Constantin Daradici

Constantin Daradici

Constatin Daradici

Bucureşti, Str. Argentina nr. 39, sector 1, cod 71206, tel.679.77.0

Născut 1 august 1948 în Bucureşti.Absolvent al Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" Bucureşti, secţia Pictură, profesori: Alexandru Cumpătă, Corneliu Baba, Gheorghe Şaru, Constantin Crăciun. Membru al U. A. P. din România.

Expoziţii personale:
1983 Galeria "Hanul cu Tei" Bucureşti;
1985 Galeria Nouă Oradea;
1986 Galeria de Artă Iaşi;
1992 Galeria 'Orizont" Bucureşti;
1993 Galeria "Orizont" Bucureşti;
1993 Teatrul "Nottara" Bucureşti;
1996 Reşiţa;
1997 Galeria " J.L. Calderon" Bucureşti;
1997 Casa Americii Latine Bucureşti;
1997 Muzeul de Artă Constanţa
2000 Galeri "Căminul Artei" Bucureşti

Expoziţii de grup:
1992 Bankoop Bucureşti;
1992 Fundaţia "Sf. Vineri" Bucureşti;
1994 Galeria "Simeza' Bucureşti;
1998 Galeria "Simeza" Bucureşti;
1998 Vasby International Miniart Bienal 98 Stockholm Suedia.

Lucrări în colecţii particulare din: România,Austria, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Iugoslavia, Israel, Japonia, Coreea de Sud, Canada, Spania, Olanda, Suedia, Australia, S.U.A., Turcia.

Constantin Daradici fumează şi tace, vorbele lui sunt atârnate peste tot în atelier. Dacă e de bine, flori, dacă clipa e prea lungă, cai, drumuri, păduri iscodite de cer, în fel şi chip, cu lumini de subaşezare, dacă nu-i dacă, urmează o tăcere în grund până începe să ningă. Însfârşit, ajungem şi noi la o casă în rame care, desigur, păstreză un foc de butuci pentru cei care vin de departe, poate , chiar din amintiri.

A nins, oasele copacilor abia se mai văd, ferestrele au un fel de dojană în a în alb şi nu ştiu de unde Doamne, se depune un roşu de sânge de pui de ţară hrănit cu boabe din palmă, un roşu care nu se potriveşte, dar se ataşează neistovit. Am văzut şi o urmă care ţinea loc de uşă, o urmă mov de pas cu pricină la votcă. Ce să mai zic, de această căpiţă de fân, aur subţiat cu miere, cine se ascunde în ea nu va fi găsit de jandarm, nici de popă, va trece şi el, pe acolo, stropind din busuioc şi dumitrice.

Pe unde s-o fi dus femeia asta, a întins rufele pe culme, le-a pus un par de bătaie să ţină la vânt şi nu-i. Culorile îşi fac de cap prin curte, că şi ele tot nişte femei sunt, tot zeamă de coastă, cine aduce lumina, aduce şi iertarea. Ferestrele sunt date cu sineală, n-ai cum să vezi ce se petrece înăuntru, s-ar putea mai pe târziu de toamnă,să apară pe culme şi primele straie de ploaie ale micuţului corăbier. Să-l cheme Gabriel ca pe fiul lui Constantin, pentru că el a născocit tabloul cu pensula lui cu ochi.

Daradici pictează cu şcoală, dincolo de şcoală, nu-l trage curentul, între curente, pictura lui eliberează tot ce atinge, el plăteşte cu suflet un copac vorbitor, e un fel de "iubeşte şi fă ce vrei." Pădurile lui Constantin sunt tainice şi blânde, nu prevestesc decât o nostalgică trecere a timpului, ne putem lăsa copii fără nici o grijă în pădurile lui, singurul lucru care se poate întâmpla e să înveţe un nou alfabet de pe aripile fluturilor.

Cine are o astfe de pădure la perete e aproape un Preafericit.