Mircea Ivănescu

Seară

și pe urmă, se face seară, și eu, tăcut, adăstând
lângă un zid pe unde am mai trecut altădată,
și nu răspund nici un gândvântului, cu înciudată
rotire prin pietrele străzii- ascultând
foșnetul vremii mereu reînceput
prin grădină, în spate-și ne mai
crezând că înseamnă ceva - și mai
coborând în jur un urrât
lent cuprinzând acuma fereastra oarbă
a casei de peste drum.
se cerne încet un înrăit fum
de ploaie care începe să soarbă
contururile lumii de acuma, și le destramă,
și timpul se strânge încet, ca p uriașă palmă.

Dimineață cu ploaie

s-a făcut frig, și plouă- ploaie de toamnă,
dar foarte rece- căci de fapt o ninsoare
încă neajunsă în alb, dimineață de tot,
în cârciumă, stau lângă masa mea,
în picioare,și beau din pahare rotunde- țuică.
unul din ei, cel mai tânăr, spune: "ați văzut
varza? era- uite, așa, varza" ( arată o clipă
cu mâinile depărtate- apoi îl văd cum și le stânge,
și le masează încet- i-au înghețat mâinile.
o, dar eu știu cum îngheață mâinile, am văzut-o,
diminețile când se întorcea în camera ei
în dormitor, cum îi spuneam în copilărie,
lângă oglindă- și apoi, trăgându-se lângă sobă,
își freca mâinile ridicate, și sufla
în pumni- o dureau, sigur, mult, mult,
încheieturile degetelor, avea reumatism.
acuma observ asta la un străin.) și plouă,
și plouă.

Mopete și ipostazele

mopete srie un poem despre mopete
stând la masă în local, scriind aplicat
un poem despre mopete- ( mopete are pe masă un tom complicat
cu minunății despre evul mediu- și pete
de cerneală pe degete, de mult ce-și scoate notițe).
mopete din poemul pe care îl scrie el însuși
își face închipuiile lui despre dânsul și
crede că este independent- însă bufnițe-
semne ale rațiunii- îl pândesc pe propria lui frunte,
pentru că ele știu că el este doar creație
care depinde de orice măruntă aberație
a lui mopete, când vrea să se încrunte
fără motiv, - și îl uită. mopete s-a răsturnat.
care din ei? el- celălalt? celălalt?

Nocturnă

Să povestim cum a fost când mopete
într-o altă noapte, întorcându-se către casă,
a văzut o umbră care se tot căznea să0i repete
mișcările pe câte un zid. mopete ca să
scape de ea se tot ferea de felinare.
însă simțea cum umbra îi dădea târcoale sub cercul
aruncat de becul viitor, să-i sară în spinare
și, cine știe ce să-i sufle în ureche. bercul
gând al lui mopete se sfia să-și închipuie
exact cum fiecare din vorbele umbrei
avea să-și protubereze colți pe care să-și puie,
el, mopete, ca pe un cuier, păreri și opinii
întunecoase, mopete vroia mai degrabă să scape sumbrei
închipuiri despre umbră, să se facă linii paralele, linii.

prezentarea tinerei nefa

tânăra nefa în fond nici nu are vreo vină
că mopete nu știe ce vrea, mopete e abstras
acum în niște gânduri cu o atâta de fină
melancolie în fiecare din ele până și cel mai distilat înțeles,
tânăra nefa pentru mopete e o frunză,
( în verdele ei ar fi avut timp să se ascunză,
dacă ar fi vrut). mopete nu a ales
să spună că nu știe nici el
ce vrea- așa s-a nimerit- să nu știe nici cel
mai simplu gest pe care are să-l facă.
tănărea nefa degeaba e-acuma posacă.
mopete are altele acuma pe cap- se furișează
spre bufetul termita- își amintește cum era acolo- visează.