Liviu Ioan Stoiciu - Poemul Animal
Editura Călăuza 2000

Liviu Ioan Stoiciu este un poet greu, care intenţionează să reboteze lumea cu plumb la picioare, să-i întemeieze un fund pentru ultima bulă de aer ce va răzbate la suprafaţă. O astfel de nebunie a stârnit viscol în toate dicţionarele, nimic nu mai înseamnă ce însemna, cu alte cuvinte "Acum, dansăm-din-buric..." Singurul lucru imposibil, e să nu-l iei în seamă, adică să te prefaci că tu ai un altfel de "buboi la cap" ,aducător de "veste bună." Amestecul de real "cu spumă pe fund şi mucuri de ţigară", cu visul de sub cearşaful de stafie, aduce poemul în stare de orice.

Te poate muşca, ori să te hrănească cu paiul în ochi. Poate este cuvântul cel mai relativ din lume, poate viaţa să aibă şi acest nărav de a găsi pe câte unul, care în timp ce face cârnaţi, să-i pupe pietrele de la rinichi, "aşezat în/ tronul de pe ramura/ descrescătoare a zilelor lui de odihnă la munte..." Afară e ca afară, înăuntru e bucluc. O maşină cu un cartof în ţeava de eşapament. Dincolo de toate acestea, poemele lui Liviu Ioan Stoiciu se potrivesc în broască, îţi ridică părul în cap şi fără veste scuipi în orice sân, care îţi iese în cale. Ce să fie, măi, frate, măi? Vrăjitorie? Caranbol? "... o grămadă de cititori tăcuţi, nebărbieriţi, după/ sicriu, în urma căruţei-cu-motor-tip-carte-social-politică. Pe când/ era dus la cimitir?

Atunci: ca şi acum.Îi/ întreabă: aţi-Curăţat-pomii din grădina Binelui? Cititoriiîi/ răspund: "Binele/ este ce-a fost"... Pânâ să fie găsit spânzurat cu/ o Curea, în camera de lectură şi anchetă./ oficial. Bogat dar ignorant. Lăsând nedescoperite zăcămintele de azot,/ sulf, calciu din propriul organism...Avea un bileţel/ la gât cu: "Adio şi/ n-am cuvinte. Am plecat să mănânc un/ Curcan la Curtea presentimentului, unde am loc în inima/ Curtezanei".( Crăpături pe piele) Atâtea ramuri, atâtea sensuri, cine vrea, poate să bage un ram în gură şi să-l mestece. Omule seamănă în tine astfel de obiceiuri. Ciclul Poemul animal, care dă şi numele volumului de faţă, ne scoate în arenă pe bucăţi, de la Cap la Coadă. Pe masa de operaţie , poezia curge în şuvoaie.

Vivisecţia ne umple de antichitate. O asemenea "îndeletnicire" îi dă posibilitatea poetului să-şi folosească întregul arsenal neconvenţional de transfuzie interregn. Se vede şi doare. "Nu tu vei veni la mine cu o vâslă într-o mână-aruncând, cu/ cealaltă mâna mălai/ la vrăbii: prevestită, din trecut, de meşterii întru ghicit. Ci/ eu voi veni la tine. Din acel trecut/ retras din circulaţie: unde/ sunt eu, rămas în afara tărâmului fermecat, gata/ să te provoc... Rămas acolo unde n-a existat o tensiune interioară. Îţi/ este greu să încredinţezi totul memoriei/ morţii? Trecutul, numai culmi şi râpe... Tu, atât de cunoscută, cu gâtul lung, senzual, nu/ eşti decât imaginea lucrurilor intime feminine, mie/ ascunse... Eşti prea puţin. Eşti/ o barcă trecătoare, de fapt, ca şi mine, înccărcată de organe, care/ laşi o dâră pe appă sau pe uscat. Atât." ( Gât Obarcă dinpiele şi oase)

Poezie. Cu toată stima,domnule Liviu Ioan Stoiciu.