Iolanda Malamen
Felipe și Margherita
Editura Micimari, 2000
 

Iolanda Malamen este o poetă remarcabilă, pentru că talent au toți, chiar și cei fără de talent, care s-a apucat să scrie proză. Trădarea vine de unde nu te aștepți, ea scrie tot poezie, dar o "destramă" pe fir lung. Această poveste de dragoste cuprinde o parte din "snoavele" secolului al șaptesprezecelea spaniol, de la groapa de gunoi a cetății, aflată sub pecete regală (deci postciumă), până la demolarea unui teatru cu replici dubioase și sugrumări.

O replică dubioasă nu însemna mare lucru, dar cum pe vremea aceea se dădeau foarte multe șuturi în fund, cineva mai nimerea și câte un obraz la îngrămădeală. Plata se făcea într-o liniște de tablou nobiliar. "Un teatru trebuie să aibă regulament de fucționare. cu haos și nebunie sântem ai nimănui, conchide Felipe." Ca atare: " Teatrul trebuie ferit de foc, gunoaie, murdărie de câine și de pisică, de nebuni, de felceri care vor să ia sânge, de femei care stau să nască, de sulițași, cai, măgari, carâri, pirați, dezertori, de copii sub zece, de shilozi, de evrei, de leproși, de suspecți, de prostituate cu căutătură dulce." Într-o asemenea situație, azi, chiar sub timpul de sub unghie, sălile ar rămâne goale.

Dincolo de dantele , păduchii epocii se ascund în grund și devin licurici cu înțepătura globală. Dragostea dintre piticul Felipe, "ușier al camerelor prin care umblă șobolanii cu uitătura ciudată" și Margherita, " femeia cu mers de târfă", ciupește lacrima. Piticul nu are cocoașă, nu presupune amor năpraznic, ci simțire și acomodare. Margherita cu mirosul bordelului în nas, descoperă relația cu nuntă. O fericire subțire, de borangic, dar fericire. Marea reușită a Iolandei constă în ploaia de atmosferă. Nume proprii, tablouri autentice, grile de epocă, nimic neo, totul cripto. O duioasă amăgire în căutarea lui Dumnezeu.

Dona Celesta o actriță adunată, parcă, într-o firavă așteptere se stinge la mănăstirea Călugărițelor Desculțe. Această femeie licărește în carte ca o stea pe care o vedem și nu e. A născut Margherita. Epilog. "Astăzi, în ajunul Sărbătorii celei Mari a Învierii Domnului, un tablou al lui Diego Hernandez, în care o femeie îmbrăcată în veșminte de satin purpuriu ridică deasupra capului un prunc cu scutecele alunecându-i pe piciorușele dolofane, a fost vândut la o licitație londoneză, cu fabuloasa sumă de 3 milioane de dolari." Ce vremuri!