Iolanda Malamen este o poetă remarcabilă, pentru că talent au toţi, chiar şi cei fără de talent, care s-a apucat să scrie proză. Trădarea vine de unde nu te aştepţi, ea scrie tot poezie, dar o "destramă" pe fir lung. Această poveste de dragoste cuprinde o parte din "snoavele" secolului al şaptesprezecelea spaniol, de la groapa de gunoi a cetăţii, aflată sub pecete regală (deci postciumă), până la demolarea unui teatru cu replici dubioase şi sugrumări.

O replică dubioasă nu însemna mare lucru, dar cum pe vremea aceea se dădeau foarte multe şuturi în fund, cineva mai nimerea şi câte un obraz la îngrămădeală. Plata se făcea într-o linişte de tablou nobiliar. "Un teatru trebuie să aibă regulament de fucţionare. cu haos şi nebunie sântem ai nimănui, conchide Felipe." Ca atare: " Teatrul trebuie ferit de foc, gunoaie, murdărie de câine şi de pisică, de nebuni, de felceri care vor să ia sânge, de femei care stau să nască, de suliţaşi, cai, măgari, carâri, piraţi, dezertori, de copii sub zece, de shilozi, de evrei, de leproşi, de suspecţi, de prostituate cu căutătură dulce." Într-o asemenea situaţie, azi, chiar sub timpul de sub unghie, sălile ar rămâne goale.

Dincolo de dantele , păduchii epocii se ascund în grund şi devin licurici cu înţepătura globală. Dragostea dintre piticul Felipe, "uşier al camerelor prin care umblă şobolanii cu uitătura ciudată" şi Margherita, " femeia cu mers de târfă", ciupeşte lacrima. Piticul nu are cocoaşă, nu presupune amor năpraznic, ci simţire şi acomodare. Margherita cu mirosul bordelului în nas, descoperă relaţia cu nuntă. O fericire subţire, de borangic, dar fericire. Marea reuşită a Iolandei constă în ploaia de atmosferă. Nume proprii, tablouri autentice, grile de epocă, nimic neo, totul cripto. O duioasă amăgire în căutarea lui Dumnezeu.

Dona Celesta o actriţă adunată, parcă, într-o firavă aşteptere se stinge la mănăstirea Călugăriţelor Desculţe. Această femeie licăreşte în carte ca o stea pe care o vedem şi nu e. A născut Margherita. Epilog. "Astăzi, în ajunul Sărbătorii celei Mari a Învierii Domnului, un tablou al lui Diego Hernandez, în care o femeie îmbrăcată în veşminte de satin purpuriu ridică deasupra capului un prunc cu scutecele alunecându-i pe picioruşele dolofane, a fost vândut la o licitaţie londoneză, cu fabuloasa sumă de 3 milioane de dolari." Ce vremuri!