E vorba despre o carte lungă şi lată, o carte de peste 1200 de pagini, în două volume şi o singură viteză. În ultima vreme au apărut mai multe astfel de crestomaţii fară ca ele să rezolve nici problema necesităţii lor şi nici măcar să înlăture pericolul că ar fi vorba de una şi aceeaşi literatură. Unele au stârnit mânia şi pe bună dreptate, nu pomeneau unele nume sonore şi reprezentative pentru corcitura derivată din împerecherea unui poet cu o betonieră politică, iar altele doar surâsuri cianurate fiind vorba de chestiuţe partizane declarate. Să ne adunănăm şi noi acolo, să ne vadă lumea în sumar, uneori chiar în suman. Toate acestea asociate cu venirea lui 2000 - sfârşitul lumii, dau un oarecare frison.

Trâmbiţata scară a valorilor a rămas mereu pe fundul mlăştinos al traziţiei de la un sistem totalitar la un sistem de abureală cu vapori democratici. În cazul de faţă, antologia lui Abăluţă încearcă cu onestitate să comenteze un deceniu, un cot din ţesătura ciudată a anilor 60-70. Constatin Abăluţă, un scriitor cu lecturi poetice vaste, cu un , simţ critic absolut remarcabil, el însuşi fugit din drojdia prolecultistă ca dintr-un cuib în flăcări, reuşeşte să adnoteze 111 nume, din literatura română contemporană, cu scurte comentarii pertinente, ilustrând totul cu texte alese cu devotament faţă de un singur criteriu şi anume;"

Am căutat poeziile personale ale fiecărui autor, cele în care să se vadă firescul inventat al lui şi numai al lui, lucruri văzute, simţite, gândite numai de el; viul, neprevăzutul, insolitul lirismului, nu decorativul cuminte, leneş-impersonal." Este mai mult decât trebuia ca să ne dăm seama , că acest lucru nu a fost deloc uşor.

Eu cred că demersul domnului Constantin Abăluţă este o reuşită, chiar mai mult decât atât, este un caz de tămăduire.