, a întins rufele pe culme, le-a pus un par de bătaie să țină la vânt și nu-i. Culorile își fac de cap prin curte, că și ele tot niște femei sunt, tot zeamă de coastă, cine aduce lumina, aduce și iertarea. Ferestrele sunt date cu sineală, n-ai cum să vezi ce se petrece înăuntru, s-ar putea mai pe târziu de toamnă,să apară pe culme și primele straie de ploaie ale micuțului corăbier. Să-l cheme Gabriel ca pe fiul lui Constantin, pentru că el a născocit tabloul cu pensula lui cu ochi.

Daradici pictează cu școală, dincolo de școală, nu-l trage curentul, între curente, pictura lui eliberează tot ce atinge, el plătește cu suflet un copac vorbitor, e un fel de "iubește și fă ce vrei." Pădurile lui Constantin sunt tainice și blânde, nu prevestesc decât o nostalgică trecere a timpului, ne putem lăsa copii fără nici o grijă în pădurile lui, singurul lucru care se poate întâmpla e să învețe un nou alfabet de pe aripile fluturilor.

Cine are o astfe de pădure la perete e aproape un Preafericit.