O carte frumoasă ca o speranţă definitivă. Aceste cuvinte nu au prea multe lucruri în comun. Speranţa înseamnă a nu a avea încotr-o. Cuvântul definitiv conţine până la ultima literă o relativitate periculoasă. Cât despre frumos-frumoasă, numai de bine.

Am început prin a spune aproape nimic, pentru a realiza un contatact cu prefaţa lui Grigurcu. Asta nu înseamnă ceva rău, Grigurcu este un meşter în materie, el realizează legături "clandestine" , fără a periclita destinul poetic.

Nora Iuga este o poetă deschisă, care nu face feţe, cu atât mai puţin pre-feţe, ea intră în poezie cum intră trupul în apă, cu un neistovit gând de înec. Atâta timp cât există maluri, trebuie să acceptăm că unii trăiesc în mediul în care alţii mor. Fără instrumente de "tortură" estetice, voi încerca să mă "leg" de poezia Norei Iuga numai cu sufletul, cu un fel de "iubeşte şi fă ce vrei". Bărbaţii care au stat în prejma Norei au făcut parte, parcă, dintr-o familie de plopi fremătători. Înalţi şi osoşi, unduind din vârfuri vorbe ocolitoare, ascunzând cuiburi de iubire şi dans, muzicanţi după urechia frunzei, gata oricând să-i numere degetele mângăietoare. "Băieţii ăştia slabi/ care seamănă cu mine;/ bărbatul meu/ şi vânzătorul de lămâi/ şi muzicantul şi şoferul,/ scheletele astea frumoase/ cu flori la încheieturi,/ prăbuşite sub povara lebedelor/ care le cântă în cârcă,/ cum îngenunche seara/ înainte de a-şi face crucea/ pe pântecul meu/ şi-alunecă în mări ca peştii prelungi şi galbeni, / cu fruzele lunii fanate,/ trecând mereu peste mine/ fără să-mi mişte lumina." (Băieţii ăştia slabi)

Iată şi un portret al soţului, poetul George Almosnino, un învinuit celebru cu scară interioară şi penumbre: "El era totdeuna cuminte/ şi cu mâinile legate de picoare/ se-nvârtea covrig/ pe-o osie de căruţă/ şi nu scârţâia nicodată./ Numai noroiul/ când îi intra în gură/ făcea oac, oac şi devenea broască./ Atunci etajele de la blocuri/ săreau în lac disperate de insomnie/ şi căutau nuferi să-şi calmeze balcoanele./ El se ascundea vinovat, să asculte/ cum se desfac în burta lui petalele,/şi se speria fără pricină,/pentru că era totdeuna cuminte."

Dar până la urmă "şi timpul se netezeşte/ ca după spargerea unui abces/ nu mai sunt corpuri delicte/ nici marseilleze/ doar mimarea sângelui pe ungiile femeilor". Proza dintre poeme , care pare să vrea a deschide nişte coridoare intime între cele două genuri, e tot poezie. Poezie autentică, cu vârf solar îndreptat spre fundul pământului aflat parcă într-o stare specială, poate de reîncarnare.

Nimic mai aproape de viaţă decât bucătăria. Aici amintirile au miros şi şorţ de protecţie, iar uneori se răstignesc cu plăcere pe un fund de lemn. E adevărat, se poate vorbi de nefeminitatea poeziei Norei Iuga. Un glas reţinut, ironic, tentat spre refuzul extazului, trec cumva poemul pe versantul podoabei masculine. Aşa cum se mărturiseşte această antologie Nora Iuga este o poetă de seamă, de preţ a literaturii române din totdeuna.

ine sunt cei care deţin Puterea. Nici măcar Curva nu are o fişă de subsol.Toată lumea lucrează la această pierdere a memoriei. Avem de -a face cu un Kafka de bufet sau de noptieră.Castelanul şi Intendentul, pot fi una şi aceiaşi persoană, ori o mie de persoane de-a lungul timpului, aici imaginaţia întreţine Domeniul de dragul unei cenzuri afective. Biciul îl deţine Magistratul, Autorul adaugă noduri după starea vremii. Filozoful se ocupă de iepuri, e vorba de o nouă abordare a fricii. Actorul coboară dilema lui Hamlet între două pahare de băutură şi totul se termină într-un lanţ "de băşini devastatoare."

Sintagmele Cetăţii, ale Cetăţii reale ajung în Staţiune pe calea Zvonului. Romancierul acoperă în felul acesta, toate spaţiile libere dintre exerciţiile impuse şi orice formă de protest. În final, Ecovoiu reuşeşte să fure cu oglinda paginei o lume mănjită de prea multă lume, care se descompune şi pute sub nasul lui Dumnezeu.

Egumenismul e şi el o năucire, religiile ieşite din veşnica lor competiţie sunt generatoare de haos ţi răstigniri.Romancierul se dă şi el pe după un popă beat şi-i fură Curva chiar de sub centură. E nevoie de bici sugerează Autorul. Şi eu cred acelaşi lucru, să zicem.