Constatin Abăluță
Poezia româna după proletcultism
antologie comentată
Editura Ex Ponto, Constanța, 2000
 

 

E vorba despre o carte lungă și lată, o carte de peste 1200 de pagini, în două volume și o singură viteză. În ultima vreme au apărut mai multe astfel de crestomații fară ca ele să rezolve nici problema necesității lor și nici măcar să înlăture pericolul că ar fi vorba de una și aceeași literatură. Unele au stârnit mânia și pe bună dreptate, nu pomeneau unele nume sonore și reprezentative pentru corcitura derivată din împerecherea unui poet cu o betonieră politică, iar altele doar surâsuri cianurate fiind vorba de chestiuțe partizane declarate. Să ne adunănăm și noi acolo, să ne vadă lumea în sumar, uneori chiar în suman. Toate acestea asociate cu venirea lui 2000 - sfârșitul lumii, dau un oarecare frison.

Trâmbițata scară a valorilor a rămas mereu pe fundul mlăștinos al traziției de la un sistem totalitar la un sistem de abureală cu vapori democratici. În cazul de față, antologia lui Abăluță încearcă cu onestitate să comenteze un deceniu, un cot din țesătura ciudată a anilor 60-70. Constatin Abăluță, un scriitor cu lecturi poetice vaste, cu un , simț critic absolut remarcabil, el însuși fugit din drojdia prolecultistă ca dintr-un cuib în flăcări, reușește să adnoteze 111 nume, din literatura română contemporană, cu scurte comentarii pertinente, ilustrând totul cu texte alese cu devotament față de un singur criteriu și anume;"

Am căutat poeziile personale ale fiecărui autor, cele în care să se vadă firescul inventat al lui și numai al lui, lucruri văzute, simțite, gândite numai de el; viul, neprevăzutul, insolitul lirismului, nu decorativul cuminte, leneș-impersonal." Este mai mult decât trebuia ca să ne dăm seama , că acest lucru nu a fost deloc ușor.

Eu cred că demersul domnului Constantin Abăluță este o reușită, chiar mai mult decât atât, este un caz de tămăduire.