Nora Iuga
Inima ca un pumn de boxeur
Colecția Scriitori români contemporani
Ediții definitive
Editura Vinea, 2000
 

O carte frumoasă ca o speranță definitivă. Aceste cuvinte nu au prea multe lucruri în comun. Speranța înseamnă a nu a avea încotr-o. Cuvântul definitiv conține până la ultima literă o relativitate periculoasă. Cât despre frumos-frumoasă, numai de bine.

Am început prin a spune aproape nimic, pentru a realiza un contatact cu prefața lui Grigurcu. Asta nu înseamnă ceva rău, Grigurcu este un meșter în materie, el realizează legături "clandestine" , fără a periclita destinul poetic.

Nora Iuga este o poetă deschisă, care nu face fețe, cu atât mai puțin pre-fețe, ea intră în poezie cum intră trupul în apă, cu un neistovit gând de înec. Atâta timp cât există maluri, trebuie să acceptăm că unii trăiesc în mediul în care alții mor. Fără instrumente de "tortură" estetice, voi încerca să mă "leg" de poezia Norei Iuga numai cu sufletul, cu un fel de "iubește și fă ce vrei". Bărbații care au stat în prejma Norei au făcut parte, parcă, dintr-o familie de plopi fremătători. Înalți și osoși, unduind din vârfuri vorbe ocolitoare, ascunzând cuiburi de iubire și dans, muzicanți după urechia frunzei, gata oricând să-i numere degetele mângăietoare. "Băieții ăștia slabi/ care seamănă cu mine;/ bărbatul meu/ și vânzătorul de lămâi/ și muzicantul și șoferul,/ scheletele astea frumoase/ cu flori la încheieturi,/ prăbușite sub povara lebedelor/ care le cântă în cârcă,/ cum îngenunche seara/ înainte de a-și face crucea/ pe pântecul meu/ și-alunecă în mări ca peștii prelungi și galbeni, / cu fruzele lunii fanate,/ trecând mereu peste mine/ fără să-mi miște lumina." (Băieții ăștia slabi)

Iată și un portret al soțului, poetul George Almosnino, un învinuit celebru cu scară interioară și penumbre: "El era totdeuna cuminte/ și cu mâinile legate de picoare/ se-nvârtea covrig/ pe-o osie de căruță/ și nu scârțâia nicodată./ Numai noroiul/ când îi intra în gură/ făcea oac, oac și devenea broască./ Atunci etajele de la blocuri/ săreau în lac disperate de insomnie/ și căutau nuferi să-și calmeze balcoanele./ El se ascundea vinovat, să asculte/ cum se desfac în burta lui petalele,/și se speria fără pricină,/pentru că era totdeuna cuminte."

Dar până la urmă "și timpul se netezește/ ca după spargerea unui abces/ nu mai sunt corpuri delicte/ nici marseilleze/ doar mimarea sângelui pe ungiile femeilor". Proza dintre poeme , care pare să vrea a deschide niște coridoare intime între cele două genuri, e tot poezie. Poezie autentică, cu vârf solar îndreptat spre fundul pământului aflat parcă într-o stare specială, poate de reîncarnare.

Nimic mai aproape de viață decât bucătăria. Aici amintirile au miros și șorț de protecție, iar uneori se răstignesc cu plăcere pe un fund de lemn. E adevărat, se poate vorbi de nefeminitatea poeziei Norei Iuga. Un glas reținut, ironic, tentat spre refuzul extazului, trec cumva poemul pe versantul podoabei masculine. Așa cum se mărturisește această antologie Nora Iuga este o poetă de seamă, de preț a literaturii române din totdeuna.

C

ine sunt cei care dețin Puterea. Nici măcar Curva nu are o fișă de subsol.Toată lumea lucrează la această pierdere a memoriei. Avem de -a face cu un Kafka de bufet sau de noptieră.Castelanul și Intendentul, pot fi una și aceiași persoană, ori o mie de persoane de-a lungul timpului, aici imaginația întreține Domeniul de dragul unei cenzuri afective. Biciul îl deține Magistratul, Autorul adaugă noduri după starea vremii. Filozoful se ocupă de iepuri, e vorba de o nouă abordare a fricii. Actorul coboară dilema lui Hamlet între două pahare de băutură și totul se termină într-un lanț "de bășini devastatoare."

Sintagmele Cetății, ale Cetății reale ajung în Stațiune pe calea Zvonului. Romancierul acoperă în felul acesta, toate spațiile libere dintre exercițiile impuse și orice formă de protest. În final, Ecovoiu reușește să fure cu oglinda paginei o lume mănjită de prea multă lume, care se descompune și pute sub nasul lui Dumnezeu.

Egumenismul e și el o năucire, religiile ieșite din veșnica lor competiție sunt generatoare de haos ți răstigniri.Romancierul se dă și el pe după un popă beat și-i fură Curva chiar de sub centură. E nevoie de bici sugerează Autorul. Și eu cred același lucru, să zicem.