Nicolae Prelipceanu
Ce-ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu
Editura Eminescu, 1999 Colecția Poeți Români Contemporani

 


Niclae Prelipceanu este un om care nu a stat prea mult într-un loc, chiar atunci când era călduț ca blana unui câine. S-a născut la Suceava, acum, e aici în București, lângă umărul nostru. Din această antologie ne privește un bărbat cu alură sportivă, oarecum încurcat de propria lui înălțime.

Acum, că ne-am cunoscut putem sta de vorbă, puteam sta de vorbă și fără să ne cunoaștem pentru că: "Deschizi o carte veche/ și îți citești în ea/ biografia/ nu mai e nimic de făcut/ stai și aștepți/ ca vântul/ să întoarcă singur/ ultima foaie" Poezia lui Nicolae Prelipceanu pare scrisă între două trenuri, între sens și nonsens, numele gării nici nu contează, gara în sine nu e mai mult decât o foaie de hârtie:"Despre dorința de a scrie a omului/ nu știu dacă s-a scris ceva egal ei" E o măsură care face din poezia lui Prelipceanu o cauză cu fântână, se poate bea fără sete.

Și totuși îl surprinzi, uneori, cu frunze pe ochi:" La luat un val și l-a dus/ pe fața mea nici un strop de apă sărată" Pentru poet mișcarea pare să fie o obsesie, ca și cum mișcarea vine la un moment dat, când nici nu te aștepți:" O da a interveni și mișcarea/ a intrat și ea în obiceiurile lui" Iată și spaima de moarte jucată:" Mi s-a spus că voi putea pleca/ cel mai târziu la sfârșitul vieții mele/ și am început să întreb/ în dreapta și-n stânga/ dacă nu e prea devreme/ Prea devreme dragul meu/ nu e niciodată/ mi s-a răspuns/ prea târziu se mai întâmplă/ uneori să fie/ Prea devreme dragul meu/ nu e niciodată" Cât despre fericire:" Se spune că oamenii de zăpadă sunt fericiți/ nu / nici ei nu sunt fericiți"

Despre iubita din tinerețe aflăm un lucru înspăimântător:..."și am impresia că ea mă naște" Se pare că femeia e prea ascunsă pentru Prelipceanu , atunci când nu e mamă, când nu are o adresă precisă. Iubita e doar o vorbă în poezia lui, aprope un regret. Oare de ce ? Umbra fostelor iubiri e atât de deasă, încât iluzia devine imposibilă. Fără iluzie , chiar trupul unei femei devine o coacăză. În rest Nicolae Prelipceanu rămâne deschis tuturor marilor întrebări, răspunsurile însă sunt rodul unei mari însingurări. Nu cred că despre teamă e vorba atunci când vrei să ai aproape epavele visurilor tale.