Liviu Ioan Stoiciu - Poemul Animal
Editura Călăuza 2000

 

 

Liviu Ioan Stoiciu este un poet greu, care intenționează să reboteze lumea cu plumb la picioare, să-i întemeieze un fund pentru ultima bulă de aer ce va răzbate la suprafață. O astfel de nebunie a stârnit viscol în toate dicționarele, nimic nu mai înseamnă ce însemna, cu alte cuvinte "Acum, dansăm-din-buric..." Singurul lucru imposibil, e să nu-l iei în seamă, adică să te prefaci că tu ai un altfel de "buboi la cap" ,aducător de "veste bună." Amestecul de real "cu spumă pe fund și mucuri de țigară", cu visul de sub cearșaful de stafie, aduce poemul în stare de orice.

Te poate mușca, ori să te hrănească cu paiul în ochi. Poate este cuvântul cel mai relativ din lume, poate viața să aibă și acest nărav de a găsi pe câte unul, care în timp ce face cârnați, să-i pupe pietrele de la rinichi, "așezat în/ tronul de pe ramura/ descrescătoare a zilelor lui de odihnă la munte..." Afară e ca afară, înăuntru e bucluc. O mașină cu un cartof în țeava de eșapament. Dincolo de toate acestea, poemele lui Liviu Ioan Stoiciu se potrivesc în broască, îți ridică părul în cap și fără veste scuipi în orice sân, care îți iese în cale. Ce să fie, măi, frate, măi? Vrăjitorie? Caranbol? "... o grămadă de cititori tăcuți, nebărbieriți, după/ sicriu, în urma căruței-cu-motor-tip-carte-social-politică. Pe când/ era dus la cimitir?

Atunci: ca și acum.Îi/ întreabă: ați-Curățat-pomii din grădina Binelui? Cititoriiîi/ răspund: "Binele/ este ce-a fost"... Pânâ să fie găsit spânzurat cu/ o Curea, în camera de lectură și anchetă./ oficial. Bogat dar ignorant. Lăsând nedescoperite zăcămintele de azot,/ sulf, calciu din propriul organism...Avea un bilețel/ la gât cu: "Adio și/ n-am cuvinte. Am plecat să mănânc un/ Curcan la Curtea presentimentului, unde am loc în inima/ Curtezanei".( Crăpături pe piele) Atâtea ramuri, atâtea sensuri, cine vrea, poate să bage un ram în gură și să-l mestece. Omule seamănă în tine astfel de obiceiuri. Ciclul Poemul animal, care dă și numele volumului de față, ne scoate în arenă pe bucăți, de la Cap la Coadă. Pe masa de operație , poezia curge în șuvoaie.

Vivisecția ne umple de antichitate. O asemenea "îndeletnicire" îi dă posibilitatea poetului să-și folosească întregul arsenal neconvențional de transfuzie interregn. Se vede și doare. "Nu tu vei veni la mine cu o vâslă într-o mână-aruncând, cu/ cealaltă mâna mălai/ la vrăbii: prevestită, din trecut, de meșterii întru ghicit. Ci/ eu voi veni la tine. Din acel trecut/ retras din circulație: unde/ sunt eu, rămas în afara tărâmului fermecat, gata/ să te provoc... Rămas acolo unde n-a existat o tensiune interioară. Îți/ este greu să încredințezi totul memoriei/ morții? Trecutul, numai culmi și râpe... Tu, atât de cunoscută, cu gâtul lung, senzual, nu/ ești decât imaginea lucrurilor intime feminine, mie/ ascunse... Ești prea puțin. Ești/ o barcă trecătoare, de fapt, ca și mine, înccărcată de organe, care/ lași o dâră pe appă sau pe uscat. Atât." ( Gât Obarcă dinpiele și oase)

Poezie. Cu toată stima,domnule Liviu Ioan Stoiciu.